Un milion de manifestanti in Bucuresti salveaza Romania

Posted: 1 februarie 2011 in criza mondiala, politic, românia
Etichete:, , , , , , , ,

Revolta egiptenilor are atât de multe similitudini cu Revoluţia Română din decembrie 1989 încât ne obligă să ne reconsiderăm atitudinea şi să vedem calea eliberării României de sub regimul ostil al lui Traian Băsescu.
Un milion de oameni protestează la Cairo. Egiptul dă în clocot!

 

egypt cairo un milion manifestanti

Un milion de oameni trebuie să fie în Bucureşti la mitingul libertăţii.
Este singura situaţie în care Traian Băsescu şi clica lui vor fi abandonaţi de cei care-i păzesc! Este singura şansă să renaştem ca naţiune şi ca ţară! Greva generală, mitingul şi marşul unui milion de români, marşul dreptăţii! Este şansa noastră dar şi obligaţia pentru viitorul României.
Împotriva unui milion de oameni nu va interveni nici armata şi nici jandarmeria.
Eu am încredereeee în ofiţerii şi militarii români că vor acţiona numai în spiritul jurământului faţă de ţară!  Şi mai am convingerea că, în aceste vremuri în care se răstoarnă lumea, ei vor refuza cu demnitate intervenţia în alte zone fierbinţi, împotriva populaţiei locale. Mă gândesc la Albania, Kosovo, Bosnia sau alte zone sub cod roşu!
A venit delegaţia FMI în România şi a stabilit nivelul taxelor şi impozitelor, preţul energiei şi preţul alimentelor, nivelul salariilor şi al pensiilor! Nu se mai poate trăi!
FMI stabileşte preţul pâinii iar Traian Băsecu şi Mugur Isărescu se scarpină-n fund neinteresându-i dezastrul! Unde o să ajungem?
Ţara a fost predată fără luptă şi fără acordul nostru, unui interes străin!
Oameni buni, nu va interveni nimeni pentru noi din exterior, chiar dacă marea corupţie se identifică cu regimul politic al lui Traian Băsescu. Nu va interveni pentru noi dar nici împotriva noastră!
Jumătate din populaţia României trăieşte de azi pe mâine! Supravieţuieşte!
Toţi borfaşii de la putere vorbesc de interes naţional şi modernizarea statului, vorbe-n vânt menite să le acopere furtul şi umilirea populaţiei.
Greva generală şi un milion de oameni mărşăluind în Bucureşti!
Aceasta e cheia renaşterii României!
Daţi mai departe să putem mobiliza un milion de oameni!

vezi si:

Mubarak pe drumul lui Ceausescu. Egiptul liber!
Rebellionis spiritus: Grecia, Algeria, Tunisia, Egipt
Opozitia de plastic si demnitatea clasei politice
Razboiul romano-roman si onoarea militara
Ce va fi in 2011 in Romania? Prognoza si predictii Mircea Batranu
Ce va fi in 2011 in lume? Prognoza si predictii Mircea Batranu

Comentarii
  1. zahariarobert spune:

    Sunt curios cum am putea mobiliza noi un milion de oameni.

    • silviu totti spune:

      Dragul meu,
      Nu trebuie sa fii curios, trebuie doar sa fii convins ca se poate!Scopul, obiectivul nostru este prea nobil si prea cinstit: Haita, gasca, banda Basescu & Comp. trebuie nu numai sa dispara ci sa si dea socoteala pentru crimele comise impotriva poporului roman! Invrajbirea intre categorii sociale, minciunile permanent prezente in actul de guvernare, incercarea criminala de a rupe Armata de poporul din care s-au ridicat cadrele de comanda, calcarea in picioare a legilor si a normelor juridice sunt doar o parte din motivele pentru care in mod legal, disciplinat, civilmente responsabil, trebuie sa ne adunam la data de…, la ora de…,
      la locul…, in baza aprobarii date de Primarie, pentru a dovedi ca suntem ROMANI!
      O fi avut Occidentul interese comerciale pentru a-l sustine pe Nicolae Ceausescu, dar daca vedem discursurile sale din 21 aug. 1968, de la ONU, de la Helsinki, discursuri tinute liber in fata a zeci de mii de oameni sau a sute de ziaristi, diplomati si telespectatori din lumea intreaga, va trebui sa recunosti ca prestigiul Romaniei si madria de a fi roman merita ORICE efort sau sacrificiu!
      Adversarii nostri, de ieri sau de azi, ne vor respecta mult mai mult daca ii infruntam in picioare, cu mainile goale (ca diplomatie sau ca putere militara suntem spre ZERO…) decat daca vom accepta spasiti, in genunchi, starea la care ne-au adus atat Basescu, cat si cei dinaintea lui.

  2. marin spune:

    Esti post ca si egiptenii care isi distrug tara ca noi in 89

  3. marin spune:

    chiar esti bo

  4. Viorel Grecu spune:

    interesant articol ! felicitari ! un blog reusit

  5. snake spune:

    Mircea, ai vazut ca n-ai cu cine? Concluzie obiectiva: romanul e multumit!!!

    • Florin spune:

      La cat de revoltat is pe actuala putere voi face un efort sa ajung la bucuresti de la iasi insa daca nu suntem macar 80.000 de oameni nu ma deplasez!!!!!!

  6. U R A N U S spune:

    Exemplul ultim (dat de Egipt, zeci de morti, 800 raniti, distrugeri materiale, inclusiv din patrimoniu universal, etc.) arata clar ca nu revolta populara este calea de urmat ci sensibilizarea Armatei, care trebuie (are datoria si obligatia) sa detroneze acest guvern si , numai impreuna cu reprezentantii autentici si marcanti ai societatii civile, sa declanseze o noua era in istoria Romaniei, o era bazata pe PRINCIPIUL VALORII SOCIALE , adica bazat pe principiul valorii celui care munceste si a muncii sale, care si in aceste 3 guvernari postdecembriste,a fost si este total dezavuat si se bazeaza pe exploatare, manipulare, opresiune si furt al celor care muncesc, de unde imensa polarizare economica.Fara a prelua modelul monarhic, tara nu are nici o sansa, si vorbesc specific de modelul norvegian, suedez, danez, olandez, tocmai pentru ca in aceste tari nu prea exista miliardari, putini multimilionari, in schimb peste 50% din populatie pot fi considerati milionari (casa platita, 2 autoturisme, bijuterii, cash in banca si la purtatori, salarii de peste 35 mii $/an, etc)

    • Saracia si disperarea nu pot face reguli scrise si pasi in ordine! Unii vorbesc despre Fratii Musulmani dar daca i-ar privi mai de aproape ar afla ca ei se numesc Fratii Saracia Foamete si Disperare Foamete!

  7. U R A N U S spune:

    Nu in toate tarile islamice: vezi monarhiile, care o duc mult mai bine, inclusv Jordania, care nu sta pe nici un butoi de petrol.

  8. U R A N U S spune:

    Totusi, la referintele lor culturale, e destul de greu de acceptat ( de crezut) ca de la ei va porni expansiunea globala a democratiei. La care trebuie sa adaugam ca ei insasi s-ar simti tradati de propria inima, adica , ca s-ar ralia la valorile dusmanului milenar. E u fapt.

  9. U R A N U S spune:

    Poate ca tocmai de aici vin problemele, si anume, (fiecare tara, conducator) prea este reconsiderata dupa bunul plac al cuiva.:democratia trebuie sa ramana la cele cateva aspecte primare: dreptul populatiei de a-si alege sistemul si guvernul, justitie si echitate sociala , intotdeuna impreuna cu prosperitatea generala. Aceste 3 aspect nu trebuie si nu pot a se exclude una pe alta fara a a duce la falsa democratie, sau si mai rau (daca poate fi ceva mai rau ca falsa democratie)

  10. Doru Dascalu spune:

    Atunci cand cineva da unei vite fan din mana, poti veni tu sa-i spui cu glas tare, ca putin mai incolo se afla pasunea cu iarba proaspata, cu nu va pleca de langa fan si nici nu va intelege. Cine poate sa-si imagineze acest tablou, in care un om da fan unei vite, iar alt om “vorbeste” vitei, spunandu-i ca exista mai incolo pasune cu iarba proaspata, poate schimba vita cu poporul roman in marea lui majoritate, cel cei da fan cu guvernantii, iar fraierii care incearca sa-i vorbeasca, cei ce mai cred ca o vita poate gandi.

  11. U R A N U S spune:

    @Doru Dascalu
    “…schimba vita cu poporul roman in marea lui majoritate…”.
    ———–
    Dreptul la opinie trebuie sa existe nealterat , insa a compara o vita cu majoritatea poporului roman, e cam mult ! Chiar foarte mult!

  12. U R A N U S spune:

    @Marin,
    e dreptul fiecaruia sa spuna ce vrea, insa intrebarea este daca cineva castiga daca faci pe cineva “post” sau “bo”, adica insulte scrise smechereste, dar total gratuite.

  13. U R A N U S spune:

    departe de mine sa intru intr-o asemenea disputa, cea ce vreau insa sa punctez este dezbinarea si lipsa de solidaritate care macina societatea romaneasca, chiar si cand este vorba de lucruri extrem de minore, in sensul ca intr-o situatie ca ce a de mai sus nimeni nu poate demonstra asa sau asa, problema este de perceptie, de a crede ceva, cumva, iar ceilalti trebuie (ar trebui) sa intelegem ca diversitatea nu se opreste la complexul facial ci merge mult mai adanc, si, si mai important, diversitatea trebuie macar acceptata daca nu si inteleasa , pentru ca intelegerea este singurul drum spre a construi ceva durabil. Iar aceasta dezbinare (exploatata de ruling class ca “dezbina si talhareste”) si lipsa de solidaritate a maselor este cel mai mare atu al guvernelor postdecembriste, in manipularea, opresarea si exploatarea populatiei.

  14. venus spune:

    chiar asa? ii dam jos, sunt de acord dar pe cine punem in loc? ne intoarcem la anii 90 vai noua, eu vreau pt copiii mei altceva

  15. Doru Dascalu spune:

    Ce nu am suportat toată viaţa, sunt dătătorii din gură(sau din cuvinte scriese), care fac constatări ale faptelor sau care expun în cuvinte docte, pentru prostirea majorităţii a unor evenimente sau fapte, dar care analizate prin logică nu înseamnă nimic.Nu trebuie să fii vreun geniu ca să analizezi situaţia din Egipt.Este suficient să pui lucrurile în logică.Există animozităţi de ceva vreme, punctate de toată mass media din lume, între administraţia lui Obama şi statul Israel?! Există.Spune toată lumea că finanţele sunt în mâna evreilor?! Spune.Spune toată lumea că finanţa mondială, cu iluminatii, cu bla,bla conduc pe guvernanţii americani şi că scopul lor este NWO ?! Spune.Spune toată lumea că chestia 9/11 şi celelalte atentate din lume, sunt lucrări din interior ca să existe motiv, pentru invadarea şi supunerea ţărilor care nu se vor alinia la NWO?! Spune.Păi dacă finanţele sunt conduse de evrei, inclusiv băncile din Egipt aparţin tot acestora, de ce ar avea teamă Israelul de Egipt?! Un popor nerăzboinic şi fără tradiţii în acest sens.Păi şi atunci să stăm strâmb şi să judecăm drept.Dacă guvernul american, a început să nu mai răspundă la comenzile să zicem “masonilor” mondiali, capii finanţelor şi a celor care trag sforile, era normal ca aceştia să le arate ce putere au. Că nu au nevoie de armata regulată a guvernului american pentru a cuceri o ţară. Şi-au făcut mâna pe Tunisia şi au trecut la Egipt. Aşa că numai cei care deja sunt spălaţi pe creier şi analizează faptele, nu realizează că “revoluţia”(ha,ha,ha,ha,ha) din Egipt nu este îndreptată spre o situaţie de fapt. Adică amărăciunea acelor fiinţe umane, care trăiesc mai rău ca nişte animale, ci spre un individ. Adică preşedintle statului.În mintea trepanaţilor, Mubarak este de vină pentru sistemul judiciar din Egipt, că nu se dezvoltă industria, că nu are lumea ce mânca, că sunt ţinuţi zeci de milioane de oameni la stadiul de vită vorbitoare, şi toate relele de acolo.Toată obida săracilor de egipteni, este dirijată cu grijă spre un om! Un singur OM ?!?! Mai sunt trepanţi care vorbesc despre riscurile izbucnirii unui al III-lea război mondial.De unde să ştie ei, săracii, în micimea viziunii de a privi lucrurile, că marii lideri mondiali au informaţiile la zi despre lume.Şi se ştie foarte bine că un război îl porţi cu ajutorul trupelor.Care trupe sunt formate de oameni din popor.Bineînţeles că au aflat că sunt foarte mulţi cei din popor, care odată avută arma în mână, primul lucru pe care îl vor face, va fi ordinea lucrurilor în ţara în care stau.Adică pe mintea trepanatului, niciodată nu vor da arme liderii mondiali, unor oameni care îi urăsc de moarte.Decât să bateţi apa în piuă şi să faceţi frecţii la un picior de lemn, cu solidaritatea, unirea în cujet şi simţiri(sic) mai bine aţi veni cu soluţii viabile în 2011, pentru schimbarea lucrurilor.Şi trebuie să recunoaşteţi adevărul vorbelor spuse de George Soros, citez “”…întotdeauna este mai usor sã mobilizezi oamenii împotriva a ceva decît pentru ceva.” Iar o societate umană bună, nu se bazează pe principiul valorii sociale. Se poate baza doar pe principiul meritocraţiei. Că pe valoare socială se merge acum şi se vede unde suntem. Şi nu diversitatea mişcă umanitatea.Inventatorii au dus omenirea spre înainte.Şi nu înţelegrea a dus vreodată la construirea de lucruri durabile.Că nu trebuie să înţelegi nimic dacă lucrurile sunt făcute bine chiar de altcineva.Dar suferinţa ancestrală a românilor de a fi mai cu moş decât celălalt a dus pe aceste meleaguri numai la conflicte.Din acest motiv ne-am unit ultimii din Europa.Pentru că moldovenii şi muntenii se mâncau între ei.Nu au stat unioniştii să facă ca să înţeleagă orice prost că e mai bine să fim uniţi.Pur şi simplu au făcut asta.Şi ca să-l citez pe un mentor al meu pot scrie aici ce a spus el.Citez ” Cei a căror prostie derivă dintr-o boală şi/sau au totuşi o înţelegere minimală a condiţiei lor, trebuie susţinuţi şi protejaţi pentru o calitate a vieţii cât mai bună.
    Cei erudiţi şi cu diplome trebuie să fie înfruntaţi, astfel încât impactul lor asupra mersului societăţii să fie minimal. Acest lucru se poate face doar într-o societate în care funcţionează meritocraţia. Lasă-l pe prost să fie fericit, dar nu îl aduce în poziţii de putere în societate. Unii aleg să-i ignore pe proştii cu diplomă/erudiţi, lăsându-i să se autoorganizeze. Mare greşeală!
    Aceştia nu au conştiinţa propriilor limite şi, fiind mulţi, se vor întoarce cu forţă să-şi implementeze propria viziune (sic!) asupra lumii şi societăţii; ideile mari ale civilizaţiei umane vor deveni astfel liliputane şi maltratate, spunea Pavelcu, căci doar aşa pot încăpea ele în mintea prostului.”
    Domnule Mircea Bătrânu, sunt un admirator ale multor idei de ale dumneavoatră, recunoscându-vă elocinţa şi măestria în a prezenta faptele pe înţelesul intelectualilor, născuţi sau formaţi. Dar în lumea reală, cea a poporului, aveţi multe lacune.Părerea mea este că România reală, nu este cea de la tv, nici cea din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Constanţa, Suceava, etc. România reală este în casa românului care trece prin chinurile capitaliste ca să supravieţuiască, care încearcă să înţeleagă dacă scopul lui în viaţă este doar să fie slugă, cae nu realizează că trebuie să stea aici, să nu fugă din ţară pentru a crea condiţii prielnice lui şi familiei lui. Românului trebuie să i se spună, că numai el contează, numai fiinţa lui. Dacă mâine dispar în neant, politicieni, guvernanţi, administraţoie locală, aparat de opresiune, el va exista în continuare pe planetă, va trebui să aibă grijă de familia lui în continuare, va trebui să-şi educe progeniturile pentru viaţă în continuare, îşi va face adăpost în continuare, va cultiva şi va creşte mâncarea în continuare, va crea artă populară în continuare, adică pur şi simplu el va exista în continuare. Cei amintiţi pentru dispariţie, dacă dispare poporul, ei mor imediat. Asta trebuie spus omului de rând. Am făcut asta şi am fost înţeles fosrte bine şi de badea Gheorghe şi de Vasile din fundul pământului. Singura întrebare pusă de toţi, a fost : “-Şi cum se poate schimba asta, să nu mai fie aşa?!” Aveţi domnule Mircea Bătrânu un răspuns pentru ei ?!? Mata nea Uranus?! Dar fără abureli deontologice, că sunt oameni fără carte multă şi nu pricep meşteşugişurile limbii române, folosite de oamenii docţi! Spre nefericire multora, cu modestie pot afirma, că eu le-am propus o soluţie, au înţeles-o şi au zis că şi-o însuşesc.Şi uite aşa am descoperit de unul singur, că românul poate să-şi ia soarta în mâini, fără şefi ideologici, fără lideri aburitori.

  16. U R A N U S spune:

    Doru Dascalu spune:
    21 decembrie 2010 la 11:05
    Foarte interesant, incitant şi logic, proiectul expus de “uranus” cu un nou început, cu o nouă capitală. Mi-am însuşit ideea şi rămâne să-l cunosc pe autor. Încep să mă auto-conving că noi românii, parcă mai avem şanse, nu este totul pierdut. “(Topicul De ce se prabuseste Romania?)”
    ———
    ” Iar o societate umană bună, nu se bazează pe principiul valorii sociale. Se poate baza doar pe principiul meritocraţiei…”(din postul de mai sus)
    —————
    Daca ai fi mai atent cu , cuvintele ai intelege ca de fapt principiul valorii in societate include pe cel al meritocratiei, care merge excelent in tarile care il aplica (Monarhii)
    ———–
    “…ei ?!? Mata nea Uranus?! Dar fără abureli deontologice, că sunt oameni fără carte multă şi nu pricep meşteşugişurile limbii române, folosite de oamenii …”(din postarea de mai sus)
    —————————
    Mai nea Dascale, nu observi ca te contrazici singur, ca in mai toata postarea de mai sus?(Si ii dai dreptate lui Baudelaire cand zicea:Din drepturile omului au fost omise dreptul de a te contrazice singur si dreptul de a pleca”)

  17. U R A N U S spune:

    Pentru ca avem timp:

    “Ce nu am suportat toată viaţa, sunt dătătorii din gură(sau din cuvinte scriese), care fac constatări ale faptelor sau care expun în cuvinte docte, pentru prostirea majorităţii a unor evenimente sau fapte, dar care analizate prin logică nu înseamnă nimic.”
    ——–
    Interesant! Si aceasta, pentru ca daca sunt “constatari ale faptelor” (adica constientizare, analizare, catalogare si inregistrare) , atunci ce poate fi mai logic, decat aceste fapte consumate? Iar “prostirea majoritatii” vine sub multe forme, mai ales prin folosirea trunchiata, falsificata a informatiilor, sau pur si simplu prin eludarea altora, mergand pe principiul “nu vorbim despre ele, nu exista!”Nu e deloc asa, oricum , fraza de mai sus (citata) ramane de referinta, fiind plina de seva (ca oasele pasarilor zburatoare) si mai ales de…logica!
    ————
    . Că nu au nevoie de armata regulată a guvernului american pentru a cuceri o ţară. Şi-au făcut mâna pe Tunisia şi au trecut la Egipt. “Deci Izraelul vrea sa puna mana pe Egipt, macar pentru 400 de ani, daca nu se poate mai mult!
    ———-
    Aceasta “analiza’ mi se pare total absurda.
    ———–
    “Mai sunt trepanţi care vorbesc despre riscurile izbucnirii unui al III-lea război mondial.”
    ————–
    Poate ca este putin exagerat de a vorbi de un al III lea razboi mondial (in realitate nici primele doua nu au fost chiar atat de mondiale) insa se poate prevedea un intins si intens razboi regional, pentru ca daca factiunea fundamentalista ajunge la putere, este dovedit istoric, ca islamismul se radicalizeaza chiar si intr-o singura zi, si dorinta lor cea mai mare este sa-l atace pe Izrael, care fiind prins ca intr-un sandwich (neutralitatea Iordaniei- mica si saraca- nu va mai conta) va reactiona cu arma suprema, dupa care automat si imediat, tarile care au arma atomica, se vor inrola, de o parte sau alta. Deci scenariul -cu adevarat logic- nu este deloc o exagerare.
    Iar despre faptul ca Izrael nu trebuie sa se teama de Egipt , tara “pasnica”, dovedeste doar ignoranta istorica, din 1948, Israelul a avut 4 razboaie cu Egipt(si aliatii arabi), unul pornit de Izrael insa prin casus belli.Concluzia este ca Izraelul trebuie sa fie in alerta totala , raportat la Egiptul militarizat oficial, pentru ca insasi Sadat a fost asasinat de un militar fanatic. Cea ce poate tine insa in frau pornirea razboinica a Egiptului, este faptul ca la West Point , cele mai des intalnite uniforme straine , sunt cele egiptene, adica extrem de multi ofteri sunt pregatiti aici, sunt tratati si platiti bine, si explicit sau sugestiv li se spune ca -odata intorsi in Egipt- bunastarea lor va veni tot de aici, si sunt sigur ca ofiterii egipteni au solde (salarii) de lux, raportat la restul populatiei.
    ————–
    .Decât să bateţi apa în piuă şi să faceţi frecţii la un picior de lemn, cu solidaritatea, unirea în cujet şi simţiri(sic) mai bine aţi veni cu soluţii viabile în 2011,
    ——–
    Dupa cate inteleg eu aceastta pagina ar fi devanit amvon national si tot natul asteapta “sa rasara soarele ” de aici.Chiar daca nu este asa, solutiile au fost expuse si dezbatute, eu mentin propunerea cu Monarhia si reiterz ca am in scripte planuri ca vor scoate tara din aceasta criza, in timp chiar record, iar Mircea a venit cu idea ca el sa fie presedinte ajutat de un fel de parlament compus din 14 mii de suflete, in acest fel isi va gasi si Casa Poporului o intrebuintare!
    Intrebarea este :Mata mos Dascalu, ce idei ai?(pentru ca daca sunt ca cele de mai sus si de mai jos…)
    —————
    “Iar o societate umană bună, nu se bazează pe principiul valorii sociale. Se poate baza doar pe principiul meritocraţiei. Că pe valoare socială se merge acum şi se vede unde suntem. Şi nu diversitatea mişcă umanitatea.Inventatorii au dus omenirea spre înainte.Şi nu înţelegrea a dus vreodată la construirea de lucruri durabile.Că nu trebuie să înţelegi nimic dacă lucrurile sunt făcute bine chiar de altcineva.”
    ———
    O alta monstra solida de …logica! (cred ca bietul Kant sare pe zidurile cavoului din Kaliningrad, cand vede ce a ajuns logica!).Totusi, trebuie remarcat ca “acum se merge” (in RO) pe principiul cleptocratiei guvernamentale si chiar populare, si pe primii nu-i mai poti vindeca nici cu spending rehab, poate doar cu cei 25 de ani de munca sinica, la umbra minelor saline!
    ————————–
    .Nu au stat unioniştii să facă ca să înţeleagă orice prost că e mai bine să fim uniţi.Pur şi simplu au făcut asta.”
    ———
    Parca mai sus doar ce a zis ca “solidaritatea, unirea ” nu sunt bune de nimic!?(sic!)
    —————
    “Şi ca să-l citez pe un mentor al meu pot scrie aici ce a spus el.Citez ” Cei a căror prostie derivă dintr-o boală şi/sau au totuşi o înţelegere minimală a condiţiei lor, trebuie susţinuţi şi protejaţi pentru o calitate a vieţii cât mai bună.
    Cei erudiţi şi cu diplome trebuie să fie înfruntaţi, astfel încât impactul lor asupra mersului societăţii să fie minimal…. ”
    ————————————
    Nu stim cine este acest “mentor” (insa pare a se potrivi ca “in turcul si pistolul”) insa prostia nu a fost niciodata considerata sau derivata dintr-o boala (cu exceptiile ereditare sau congenitale) aceasta este o stare naturala, care insa poate fi imbunatatita prin instructie! Iar declamatia cu eruditii, este o alta inalta monstra de “logica” si intelegere a societatii, cat si de contrazicere acuta a sustinerii meritocratiei.
    ——————-
    “Domnule Mircea Bătrânu, sunt un admirator ale multor idei de ale dumneavoatră, recunoscându-vă elocinţa şi măestria în a prezenta faptele pe înţelesul intelectualilor, născuţi sau formaţi. Dar în lumea reală, cea a poporului, aveţi multe lacune…”
    ——–
    De aici incepe a mirosi a lips and ass, iar despre intelectuali nascuti inca nu a auzit nimeni, toti(majoritatea) ne nastem cu un creier blanche (daca scoatem din ecuatie instinctele) , urmand a fi prosti su intelectuali (chiar genii) prin educatie (si auto educatie) , life style , inclusiv prin programe de autocontrol metabolic( cu cele 3 ramuri importante: psihic, nutritional, fizic).
    Cat despre popor, o fi el Mircea elocvent, insa vedem ca nu se pricepe la bobor…Cred si eu, el s-a dat cu Vasilicii Japonezi!(Mirceo, Mirceo, oi fi tu cel Batran, insa chiar asa, sa te dai cu samuraiii? Stie el Racnetul Carpatilor de ce racneste(desigur): Tradare, tradare, dar s-o stim si noi!
    —————–
    ” Dacă mâine dispar în neant, politicieni, guvernanţi, administraţoie locală,… Cei amintiţi pentru dispariţie, dacă dispare poporul, ei mor imediat.”
    ————
    Asta nici torturat cu un lins al caprelor pe talpi, nu cred, mai ales in aceste timpuri, cand politicienii (si cu bani) pot fugi chiar si in cosmos!
    ——————–
    “Asta trebuie spus omului de rând. Am făcut asta şi am fost înţeles fosrte bine şi de badea Gheorghe şi de Vasile din fundul pământului.”
    ———
    Intelegem ca 1/2 din popor a fost foarte usor de lamurit, luand in consideratie pozitia geografica (subterestra), singurul lucru care mai poate fi facut pentru ei, cate o coliva din cand in cand!
    ——————-
    “Spre nefericire multora, cu modestie pot afirma, că eu le-am propus o soluţie, au înţeles-o şi au zis că şi-o însuşesc.Şi uite aşa am descoperit de unul singur, că românul poate să-şi ia soarta în mâini, fără şefi ideologici, fără lideri aburitori.”
    ———-
    Ar fi interesant de stiut cum modestia unora, reprezinta nefericirea altora (probabil se bazeaza pe principiul “cauze micronice, efecte cosmice!).Si daca cele doua personaje mioritice (badea G. si Badea V.) si-au insusit solutia, cred ca nu mai avem nimic mai bun de facut, decat sa stam linistiti si cuminti, si sa asteptam rezultatele, adica parasutarea in Cornul Abundentei!

  18. Doru Dascalu spune:

    Carnea de porc şi logica sunt grele pentru mine.Poate gândesc eu strâmb şi nu în parametri unui cerebel normali.Ceea ce am învăţat, este că fiecare om, vine dotat din ADN cu inteligenţa.Poţi să faci trei facultăţi şi să iei două masterate, nu are nici o legătura ştiinţa de carte cu inteligenţa “nativă”.Cel inteligent nativ are avantajul uşurinţei de a asimila informaţie. Să fii deştept e una, să fii inteligent este altceva. Cunosc cazuri de ţărani cu 2 clase, super inteligenţi, şi cunosc şi doctoranzi neinteligenţi.Inteligent a fost Einstein, el nu a fost vreun deştept.Şi sunt n cazuri în istoria umanităţii şi în prezent. Deocamdată lucrez mai mult prin “stradă”, adică printre oameni, multe din celei scrise pe internet sunt pentru iniţiaţi.Care sunt extrem de puţini.Interesantă propunerea cu Monarhia! Dar mă îndoiesc că va schimba cineva Constituţia. Şi dacă da, cine?! Ţinând cuvântări în piaţa publică celor interesaţi şi care ar înţelege instituţia monarhică?! Vreau şi eu să aud de o mişcare, prin mass media sau din om în om, care activează în acest sens! Rare emisiuni în care am văzut pe membri Casei Regale dând interviuri. Sunt convins că mass media este controlată de alţii, dar în era internetului, mă aşteptam nu la TVRR()TV România Renaşte), cât la un post tv on-line al Casei regale.Nimic în acest sens.Şi cum “laudă-mă gură…” evit pe cât pot, nu pot zice decât, vorba neamţului(sic) din filmele americane – Watch me !Cu toate că eu aştept de douzeci de ani, un “Follow me!” Şi nu doar vorba politicianului “give me”! Mă opresc ca să nu-l supăr pe răposatul Pruteanu, care nu agrea englezismele în vorba românească din “bobor”(sic).

  19. U R A N U S spune:

    Eu na prea mananc carne de porc , cam de loc…( imi respect controlul metabolic), desi fiind sarac si porcul ieftin, ar trebui sa ne intalnim!(totusi, standardele de saracie sunt foarte diverite)
    Da, banuiesc ca nu se prea omoara prea multa lume dupa Monarhie , nici egiptenii, desi daca nu-l detronau pe ultimul lor rege (Farouk-1952) , puteau evita “revolutia”, asa cum si noi (daca eram sub Monarhie)am fi fost in rand cu Suedia, Norvegia @ comp.(poate chiar mai bine) si nu cersetori la usile lor.Casa regala romana, trebiue pusa in istorie in loc de cinste, insa aceasta casa, nu mai exista deja, regele este prea batran pentru absolut orice, “princiu’ (zis si sarpe de dudau) este doar un parvenit cu ifose si un agent al nomenclaturii comuniste, infiltrat pentru a destabiliza eventuala Monarhie si pentru a exonera de responsabilitati cele 3 administratii postdecembriste: singura solutie este cea expusa in “Regi si Presedinti”, adica sa extragem dintre noi, pe cei mai buni si sa-i punem in varf, nu neaparat la conducere, ci cu rolul pe care il au toate casele regale actuale.

  20. Doru Dascalu spune:

    “adica sa extragem dintre noi, pe cei mai buni si sa-i punem in varf, nu neaparat la conducere, ci cu rolul pe care il au toate casele regale actuale.”

    Exact asta e problema, această “extragere”, cine o face şi cum?!Că în cuvinte sună frumos. Eu mi-am dat seama că este imposibil de pus în practică “extragerea” celor buni, din cauze obiective, subiective şi a mentalităţii poporului român. Aşa că eu m-am hotărât să fac viceversa. Adică să autoconving masa de oameni, să “împingă” ei de bună voie pe cei buni în faţă.Ştiu sună ciudat.Dar când lucrul cu oamenii este plin de imprevizibilitate, trebuie permanent o ajustare a “manevrelor”, ca să nu se strâmbe(sic) direcţia.

    • @Doru Dascalu
      Scrie intotdeauna cui ii raspunzi! Asa se poate si el identifica usor, isi poate gasi commenturile si se evita alte confuzii! Banuiesc ca este un raspuns la un comment al lui Uranus!

  21. U RA N U S spune:

    “…să “împingă” ei de bună voie pe cei buni în faţă…”
    Asta ar fi se metodologia mea, am mai discutat-o , cu Mircea, insa este nevoie de persoane care lucreaza in media (mai ales TV,) si anume in statiile locale, regionale, si care sa inceapa sa expuna idea, apoi sa creeze cadrul unui “concurs”, unde poate intra orcine (conform legii; varsta, status juridic, mental, etc.) dupa care -cu avizul maselor- se explica conditiile de inaintare in acest concurs (adica omul “perfect”) , cu record excelent, nu alcool, nu droguri, nu fumat, si bineinteles concursul in sine, cultura generala, un mic proiect despre cum sa scoatem romania din criza, si alte asemenea subiecte de interes general si acut, si in final, castigatorii judeteni (sau regionali) vor ajunge in finala, unde examenul se va da pe un chestionar alcatuit (sa zicem) de cei mai buni si mai onesti profesori universitari, iar dintre cei”left behind”, (care au aratat adevarate aptitudini- in toate privintele- de conducatori, vo r primi si ei anumite functii in guvern , central sau regional. Important este ca de la acest moment, toate functiile se vor obtine prin concurs si nu prin numire.Nu accept sub nici o forma ca in 20 miliane de romani, nu sunt macar cateva sute de cupluri tinere, sau indivizi, la varsta initiala a maturitatii, (30-40 de ani) care nu ar avea aceste calitati, de a fi modelul unei natii.

  22. U RA N U S spune:

    @Mircea,
    Indiferent daca specifici sau nu, cel vizat poate raspunde sau nu, iar cel care vrea “sa se bage in discutie” , oricum o va face, si este binevenit, atata timp cat este politicos.

  23. Doru Dascalu spune:

    Sorry domnule Mircea, într-adevăr noi discutăm între noi.Mea culpa.Acest noi fiind eu şi Uranus.Da, chestia cu concursul de competenţe şi alte alea, sunt bune în teorie şi bănuiesc că pe altă palnetă.În România, niciodată.În primul rând, nu concursul în sine nu ar fi benefic, ci faptul că acest concurs nu va fi organizat niciodată, pentru că depinde de cei care se află instalaţi cu rude, fini, cumetri, în posturile cheie ale administraţiei locale şi de stat.Iar din experienţă, ştiu de oameni perfecţi în teorie şi nuli în practică.Cel mai recent exemplu este domnul Ilie Şerbănescu. Un teoretician economic de excepţie, dar un practician lamentabil.Dovada este ce a făcut ca ministru.A făcut, nimic! Tot ceea ce aţi prezentat se supune unor concepte şi gândiri luate din viaţa de zi cu zi. Şi practic folosind aceleaşi pârghii şi teorii ale sistemului actual.Nu mă poate convinge nimeni că poţi dărâma o casă, locuind în ea.Poţi doar să o înfrumuseţezi sau să-i îmbunătăţeşti confortul, şi asta numai dacă ai “autorizaţie”(sic).Deci dărâmarea unui sistem cu mijloacele acelui sistem nu se face aşa uşor.În teorie da, până şi sistemul în sine încurajează teoriile de schimbare a lui, dar niciodată punerea lor în practică.Pentru că se pleacă cu logica de la o premisă greşită.Şi dacă ar fi să cred că “l’etat c’est moi” al lui Loudovic ar avea ceva real în ea, nu voi crede în ruptul capului că “l’etat sont nous” este altceva decât o abureală pentru prostime.Şi extrapolând cele spuse mai sus, pot afirma că schimbarea trebuie să plece din alt punct şi din altă parte.dar sper că nu vă aşteptaţi să public pe internet ideile care mi-au venit.Poate facem întâlnirea în trei şi atunci vom diseca fiecare idee, să găsim punctele slabe, cu argumente reale ale anului 2011 pe plaiurile mioritice.Neavând acces la mass media, un forum real nefiinţând, doar în virtual(adică kkmaka), conducători de partid nefiind, nici măcar membri cotizanţi(sic),putere financiară de a face un partid nu cred să aibă cineva, românii când aud de vreun partid politic scuipă în sân, majoritatea românilor sunt din ce în ce mai disperaţi şi mai debusolaţi, trebuie găsite mijloacele pentru a sări peste toate aceste obstacole, dar mijloace “democratice”, nu soluţii futuriste, sau de salon. Acum de internet aş putea zice.Eu zic să ne întâlnim, să punem pe tapet toate propunerile, şi să rămână doar cele care au şanse de reuşită şi care nu pot fi contracarate de “sistem”(sic).Ca să exemplific, aş spune aşa. Că la un grup de oameni orbi, dacă strigi “foc” o vor lua la fugă.Aşa şi cu acest popor “orb”.Trebuie să ştii ce “cuvânt” să strigi.Şi o va lua la fugă.

  24. U RA N U S spune:

    @D.Dascalu
    “.Şi o va lua la fugă.”
    -cam asta fac romanii exact de cand s-a instalat republica in tara, pentru un timp, ilegal, acum legal, insa cu batalionul.Altfel nu cred ca o sa ne intalnim vreodata (oricum, nu curand) ca sa punem la masa verde ideile, eu zic ca internetul este un mijloc mai mult decat bun, pentru acest lucru.Avand in vedere “coincidenta” dintre dezastrul national si republica, eu zic ca mai intai trebuie sa asezam tara pe fagasul normal, istoric, mai ales ca aceasta este sustinuta de caderea in avalansa a republicilor(europene, in “89, acum Orientul Mijlociu , etc.), in timp ce Monarhiile se arata extrem de stabile si politic, si economic.Nu poti sa faci experimente de laborator, fara sa ai un laborator(cat de cat dotat), adica cadrul respectiv; asta se intampla si la nivel social, oamenii sunt fragili si se lasa usor condusi, iar ce conduceri avem- de peste 60 de ani- este foarte evident.deci,
    nu mai putem zice “hai sa incercam si asa”, avand in jurul nostru, exemplele care trebuie urmate.
    iar daca “acest concurs nu va fi organizat niciodata” (cea ce nu neg ca poate fi foarte adevarat) dovedeste ca in Romania media este doar un apendice si un lacheu al puterii si -privit la general- ca pana la urma, nu avem chiar nici o sansa sa ne ridicam din mocirla respectiva, pentru ca este dovedit, presa este o mare putere in stat, iar cand aceasta este aservita , nu se poate face mai nimic.Totusi, peste toate acestea, mai este o speranta, Armata care ar trebui sa intervina si inca cat mai repede.In general, postarile tale sunt pesimiste si gasesti vinovati doar pe acarii Paun, adica masele, in realitate , elitele sunt vinovate , pentru ca nu se implica, masele trebuie sa munceasca, sa manance si sa se distreze, aceasta este ordinea naturala in societatile normale, adica in Monarhii si pe ici pe colo, cateva republici.

    Răspunde

  25. U RA N U S spune:

    @Mircea,
    Ti-am mai spus o data, cu sau fara aceste trimiteri, pe site-ul tau se poate naviga(rapid) doar cu GPS, adica este prea incarcat, dar -pana la urma- cine are nevoie de ceva nu are decat sa se orienteze dupa Biblie, care zice “cauta si vei gasi”

  26. Doru Dascalu spune:

    O vorbă din popor spune, să nu spui hop până nu sari şanţul. Parafrazând pot spune doar, nu te grăbi să tragi concluzii până nu ştii despre ce este vorba. O să te minunezi, dar se mulează pe scopul urmărit de tine, pe rezolvarea în mare parte a ceea ce susţii.Eu zic să stabilim o întâlnire în trei, adică şi cu Mircea şi vedem dacă aberez sau…manipulez…:)) sau sunt doar…vorbe.Deocamdată mă aflu pe “blockstart” şi sper să ia startul şi alţii odată cu mine.i

  27. U R A N U S spune:

    Vorbele din popor au talcul lor si este sustinut de fapte , insa-cum zici si tu- nu stiu despre ce este vorba, iar daca nu o sa ne spui, nu o sa aflu niciodata, pentru ca , chiar daca mi-ai plati biletul round trip (plus spaga ce trebuie s-o dau la vama ca sa pot intra cu un pachet de guma de mestecat), tot nu as veni in Ro. in conditiile astea; mai sunt si alte vorbe, care nu le infirma pe cele populare, sunt chiar hard science, chiar daca vin din filme Sci-Fi , de exemplu Matrix (partea intai) care are o replica imbatabila :”Sa nu uitam , timpul este intotdeauna impotriva noastra”, deci cu cat astepti mai mult, cu atat riscul de a nu mai putea materializa (ce vrei) creste. Totusi, daca vrei in continuare sa tii planul tau secret(insa sa-l impartasesti cu mine si Mircea), poti sa-mi trimiti un e-mail si cred ca asta ar insemna o rezolvare pozitiva si rapida.

  28. Doru Dascalu spune:

    Acum am înţeles.Nu stai pe plaiuri mioritice.Este în regulă.Atunci voi trimite pe mail, dar trebuie să ştiu adresa.Dar asta numai după ce vorbesc cu Mircea şi el va zice ok, la asta va merge şi Uranus.

  29. U R A N U S spune:

    Pe aceasta cale il ‘dezleg ” pe Mircea de “juramantul” depus, referitor la confidentialitate, si chiar il rog sa iti dea e-mail-ul meu, desi sunt surprins ca nu-l ai pana acum, majoritatea celor care “ma cunosc”(pe internet) stiu si adresa mea exacta cat si alte detalii .Oricum, astept planul tau, evident daca “tartorele cel batran” o sa-ti dea si el, dezlegarea sa!

  30. U R A N U S spune:

    dar , pana una alta, pana primesc e-mailul respectiv (si asumand ca este fortissimo , si deci imi poate schimba radical ideile, deci pana atunci, mai fac cateva precizari si anume, este dovedit chiar in fiecare zi, ca majoritatea republicilor -care de peste 20 de ani cad ca visinele putrede, in timp ce Monarhiile tot prospera- deci aceste extrem de multe republici, au supravietuit din cea ce a ramas de pe vremea Monarhiilor, adica un oarece respect pentru munca, autoritate si putin umanism, toate aceastea fiind erodate de sistemul republica, care a trimis respectivele natii -prin prisma conceptului de lupta pentru existenta- la epoca de piatra, unde indivizii nu mai au nici un fel de retinere in a ucide pentru o bucata de paine, si in acelasi timp combinat cu sofisticarea (prin tehnologie si idei) in a comite tot soiul de crime, mai ales economice
    iata ce scriam eu in cartea mea (Religia, dusmanul credintei. Religiile, parintii urii 1994, de gasit pe internet) la pagina 85 :
    “Si aceasta , pentru ca “domnia ” sa, in timp, este limitata (4, 8 ani) iar urmatorii guvernanti, daca sunt rivalii, vor cauta sa-i smulga acestuia tot, sau chiar sa-l bage pe acesta intr-o temnita; asa ca acumularea de fonduri , permite acestuia si camarilei sale sa se refugieze intr-o tara unde nimeni nu te intreaba de unde esti si de unde ai banii.”
    _________
    Referirea este , evident, facuta la adresa presedintilor, iar evenimentele – la scara planetara- din ultimii 20 de ani, inclusiv la zi, demonstreaza ca chiar asa si este, pentru ca sistemul republica este natural procoruptie , profurt , promediocratie si falsa cultura (intotdeauna exista cele cateva restranse exceptii, care sunt doar pentru a confirma “regula”) .
    Avand in vedere toate analizele facute pana acum 9si documentate) nu mai apare deloc intamplator ca pana si in muzica (cea mai populara arta), in muzica moderna, tot Monarhiile sunt pe primele locuri si as exemplifica chiar si cu Spania si Suedia, insa , de departe, in varf, ramane Anglia (si UK), care este un maraton continuu al celebritatilor in arte , inclusiv (si mai ales) in muzica de referinta, iar aceste nume sunt atat de multe incat nu-mi permir sa amintesc nici macar unul (pentru a nu crea discriminare),insa am sa fac o referire la un alt fel de arta (a saptea) si anume la filmul Doctor Zivago (cel mai bun film, dupa mine. a toate timpurile*) in care , dr.Zivago descopera (spre uimirea comisarului politic) ca in Moscova aparuse tifosul exantematic**, iar mai tarziu, aceiasi comisari , il cheama pe medic (de data aceasta pe “sest”, ca sa evite colportarea unei alte surprize) pentru a vedea un alt caz , la care acesta spune:”Nu nu e tifos(exantematic), insa este tot o noua boala, pe care nu am avut-o pana acum, in Moscova; este infometarea!” Deci aceste doua boli erau necunoscute pe vremea tarului (rege, imparat) care doar ce fusese inlaturat de la putere, nu se stia de aceste doua boli (eventual decat foarte sporadic)care sunt boli induse de decadenta sociala, prin lipsuri materiale.
    Si inca o idee, nu intamplator Premiul Nobel, este decentat de doua Monarhii (Suedia si mai nou, si Norvegia)

    * directorul acestui film , David Lean (britanic) este cel care a regizat inca doua filme care sunt in top- ten-ul celor mai bune filme (din toate timpurile).Totusi, cel mai cool film, ramane inca Casablanca, care trebuie sa fie asa mai mult din cauza actorilor, “mutra” dura a lui H.Bogart si aura cinica care-l inveleste permanent, si bineinteles, aparitia de turturea alba, in primele doua scene, ale nu mai putin renumitei I.Bergman. E f. interesant ca din profil, amandoi acesti actori, nu sunt prea frumosi, H.Bogart expune un usor prognatism superior, cea ce-l face sa semene cu F.Mercury, “Regele” din Zanzibar, iar dulceata Ingrid, are narile prea largi pentru un cap (altfel perfect, ca si bustul si ntregul corp) de primadona.Desi faima lui H.Bogart este unanim recunoscuta si aplaudata, cred totusi ca ar fi existat inca un alt actor care ar fi putut sa aduca -cu acest film- un succes egal ( dar nu mai sus) , acesta este james Mason (vezi Omul in gri , Lolita, 20 de mii de leghe sub mare si altele)
    ** Tifosul (exantematic) este o boala produsa de un microorganism care nu e bacterie si nici virus (e ricketsie, Rickettsia Prowazekii), care este transmis (omului) ca multe alte boli, de catre insecte, cel mai specific de catre paduchii de corp-genul Malophaga- (sau de haine), care se inmultesc cand nu exista apa fiarta si sapun “tare” dezinfectant, antiparazitar, pentru a se spala hainele; iar boala “infometare” apare , desigur, cand nu este mancare suficienta

  31. U R A N U S spune:

    “Vintu e un tip care vorbeste mult, dar cand l-ai trimis la plimbare, se duce”
    Oana Stancu
    Politic > Politica > referendumReferendum pentru reinstaurarea monarhiei – propunere PNTCD
    Foto: RealitateaTV (arhiva)

    Membrii PNTCD propun un referendum pentru modificarea Constitutiei, in vederea instaurarii monarhiei in tara noastra…”

    ————-
    Se misca ceva si in Romania! Interesant ca acest anunt este facut de un timisorean, deci rascoala a inceput la Timisoara, se pare ca si revolutia va incepe tot de acolo ! Asta da oras de oameni evoluati!

  32. Doru Dascalu spune:

    Ce înseamnă necunoaşterea poporului român.Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar în 1989 schimbarea trebuia să înceapă dintr-un oraş mai liniştit, mai civilizat.Într-o zonă în care oamenii stau în banca lor.Păi nu uitaţi că era planificat ca în oraşul Iaşi să înceapă schimbarea.Dar au realizat “băieţii” că dacă începe la Iaşi, nu mai exista nici un emanat, nici FSN nimic. Că trebuie să recunoaşteţi aportul moldovenilor la cultura, politica şi ştiinţa acestor meleaguri.Că parcă singurul geniu al nostru e moldovean.Până şi la prima unire, tot moldovenii au lucrat.Dar acum în 2011 să crezi că va începe ceva de la Timişoara, sunt doar vorbe.Dacă va începe ceva în România, vorba guru-lui(sic) cu “va fi revoluţie”, păi va începe cu molotoave. Şi nu-i văd eu pe bănăţeni să arunce cu molotoave în forţele de ordine.Deocamdată observ cum se încearcă de către unii politicieni, “înfierbântarea” românilor, doar, doar vor ieşi în stradă.Îmi pare rău să-i dezamăgesc şi pe visătorii de aceste fapte, dar românii nu vor ieşi aşa curând în stradă. Şi ca să parafrazez, românii au pus-o odată de mămăligă, cu comunismul, această mămăligă a explodat şi au pus-o din nou de mămăligă cu emanţii, dar mămăliga încă nu este pregătită să expodeze, că trebuie să nu mai aibă “cocoloaşe”(sic), şi să fie un tot.Deocamdată România se află şi este ţinută bine de tot, în faza de…terci.

  33. U R A N U S spune:

    “Vorbesti” de parca ai fi ostean de’al lui Stefan cel Mare, cea ce pentru mine nu produce nici o schimbare in a evalua persoanele (doar ca individ, adica) insa tu incerci sa tragi spuza la oala moldoveneasca, cea ce din start, nu e un semn de echidistanta sociala.
    Mai mult, Roamnia nu a avut doar un geniu ci chiar o duzina , si multi s-au nascut nicidecum in Moldova(Mircea Eliade si N.Paulescu, de ex., nascuti in Bucuresti), iar despre a pune egal intre un oras linistit cu civilizat, e cale lunga, Timisoara a fost si este- chiar in tot cosmopolitismul sau- cel mai civilizat oras din Ro., chiar si la capitolul (care sare oricarui calator in ochi), curatenie-frumusete, de fapt tarile cu adevarat civilizate (monarhiile europene) prin acest lucri ies in evidenta imediat, organizare-curatenie-frumusete arhitectonica conservata (sau adaugata, insa in spiritul armoniei).Ca sa nu detaliem care este invazia de timisoreni(si banateni) in iasi (si Moldova) adica spre zero, in timp ce invers este de ordinul zecilor de mii. Iar stai rau cu istoria(sa nu zic prost), prima unire la care “s-a lucrat” a fost cea initiata si condusa de Mihai Viteazul, care -nici el- nu era moldovean. Despre aruncatul cu “molotoave” in fortele de ordine, nici eu nu cred ca o vor face, acum este vorba de o revolutie si nu o rascoala, iar aceasta revolutie poate fi foarte bine una de catifea, inceputa de la factorii politici si de decizie, care au inteles ca sistemul republica este dezastruos.As putea fi insa de acord ca “romanii nu par a iesi curand in strada” , pentru sunt tinuti sub control, da, asta este adevarat, insa daca fitilul se aprinde la capatul care trebuie, mamaliga va exploda si va fi vai de cei cu cocoloase pe suflet si creier!

  34. U R A N U S spune:

    Un politist obliga minore sa se prostitueze pentru politisti si jandarmi (Video)
    Foto: Arhiva

    Un fost politist din VASLUI a fost retinut miercuri fiind acuzat ca racola minore si le obliga sa se prostitueze, iar printre clienti se numarau politisti si jandarmi… ”
    ________________
    cand “oamenii” legii se ocupa de asa ceva, avem o imagine clara de civilizatie~!

  35. Doru Dascalu spune:

    Culmea este că sunt capitalist, adică din capitală.Dar de mic copil mi-a plăcut să citesc.Enorm.Şi am rămas surprins de pleiada de creatori in arta scrisului, din zona Moldovei.Şi nu trebuie uitat, că întotdeauna geniile au avut un gram de nebunie.Singura zonă din ţară cu oameni la limita normalităţii(m-am convins deja pe plan local)este Moldova.Că poate şi de aceea s-a făcut acum 105 ani primul spital de nebuni la Iaşi.:))) Şi a rămas cel mai mare din ţară.Adică s-a construit acolo unde este materie primă din belşug.:)) Nu s-a construit la Timişoara, Constanţa, Cluj, Craiova sau Bucureşti.:)) Eu privesc viaţa prin logică nu prin clişee impuse de alţii.Eu observ şi analizez orice situaţie din punct de vedere logic, ţinând cont de câţi mai mulţi factori de orice natură.De exemplu uiţi că monarhia, presupune un comportament anume.Adică maniere, eleganţă, solicitudine, bun simţ şi educaţie.Deci este logic ca nişte supuşi ai coroanei să caute să se comporte şi ei ca atare.Şi poate nu ştiai de ce au albinele regină?! Pentru că dacă ar avea preşedinte, ar face căcat!!:)) De trei ani de când m-am translocat pe plaiurile moldave, recunosc că încă nu înţeleg zona.Pentru mine este ceva complet atipic.De exemplu studiind de ce PUR actualul PC are cele mai multe voturi în această zonă, am descoperit cauza. Bănuieşti de ce ?! Adresa mea de mail este dorudascalu@gmail.com.Până mă întâlnesc cu Mircea poţi să-mi scrii.Şi afli mai multe.

  36. U R A N U S spune:

    “…De exemplu uiţi că monarhia, presupune un comportament anume.Adică maniere, eleganţă, solicitudine, bun simţ şi educaţie.Deci este logic ca nişte supuşi ai coroanei să caute să se comporte şi ei ca atare.Şi poate nu ştiai de ce au albinele regină?! Pentru că dacă ar avea preşedinte, ar face căcat!!:))…”
    ________
    Aha! Acum inteleg de ce nu iti place Monarhia!

  37. U R A N U S spune:

    Record mondial in Belgia: 250 de zile fara guvern – Presa internationala


    Criza se prelungeste cu fiecare zi in Belgia, mai ales in contextul tensiunilor dintre cei 4.5 milioane de vorbitori de franceza si ce 6 milioane de flamanzi, vorbitori de olandeza. Totusi, acestia au inlaturat problemele pentru o zi pentru a sarbatori noul record mondial atins, informeaza France24…

    .

    …Miza disputei o constituie sporirea autonomiei regionale pentru a putea reflecta mai bine diferentele dintre cele doua grupuri etnice. Regiunea flamanda, mai bogata, incearca sa obtina autonomia, in vreme ce zona francofona incearca sa mentina unitatea nationala cat mai strans si, impreuna cu aceasta si solidaritatea financiara…
    ——————–
    Parca ne spune ceva despre Monarhie in general (cum poate o tara functiona excelent, fara guvern), si despre Monarhia olandeza , in special, “regiunea flamandra fiind mai bogata”.. ” de fapt imbogatita, inobilata de oameni, in realitate zona francofona are conditii naturale mai bune decat prima.

  38. Doru Dascalu spune:

    De unde ai tras concluzia asta cu ce-mi place şi ce nu, să mă bată Dumnezeu dacă pricep.Acele cuvinte au fost o remarca la faptul ca de aceea o ţară cu regim monarhic este altfel, adică superioară de multe ori unei republici.

  39. U R A N U S spune:

    Foarte simplu ;indivizii care vorbesc vulgar, nu au maniere, iar manierele apartin Monarhiei ! (Logic?)

  40. U R A N U S spune:

    Toate institutiile de stat au capul si radacinile in guvern, si continua sa functioneze pentru ca stiu ca “Acolo sus, cineva ii iubeste”(si urmareste) dar mai ales, ii supervizeaza. Despre italia, crize perpetue, Italia are un sistem care permite sa tina barca la suprafata , insa nu va trece niciodata nezdruncinata, prin cataracte.

  41. U R A N U S spune:

    Ieri am postat , comentariul de mai jos, pe subiectul “Brandul de tara..” care a fost inserat pe pagina dar nu a aparut la comentarii, cea ce ma face sa cred a fi posibil, ca multi dintre noi, sa fi pierdut noile postari, pe subiecte mai vechi; de acea sugestia mea ar fi ca la rubrica “Comentarii” sa fie inserat orice comentariu nou, indiferent de vechimea subiectului, pentru ca nu cred ca cineva cauta in fiecare zi pe sutele de subiecte derulate in timp, sa vada daca este un nou comentariu. Mai jos postul respectiv:
    #17 by U R A N U S on 18 februarie 2011 – 20:27

    Citind ieri, despre politistul-peste, din Vaslui, l-am comparat cu politistul francez din filmul ” Irma , la douce”, in care unul din personajele principale,Constantinescu, poreclit “Moustache”(propietar de bar, de pe o strada “vesela” unde adastau pimpii si fetitele dulci, care aveau ‘biroul” la hotelul Casanova, unde receptionerul de servici seamana cu Bill Gates), este declarat a fi roman (dupa nume, autentic, altfel, fizionomic, pare a semana cu un-mai gras- Hercule Poirot din orasul bulgaresc, Tolbuhin), si -ca toti romanii- este plin de talente, (pe unele chiar le demonstreaza) , ex-colonel in Legiunea Straina, diploma de advocat obtinuta la universitatea din Grenoble, ex-profesor la Sorbona, si ginecolog, fost asistent al dr.-lui Switzer! Si desigur, tatal sau detinea o banca in Bordoux, !… biscuitii mei favoriti, chiar daca sunt made at Pepperridge Farm, pe undeva prin Noua Anglie! Si vorbind despre brand, chiar in acest film, se aminteste despre alte 2 filme -de referinta-(anterior produse) , care deja intrasera in istoria cinematografiei (e vorba de Casablanca si The Bridge over the River Kwai)
    Franta, are foarte multe branduri de tara, chiar istorice, insa cele mai renumite sunt (vinurile) Champagne , pentru care Franta are propietate de brand exclusiva (alte tari produc Sparkling Vines) si produc (si exporta) 3 sferturi din productia mondiala de coniac!
    Asta inseamna brand de tara, cand alte tari iti copiaza numele de produse, etc., pentru a face si ei un ban!
    Cea ce este interesant, ca pentru a da o culoare autentica filmului, producatorul insereaza pe acest propietar de bar ( a carui filozofie este “recircularea banilor si cresterea economica, prin intermediul prostituatelor”)care este roman, cea ce presupune, ca nici la la 20 de ani de la abolirea Monarhiei, Romania inca mai era perceputa- ramasese in memoria internationala- o tara de mana intai, o tara in care cetatenii ei calatoreau in occident si aveau bani sa-si deschida business-uri, chiar in cel mai scump oras al timpurilor, Paris.

    Cine stie… avea Mirabela Dauer (?) un cantec “Roata morii se-nvarteste

  42. U R A N U S spune:

    Pai, tocmai asta ti-am spus, ca acolo a aparut insa nu la “comentarii” la intrarea pe “Cronica…”(care este “la zi” si , deci cea mai citita) si acolo ar trebui sa inserezi notita cu orice nou comentariu, indiferent la cat de vechi este articolul.
    Cred ca lecitina e buna si pentru probleme ale atentiei distributive…

  43. U R A N U S spune:

    Whatever they have , don’t work thru (the proper way) !
    !/2h in urma am postat pe pagina cu Siret, aceste 4 scurte versuri, au aparut pe pagina, insa faptul ca un nou comentariu a fost postat, nu a aparut la “Comentarii” de pe pagina de intrare, fapt care duce la inducere in eroare, cititorii cautand intotdeauna noile comentarii!
    “Venea o spaga pe Siret,
    Si cate’or sa mai vie,
    Cat Urda inca este vie,
    Si va fi linsa de Basset.”

  44. U R A N U S spune:

    cu asta nu se rezolva prea mult, cred ca ar trebui sa extinzi acel buton de “Comentarii” la cel putin 10 intrari

  45. [...] In legatura cu asta mai poti citi: http://viitorul.wordpress.com/2011/02/01/un-milion-de-manifestanti-in-bucuresti-salveaza-romania/ Tags: constiinta divina, inteligenta universala, universalitatea constiintei [...]

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s