Prezentarea cărţii „Manifest-Va fi revolutie”- tiparita in 2009. Întreaga carte este prezentată şi poate fi descărcată capitol de capitol!
Criza mondială a debutat printr-o criză financiar bancară. Este această criză una din crizele periodice ale capitalismului? Ce ascund banii în valoarea lor absolută? Dar în puterea lor de circulaţie?
Vom vedea de ce acum nu trăim o simplă criză a capitalismului! De ce va exploda lumea? De ce va fi revoluţie? Veţi găsi prognoza mea din 2008 şi măsura în care s-a adeverit! Priviţi reforma din sistemul politic si social al SUA!
Veţi găsi elementele care individualizează actuala criză mondială faţă de crizele trecute, veţi găsi mecanismul prin care se încearcă supunerea omenirii şi mai ales veţi descoperi de ce societatea umană a progresat întotdeauna! Banii, criza financiar-bancară, criza mondială, criza de identitate şi revoluţia!
Aceştia sunt paşii!
Unde e România în ecuaţia asta? Pe mâna unor aventurieri care n-au niciun fel de obligaţii faţă de generaţia viitoare! Analfabeţi care vorbesc despre educaţie şi viitor!
Ca întotdeauna în ultimii ani, noi nu avem politică la nivel de stat pentru viitor!
Cartea cuprinde:
1.Prolog
2.Observaţii asupra lumii de azi
3.Balonul bancar şi prăbuşirea sistemului financiar
4.Sistemul politic şi identitatea
5.Internetul – Liberalizarea informaţiei şi a educaţiei
6.Evoluţie şi revoluţie în societate
7.Dispariţia doctrinelor şi apusul capitalismului
8.Statul – anomia, parazitismul şi reprezentativitatea
9. Comunionismul, Globalizarea şi Umanismul
10.Principiile comunionismului
11. Stăpânul mondial
12.Comunionismul şi problemele globale
13.Stăpânul şi comunionismul
14.Ce urmează?
15.Anexa – O privire asupra României de azi
16.Va fi revoluţie!
Le veţi găsi pe blogul Manifest-Va fi revoluţie!

Comentarii
  1. […] de la populaţie? România şi criza mondială – Ce urmează? De ce se prabuseste Romania? Criza mondială, apusul capitalismului şi noua eră! Exceptional – Obama face primul pas spre noua eră! 2009-remember-IN LUME 0.000000 […]

  2. […] ce conducătorii vorbesc întotdeauna de REFORMĂ? De ce se fac unele reforme? Răspunsul e simplu. Dacă nu faci reforme ajungi la revoluţie! Când lucrurile merg prost, oamenii se revoltă! E posibil să-l vedeţi pe Băsescu, cu […]

  3. […] Frontul balcanic e o necesitate. Va fi revoluţie! Prabusirea EURO! Revine Germania la marca? Criza mondială, apusul capitalismului şi noua eră! Exceptional – Obama face primul pas spre noua era […]

  4. […] pot relua activităţile? Căt va dura criza mondială? Criza mondială – Adevăruri nespuse! Criza mondială, apusul capitalismului şi noua eră! Exceptional – Obama face primul pas spre noua eră! 2009-remember-IN LUME Manifest-Va fi […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s