De ce dictatură?

Două sunt motivele pentru care Traian Băsescu instaurează dictatura.

  1. Vestului (SUA, Germania, Franţa, Anglia şi chiar Italia) îi convine fărâmiţarea Estului Europei. În mod normal, Estul tampon ar fi avut pilonii pe cele două ţări medii ca mărime, pondere economică şi militară, Polonia şi România. Dar două ţări puternice în est înseamnă translatarea deciziei Europene spre centrul ei. Decizia înseamnă resurse financiare, economice şi umane. Cu Polonia e mai greu chiar dacă şi-a pierdut frontul de independenţă politică în tragicul accident de la Smolensk! Polonia e catolică şi e unită! România e mai uşor de înfrânt pentru că se găsesc repede cozi de topor. Dictatura în România convine de minune stăpânilor lumii. Aici vor putea vinde arme second-hand de la tancuri la avioane şi nave, pe sume uriaşe, vor extinde vănzarea alimentelor lor chimizate, a medicamentelor, a tot ceea ce produc, contra unor comisioane destinate dictaturii! Tot aici vor găsi armată pentru diversele teatre de operaţiuni, o armată ieftină şi disponibilă la decizia preşedintelui! Fărâmiţarea României face parte din acest plan.
  2. Numai prin dictatură îşi poate salva averea lui şi a familiei, a clanurilor de partid şi economico-financiare pe care le patronează. Prin dictatură acoperă peste douăzeci de miliarde de euro, averea grupurilor de interese pe care le girează. Traian Băsescu n-ar fi reuşit asta dacă n-ar fi fost susţinut de structurile informative interne şi externe! El nu reprezinta Romania! A devenit o rusine pe istoria Romaniei!

Ieşit din joc prin forţa evenimentelor sau voinţa populară, el va fi judecat pentru răul produs populaţiei ţării. Este groaznic ceea ce trăim. Băsescu a semănat o permanentă tensiune şi un permanent conflict în societate. Politica lui permanentă s-a bazat pe minciună! Ne-a adus în război civil şi insistă pe instaurarea dictaturii!
Când se va face ordine în ţară vor trebui judecaţi toţi cei ce au sprijinit intrarea României în infern! De la membri PDL la factori de decizie ai statului!
Şansa noastră este schimbarea totală a statului numit România! Este singura noastră şansă. Alternanţa la putere nu va salva situaţia!

Imaginile sunt luate azi 15 iunie 2010 în faţa Palatului Parlamentului!

manifestatie 15 iunie manifestatie 15 iunie 2010
motiunea de cenzura taierea pensiilor
motiune de cenzura manifestatie 15 iunie parlament

Alte articole in legatura cu tema
2009 – Remember – România
Frontul balcanic e o necesitate. Va fi revoluţie!
Apel către jandarmi! Nu ridicaţi mâna!
Putem ieşi din situaţia gravă! Dar fără el!
Apel către Armată: Faceţi-vă Datoria!
De ce minte Traian Basescu?
De ce se prabuseste Romania?

Comentarii
  1. U R A N U S spune:

    TREBUIE SCHIMBATA, INSA NU CA SI ULTIMA DATA(’89) ESTE NEVOIE DE UN PLAN AMANUNTIT, IN CARE NU POT FI EXCLUSE ARMATA, SERVICIILE SECRETE SI POLITIA ;altfel vidul de putere imediat, ar declansa o noua ciolaniada, iar acum va fi dea dreptul fatala statului roman, pentru ca anarhia va fi alimentata cu tot „tacamul’ (arme ,arme informationale, etc)
    Singura schimbare valabila si viabila este a schimbarii sistemului. Si apropos de faptul ca puterilor lumii le convine distrugerea Romaniei, este destul de posibil, pentru ca oricum Romania nu are nici o pondere in economia mondiala, insa un nou lucru este cert: Vestul regreta (pe jumatate) ca a distrus comunismul!

  2. florin vecliuc spune:

    de acord , trebuie sa ‘ facem ‘ ceva

  3. DAN NEDELCU spune:

    DA, TREBUIE CA TOTI SA NE UNIM SI SA-I ADUCEM LA ACELASI „NUMITOR”
    PE IMBUIBATII SI PARVENITII care au fost;tractorisiti,analfabeti,si au facut facultatile la f.f.si acum sunt parlamentari

  4. […] Vedeţi şi: Reforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – Popor Instaurarea dictaturii şi protestele populare Ce înseamnă tupeu de borfaş? România: art.53 vs art.55 Opoziţia parlamentară nu este solutia! […]

  5. DAN NEDELCU spune:

    Regret ca in Romania mass media este slab pregatita si mai mult nu se informeaza dim mass media din tarile cu democratie asezATA UNDE se dau emisiuni la care participa in direct toti reprezentantii societatii ( partide socirtate,societate civila guvern reprezentanti ai tuturor partidelor) am utmarit recent pe tv 5 o dezbatere asupra noii legi a pensiilor dezbatere care a inceput cu cativa ani in urma si nici astazi nu poate fi finalizata.dar francezul a spus din todeauna eu vreau sa gandesc singur pentru mine, nu sa-mi hotareasca alti soarta.
    Din pacate romani asteapta „conucatorul suprem” care sa gandeasca pt.ei si sa li se hotareasca soarta.

  6. […] în CSAT,  a fost trimisă Parlamentului pentru a fi avizată. Acesta este un nou pas pentru instaurarea dictaturii în România! Vă voi prezenta aici de ce. Pentru început voi menţiona două priorităţi ale Strategiei, […]

  7. […] şi Planul OntarioReforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – PoporInstaurarea dictaturii şi protestele populareCe înseamnă tupeu de borfaş?România în criză. Varianta Pambuccian, cea mai practică, dacăLa […]

  8. […] şi Planul OntarioReforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – PoporInstaurarea dictaturii şi protestele populareCe înseamnă tupeu de borfaş?România în criză. Varianta Pambuccian, cea mai practică, […]

  9. […] de preţul plătit de către ţară! Mai reprezintă ei România? Mai ştie cineva ceva despre preşedinte? Se mai expun cu ceva cele două guverne ale lui, cel de la Cotroceni şi cel expus în Victoriei […]

  10. […] activităţile? Reforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – Popor Instaurarea dictaturii şi protestele populare Ce înseamnă tupeu de borfaş? România în criză. Varianta Pambuccian, cea mai practică, dacă […]

  11. […] activităţile? Reforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – Popor Instaurarea dictaturii şi protestele populare Ce înseamnă tupeu de borfaş? România: art.53 vs art.55 Relansarea economică, o gogoaşă […]

  12. […] şi Planul Ontario Reforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – Popor Instaurarea dictaturii şi protestele populare 0.000000 […]

  13. […] Reforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – Popor Instaurarea dictaturii şi protestele populare Ce înseamnă tupeu de borfaş? 0.000000 […]

  14. […] Apărare a Ţării Reforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – Popor Instaurarea dictaturii şi protestele populare Ce înseamnă tupeu de borfaş? 44.437711 […]

  15. U R A N U S spune:

    Tara a ajuns la acel grad de coruptie si ineficienta economica si sociala, incat numai o bomba atomica politica mai poate schimba lucrurile.Iar acest nou start, de la zero, se poate numai prin schimbarea sistemului

  16. […] Vezi si: Campanie de presă la comandă – Denigrare- Strategia Naţională de Apărare a Ţării Reforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – Popor Instaurarea dictaturii şi protestele populare […]

  17. […] îngropată undeva pe fronturi străine iar adevărul a fost înlocuit de minciună! 4R – România războiului româno-român este numai consecinţa […]

  18. […] Apărare a Ţării Reforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – Popor Instaurarea dictaturii şi protestele populare În decembrie 1989 consilierii au […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s