Slugărnicia la romani nu are limite. Degeaba ne e scârbă, trebuie să facem ceva şi să ne redobândim independenţa şi odată cu ea şi demnitatea! România a ajuns o ţară de slugi, pusă la dispoziţia unei puteri străine. România a ajuns o ţară de analfabeţi datorită politicii de depersonalizare practicată de stat. România a ajuns o colonie!

Conducerea statului român, făcând din minciună politica de stat, a renunţat deliberat la drepturile şi obligaţiile statului, prevăzute în Constituţie!

Statul român ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Suveranitatea ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Au venit stăpânii (prin delegatia FMI-Comisia Europeană) să facă un control şi să dea noi decizii privind politica României!
Când am lansat Apel către Armata: faceţi-vă Datoria! mă refeream la încălcarea gravă a Constituţiei, la pierderea independenţei şi la dezvoltarea unui interes străin care devine dominant în România.
De la preşedintele ţării la guvern şi partidele de opoziţie, toată lumea se supune acestui stăpân! Sunt surprins cât de uşor se trece peste unele declaraţii!

Cum este controlată România?
Iată ce declară Laurent Moulin, reprezentantul Comisiei Europene în delegaţia mixtă cu FMI, venită în control la Bucureşti:
„Ne vom întâlni cu reprezentanţii tuturor băncilor mari din România pentru a discuta cum pot fi implicate – si integrate in procesul de atragere a fondurilor europene… “
În acelaşi timp, Jefrrey Franks, şeful misiunii FMI în România, a insistat pe atragerea fondurilor europene ca prioritate politică a României”-vezi preluare Videonews-

conferinta de presa - videonews

conferinta de presa

Ceea ce declară ei acum am prezentat în documentarul „Manifest-Vă fi revoluţie” in 2008!

sistemul financiar bancar mondial sistem de informatii

Sistemul financiar-bancar mondial – structura informativa

Altfel spus SISTEMUL MARILOR BĂNCI este o structură globalistă recunoscută ca aparţinând unui organism internaţional pentru controlul activităţilor pe teritoriul unei ţări!

Cu acordul conducerii statului român, de la Preşedinţie la Guvern şi de la Parlament la serviciile secrete, o structură străină controlează România!

În timpul ăsta, preşedintele se dă lovit, râzând că i-a intrat un băţ în ureche, Boc minte şi el râzând ca va mări salariile la anul iar restul trupei, cu temenelele de rigoare, de la partidele de opoziţie la sindicate, îşi aşteptau rândul să intre la discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai FMI!
Dacă în privinţa grupului de interese Basescu-Boc-PDL aflat în fruntea ţării şi în slujba unor interese străine, nu mai am pretenţii, priviţi declaraţia lui Crin Antonescu (pe blog-ul lui Vosganian):

Apropo de umilinţă!

“Am avut azi o întâlnire, care, aşa cum v-aţi dat seama şi după durata ei, n-a fost deloc o întâlnire protocolară. A fost o întâlnire plină de conţinut, pe care noi am considerat că este normal să o avem cu această instituţie care joacă un rol atât de important în politica statului român şi în ceea ce priveşte situaţia economică şi socială a României.”

România este azi o ţară vândută de un stat corupt!

Vezi si:

Bâlbâielile lui Mugur Isărescu şi rezerva BNR de 35 de miliarde de euro!
Minciuna austerităţii până la 31 decembrie 2010
România condusă la ţambal. Răzbunarea minciunii
Între Planul Valev şi Planul Ontario
Reforma vs Revoluţie în ordinea Parlament – Justiţie – Armată – Popor
Apel către Armată: Faceţi-vă Datoria!
România si criza mondiala-ce urmeaza?

De ce se prabuseste Romania?
Prostie, ticălosie sau slugarnicie?

Comentarii
  1. […] Nu v-aţi săturat de FMI? Thu Aug 05, 2010 7:44 am Slugărnicia la romani nu are limite. Degeaba ne e scârbă, trebuie să facem ceva şi să ne redobândim independenţa şi odată cu ea şi demnitatea! România a ajuns o ţară de slugi, pusă la dispoziţia unei puteri străine. România a ajuns o ţară de analfabeţi datorită politicii de depersonalizare practicată de stat. România a ajuns […] […]

  2. U R A N U S spune:

    desigur ca populatia se satura si de FMI, dar ,rational vorbind, nu e vina lor, nu poti sa-i condamni ca si-au gasit fraierii…Usurel, nu e vorba de guvernanti…astia sunt smecherii, fraierul este poporul roman, pentru ca ei vor plati datoriile in 30 sau 50 de ani, Basescu & comp., in cativa ani se va retrage cu sute de milioane „adunate prin munca grea”, la pensie, la fel, inca cateva sute de tovarosi de idealuri purtate pentru ‘binele poporului”!

    • FMI a sustinut aceasta sleahta de borfasi aflata in fruntea statului! Nu mai trebuie demonstrat sperjurul atata timp cat un interes strain (FMI) stabileste politica oficiala a statului!

  3. U R A N U S spune:

    Cred ca problema asta am mai discutat-o: tu gasesti vinovat FMI care a acceptat sa imprumute bani unei tari, cand de fapt vinovatii sunt guvernarile romanesti care au luat acesti bani si i-au impartit intre ei. Eu nu gasesc vinovati nici pe mafiotii care vin in Romania si trag tot soiul de tunuri, pentru ca nu ar putea-o face fara complicitatea guvernului (orice nivel) care are toate parghiile sub control pentru a face lucrurile cum trebuie , insa ei sunt cei care incita la dare de spaga , la coruptie, pentru ca vor sa-si faca plinul, stiind ca sunt efemeri pe eshicherul politic al tarii, iar lozinca lor este „Dupa noi, potopul”, cea ce se va si intampla, daca Armata nu intervine si nu schimba radical, nu guvernul, ci intreg sistem

    • Nu nu pot acuza un interes strain! FMI este un interes strain si reprezinta o parte din aceasta structura globalista a Guvernului Mondial
      Actiunile FMI nu sunt actiuni de finantare ci politici social-economice impunand administratie locala, legi si directii ale bugetelor de stat! Aceasta inseamna decizie impusa statului!
      Problemele apar in momentul in care un guvern tradator accepta aceste politici! La noi binomul Presedinte-Guvern (Basescu-PDL) a incalcat grav Constitutia si a supus Romania unui interes strain, iar aceasta actiune are sustinerea BNR!!!
      Vine delegatia FMI in Romania si toti din fir-a-par de la putere la opozitie se prezinta la raport! Nu e numai rusinos, nu e numai umilitor! Este un act de tradare! De asta trebuie schimbat statul!

  4. U R A N U S spune:

    „Actiunile FMI nu sunt actiuni de finantare ci politici social-economice impunand administratie locala, legi si directii ale bugetelor de stat! Aceasta inseamna decizie impusa statului!”
    –––
    Stii cum se zice :” Cine plateste lautarii, comanda muzica!” Nu sunt ei de vina, ci cei pe care ii identifici mai jos!
    _________
    „Problemele apar in momentul in care un guvern tradator accepta aceste politici! Este un act de tradare! De asta trebuie schimbat statul!”
    ________
    Exact, dar te-am mai intrebat o data sau chiar de doua ori, ce este statul, este una cu guvernul, pentru ca pare a fi o confuzie undeva, statul nu este guvernul, si -dupa definitie- nu este nici sistemul neaparat, iar in opinia mea, pentru a rezolva problema trebuie schimbat sistemul nu doar guvernul

    • Am scris si publicat in Manifest-Va fi revolutie in capitolul 8.Statul – anomia, parazitismul şi reprezentativitatea
      STATUL este forma de administrare politică a ţării, care apără situaţia social-economică existentă în ţară şi reprezintă ţara în raporturile interne şi externe. El poate fi de tip imperiu, regat, principat, republică, dictatura, federativ, confederativ, uniune. Statul are o structură de tip piramidal, de la şeful statului la structurile din teritoriu. Având un caracter pronunţat politic, statul are identitatea structurii şi a doctrinei politice (regat, emirat, republica socialistă, comunistă, republică, uniune liberă, etc…).
      Statul, prin politica promovată, poate reprezenta naţiunea dar poate şi intra în conflict cu naţiunea (de identitate – încălcarea drepturilor naţionale) sau în conflict cu ţara (întreaga populaţie- prin politica de asuprire, sărăcire, dictatură). Cum statul deţine controlul puterii militare, el poate produce un război civil în ţară, cu populaţia sau cu naţiunile. Criza dintre stat şi naţiune s-a rezolvat prin revoluţiile naţionale şi instaurarea statului naţional. Crizele ulterioare s-au consumat în revolte ale naţiunilor împotriva statului, revoluţii sau războaie civile. Crizele intre stat şi ţară au dus la mitinguri, greve, revoluţii şi războaie civile. „

  5. U R A N U S spune:

    Deci statul nu se poate confunda cu guvernul, pe care-l incorporeaza, dar pare mult mai aproape de sistem , mai ales cand in respectivul stat nu exista o societate civila organizata, de unde statul devine chiar despotic, prin parghia sa, guvernul.Concluzia care cred eu ca se impune, este ca a schimba un asemenea stat, inseamna a schimba sistemul, si nu doar partile componente, care pana la urma sunt compuse din oameni,care normal(aproape, adica obligatoriu)vor actiona conform cu cadrul in care lucreaza, adica vor fi ca si inainte, corupti, etc. Singura rezolvare, este ca si cu o gangrena: amputarea totala si inlocuirea cu un sistem sanatos, dovedit ca atare.

  6. U R A N U S spune:

    Nu v-ati saturat de FMI ?
    Dar de biserica?

    BISERICA SI PURCEAUA „MOARTA” DIN PAPUSOI.

    Adica biserica nu e nicidecum purceaua moarta ci este cea care
    face pe purceaua moarta in papusoi !

    De cateva saptamani „bune” -de cand criza a inceput sa
    ranjeasca mai frumos ca sfintii pictati si pe atobuzele mioritice-
    BOR & comp.s-a despotcovit si tiptil, in varful celor 7 ghiare
    sfinte, de la cele 4 copite(cu care cand putea, si a putut de
    prea multe ori, lovea ca magarul in toate directiile),
    a inceput retragerea strategica, iar din mersul in marsarier,
    canta pe nas:” Nici usturoi nu am mancat(decat in preparate de
    carne, cal. I-a) si nici gura (cea cu dinti de aur) nu ne miroase…
    mai tare decat saracia de la Dunare la Tisa! Tisa care rimeaza
    perfect cu Tamisa, insa nu si „sarac” cu „poor”! Chiar deloc!

    Si pronia cereasca sa-i loveasca peste coada, pe cei din guvern,
    care acum vor sa arunce mingea in…terenurile noastre retrocedate,
    luate -pe vremuri- cu japca de la mujici! Si- cata nerusinare!- asta
    dupa ce noi i-am sustinut sa ajunga si sa se mentina la putere
    precum paduchii lati, desi rapoartele sanitare zic ca tara e
    bantuita de capuse!

    Insa recunoastem(canta ei mai departe pe nas) si chiar D-zeu
    ne-ar bate daca nu am recunoaste, ca si ei au avut grija de noi,
    salarii , extraslujbe de dascali in scoli, una peste alta, am facut
    avere ceva mai ca boc-cap-de-bondoc, dar nu o sa fim idioti sa
    urmam pilda fraierului din Biblie care si-a impartit averea la
    sarantoci! Nu! Sarantocii la munca si nu la intins mana! Nu ca am
    avea ceva impotriva lor, dar, este foarte evident, ca asta este voia
    Domnului!(Sic!). „Si cine voia D-lui nu implineste, /Ori pleaca din
    tara, ori saraceste!”(fara sa mai detaliem ca cine nu trimite bani
    din strainatate este insemnat cu cruce neagra, iar cei care trimit,
    prin partenerul nostru, guvernul, prin taxe, avem si noi partea
    noastra!).La fel, recunoastem ca de cand e criza in Romania,
    adica de peste 70 de ani, niciodata nu a fost ca cea din acesti
    ultimi sfinti ani, ba e chiar si paradoxala!

    Inainte de „89, o saptamna nu se gasea sapun cheia, dar cui ii
    pasa, pentru ca nici apa nu curgea, asa ca cine se sapunea pe
    uscat?
    Saptamana urmatoare nu se gasea hartie higienica, insa nu
    conta prea mult, pentru ca majoritatea nu se putea kka de
    foame (avand in vedere ca papica se dadea cu lingurica),
    asa ca problema era rezolvata inainte de a apare!

    Iar daca in fiecare zi se lua lumina , nu era bai, pentru ca
    „adevarata lumina” venea de la noi, oamenii D-lui pe pamant!
    Nu a zis D-zeu „Sa fie lumina!”? Iar noi vicarii sai pe pamant,
    am fost si suntem conductorii electrici, sarmele!(Noroc ca
    pana acum nu s-a aprins becul la prea multi!)

    Nu mai vorbim de benzina, pentru ca se „stia sigur” ca
    rezervele mondiale sunt complet secatuite si noi trebuia sa ne
    gandim si la generatiile viitoare (cata generozitate!) ,nu cum
    faceau capitalistii in „societatea de consumerism ieftin”, adica
    consumau ca nababii , atragandu-si asupra lor mania divina!
    Hac! Ce mai radeam de ei!

    Ce este paradoxal, este ca benzina a inceput sa creasca chiar
    si la noi, pe vale si pe costisha, iar toate astea enumerate
    mai sus, sunt si la noi, chiar din belsug, dar tot pentru cei
    alesi si cei unsi, care -acum in vazul lumii(doar este
    transparenta)- se ung unii pe altii! In vitrine (pentru unii zambesc,
    penru cei multi ranjesc, ca si o curva scumpa care ar zice:sic,
    nu ma poti avea!) jamboane belgiene, branzeturi olandeze si
    daneze, vinuri frantuzesti si struguri italieni, rosii turcesti
    masini nemtesti si haine din toata lumea !
    Ce mai! Ne-a pus D-zeu mana in cap!

    Cel putin aparent, pentru ca in realitate , ne-a tras inca o
    scatoalca dupa ceafa si a zis :” Romani, treziti-va la realitate,
    Eu nu exist, doar dracul exista, intruchipat in cei care va conduc!”

  7. U R A N U S spune:

    Iata mai jos un titlu in care si strainii observa ca o societate nu poate „merge’ fara o societate civila bine organizata, desigur bazata pe elite autentice

    Presa elvetiana:
    Romania este marcata de coruptie, fatalism si individualism.


    Care ar fi solutiile in opinia autorului articolului? „Coagularea unei societati civile vii, cu un pronuntat spirit de solidaritate si exercitarea unor presiuni reale din partea Bruxelles-ului asupra conducerii de la Bucuresti”.

    ____
    Se pare ca am ajuns mai rau decat pare, daca pentru a se corecta lucrurile, trebuie exercitate presiuni din alte tari!

  8. […] Ultima Palma – Remanierea guvernamentala Nu v-aţi săturat de FMI? Bâlbâielile lui Mugur Isărescu şi rezerva BNR de 35 de miliarde de euro! Minciuna […]

  9. […] Guvernul FMI stabileşte politicile de gestiune ale României (ATENŢIE – gestiune şi nu dezvoltare). O forţă străină ţării stabileşte gestiunea ţării, nivelul taxelor şi impozitelor! […]

  10. U R A N U S spune:

    MACAR DE AR CONDUCE FMI ROMANIA.

    Cand argumentele se epuizeaza, cartea nationalista este ideala pentru a ascunde adevarurile neplacute. De cand a venit delegatia FMI in Romania si, mai ales, de cand a izbucnit scandalul reducerii TVA la alimente, Jeffrey Franks a devenit inamicul public numarul unul pentru o gramada de patrioti verzi.

    Realitatea TV titreaza: „FMI conduce Romania”, un lider sindical al CSDR da cu pumnul in masa intreband cum isi permite dl. Franks sa califice drept eroare o lege adoptata de Parlamentul Romaniei, dinspre PSD este aprobat, iar PNL socoteste ca, de fapt, nici nu avem nevoie de FMI.

    Sa ne intelegem, Jefrrey Franks nu ne-a varat nimic pe gat. Este reprezentantul unei institutii financiare internationale LA A CAREI ASISTENTA AM RECURS NOI, de buna voie si nesiliti de nimeni. De ce am facut-o? Pentru ca altfel nu reuseam sa ne finantam in aceasta perioada de criza. Cu alte cuvinte, fara asistenta FMI nu aveam cum sa platim pensii si salarii si nu puteam obtine imprumuturi decat la niste dobanzi exorbitante.

    Nu din cauza FMI pensiile au fost majorate nesustenabil, nu din cauza Fondului AVEM UN APART BUGETAR IMENS si nerestructurat, nu din cauza FMI guvernul Tariceanu a reusit sa-si incheie mandatul cu un deficit bugetar imens, iar guvernul Boc PD-L +PSD a facut un jaf electoral de proportii in 2009. Dupa cum nu e vina FMI ca tot romanul s-a imprumutat isteric, iar acum nu mai are cum sa-si sustina cheltuielile. Nu e vina FMI ca romanii descopera abia acum, cu stupoare, ca bugetul de stat nu e un fond de pomeni.

    In schimb, FMI da acum banii, asa ca are tot dreptul ca, pentru a-si proteja acesti bani, sa califice tampeniile drept tampenii si sa ceara corectarea lor. Dar pana la urma ce pretinde FMI: sa restructuram aparatul bugetar, sa tinem deficitul bugetar intr-o anumita limita, sa nu angajam cheltuieli nesustenabile. Cu alte cuvinte sa fim realisti si sa nu consumam cu mult mai mult decat producem. Eu nu vad nimic antiromanesc in asta.

    Ba dimpotriva, cred ca o astfel de atitudine serveste intereselor Romaniei cu mult mai mult decat atitudinea tuturor partidelor care nu stiu cum sa promita, a tuturor sindicatelor care nu stiu ce sa mai ceara si a televiziunilor care nu mai stiu cum sa incite. De altfel, se pare ca strategia PSD in caz de preluare a guvernarii este sa deschida iar toate robinetele cu bani, cu orice pret, in urmatoarele 6 luni, dupa care, pe acest val de populism sinistru sa organizeze anticipate pe care sa le castige la scor. Dupa aceea, la venirea notei de plata, fara FMI si fara surse de finantare, sa ne ajute Dumnezeu caci sigur greaua mostenire va fi de vina.

    Jeffrey Franks nu conduce, din pacate as zice, Romania, ci, precum un doctor, prescrie un anumit tratament. Pacientul poate sa-l urmeze sau nu, dar pe pielea si raspunderea lui. Dar cine decide intreruperea tratamentului ar face bine sa aiba o solutie mai buna si, evident viabila, pentru boala pacientului. Altfel, ma tem ca moartea e inevitabila si nu cred ca nationalismele isterice vor folosi la ceva.

    • @Uranus Nu-mi pune te rog materiale preluate din alte publicatii (fragmente pt discutii da)! Acesta-i un articol la comanda in care FMI e mama si tata iar Franks e un mare expert; Eu n-am nimic cu FMI pentru segmentul in care ei opereaza ca fond financiar! Ma deranjeaza lucraturile celor din spatele FMI si ale slugilor din guvernul si statul roman! De slugi e plina lumea!

  11. U R A N U S spune:

    Articolul de mai sus este preluat din presa romaneasca

    • Iti reamintesc faptul ca zilele trecute, Ambasadorul US in Romania, Mark Gitenstein, a declarat „Nu intelegem de ce va imprumutati la FMI daca voi aveti 20 miliarde de euro prin diverse fonduri in Europa”! Cand un ambasador al US spune asa ceva semnalul care se transmite este clar „ceva pute rau de tot in Romania!” El nu spune „eu nu inteleg” ci „noi nu intelegem”, iar asta inseamna „Departamentul de Stat se-ntreaba unde sunt atatia bani din moment ce in Romania infrastructura e la pamant!” In vest exista o suspiciune majora privind furtul fondurilor in Romania!

  12. U R A N U S spune:

    De fapt el facea referire la celelalte 20 de miliarde dosite prin diverse banci, in special pe nume fictive, insa dovedibil ca acele zeci de miliarde sunt de facto ale politicienilor trecuti si actuali, bani furati atat de la populatia romana cat si din imprumuturile facute la FMI si(nu sunt sigur) alte institutii bancare. De acea in mai multe cazuri, am zis ca o data cu schimbarea acestui guvern, una din prioritati (dupa arestarea „preventiva” a suspectilor) sa se ceara agentiilor internationale a face presiuni asupra tuturor bancilor, sa scoata la iveala banii intati din Romania, in depozitele lor, iar anchetele sa demonstreze tot traseul acestor zeci de miliarde furate.

    • Este un proces de anchetare a fraudelor pe scara planetara, pornit din US si la care OLAF va coopera! E si normal atata timp cat apar grupuri care pe fonduri uriase pun in pericol autoritatea statului! Sunt gata sa fac pariu ca-i vom vedea pe unii dintre actualii mari politicieni romani si chiar unii oameni de afaceri, pe listele americane de Wanted!

  13. U R A N U S spune:

    Posibil, insa e dificil de prosecutat asemenea cazuri, de o terta parte.Solutia ramane in interior, schimbarea sistemului care poate verifica si ancheta (daca este cazul) pe oricine implicat in fraude care au atins interesul national sau comunitar european.

  14. U R A N U S spune:

    Da, am vazut! L-au adus pe Costica Argint din Italia (nu ca nu ar fi meritat-o) pentru a face 3 ani de puscarie, pentru ranirea din culpa a 2 persoane; dar despre cele 60 de mii de persoane ucise anual de guvern, prin infometare, lipsa de medicatie, si „asigurarea” altor conditii de ghetou, cine se duce la puscarie?

  15. […] Guvernul FMI – suspendarea şi apoi renegocierea contractului! […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s