Ce va fi in 2011 in lume? Prognoza si predictii Mircea Batranu

Posted: 21 Decembrie 2010 in criza mondiala, educaţie, Neclasificat, politic, stiinţa
Etichete:, , , , , , , ,

Anul 2011 va fi un an care va amplifica fenomenele sociale şi naturale existente deja pe plan mondial. Dacă anul 2010 a marcat pe plan social adâncirea crizei mondiale iar pe plan ştiinţific apariţia unor găuri în pământ (Guatemala şi Germania), anul care vine, 2011, va amplifica aceste fenomene! Pe lângă acestea, în 2011 vom face paşi mari în ştiinţă în privinţa cunoaşterii Pământului!

În lume: NASA, Rusia, Criza euro, găuri în pământ, Conferinţa crizei

  1. nasaNASA – va deveni principala agenţie de ştiri a lumii. Puţini ştiu că principala activitate a Agenţiei Spaţiale Nord-Americane este supravegherea şi cercetarea Pământului deşi declarativ sună altfel: „NASA’s mission is to pioneer the future in space exploration, scientific discovery and aeronautics research.” În cursul anului 2010 NASA a testat impactul media al unor anunţuri (gaura neagră, bacteria anaerobă şi viaţa în condiţii extreme). Comunicatele în sine nu aveau nimic spectaculos dar pe fondul instabilităţii sociale din lume, impactul lor a devenit major, având o cotă de audienţă excepţională. A fost testul pentru ceea ce va urma în anii 2011 şi 2012. Am scris asta în articolul NASA, gaura neagra si testul media
    Studiul rezonanţei Schumann va determina NASA să comunice lumii că „învelişul ionic al Pământului numit şi Ionosferă” are pe lângă componenta electrică şi o componentă (nefundamentată încă ştiinţific) cu o masivă influenţă asupra vieţii pe Pământ! NASA va comunica din ce în ce mai mult în domeniul biologiei şi al vieţii pe Pământ! Asupra acestor probleme voi reveni pe blogul Futurism – Futurologie – Neofuturism
  2. Rusia – criza mondială va lovi în plin Rusia. Criza mondială va crea panică, revolte sociale şi prăbuşiri de fonduri şi bugete în Europa iar acestea vor crea un canal de presiune asupra Rusiei. Criza mondială însoţită de jocul marilor speculatori economico-financiari va lovi în plin Rusia şi va determina luarea unor măsuri radicale de către Administraţia Medvedev-Putin! Rusia rămâne printre puţinele ţări care-şi permit izolarea şi existenţa numai prin producţia proprie. Pentru a face faţă gravelor probleme sociale precum şi dezechilibrului de monedă, Rusia va reforma sistemul financiar prin decizie internă!
  3. Criza EURO –  Europa se va zvârcoli în problemele legate de deficitele bugetare şi mai ales de supravieţuirea monedei Euro! Eforturile Germaniei vor duce la instituirea unor masuri drastice pentru membri Uniunii Europene care nu respectă regulile. Preturile vor deveni instabile şi datorită costurilor cu valoare variabilă mare ale energiei furnizate de Rusia. Asistenţa tehnico-economică a Uniunii Europene, în special a Germaniei, se va extinde, având şi o componentă masiv socială, asupra unor ţări prăbuşite economic (tot lanţul sudic de la Portugalia la România plus Irlanda). Deficitul bugetar al Uniunii va deveni insuportabil financiar şi se va institui monitorizarea şi chiar controlul decizional al UE în unele ţări membre!
    17 mai Prabusirea EURO! Revine Germania la marca?
    21 mai Frontul balcanic e o necesitate. Va fi revoluţie!
  4. Găuri în pământ – Aceste fenomene ( în 2010 în Guatemala şi Germania)se vor extinde pe suprafaţa Pământului şi vor determina analize şi studii pentru a afla legătura lor cu structura geologică, cu apele subterane şi supraterane, cu habitatul şi mai ales cu activităţile umane! NASA, implicată în cercetarea Pământului, va obţine dreptul de comunicare pentru rezultatele unor cercetări şi va furniza elementele care vor construi Noua teorie a Pământului. Pas cu pas vom forma şi consolida Dreptul Pământului iar această teorie va determina schimbări masive în habitat. Eu aştept apariţia unor găuri în Canada, Rusia şi Australia.
  5. Conferinţa crizei – sub presiunea crizei mondiale, marile puteri economice şi financiare la cererea unor grupuri de experţi şi a unor instituţii academice, vor avea iniţiativa unei conferinţe globale privind criza mondială şi găsirea unei soluţii pentru ieşirea din impas. Poate fi sub egida ONU. Se va pune problema anulării datoriei globale ca singura şansă de restartare a economiei mondiale.

Aceste cinci evenimente vor fi dintre cele ce vor marca anul 2011. Prognoza mea se bazează pe evenimentele din ultimii ani şi pe evoluţia societăţii.
Într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, simt că se vor produce drame la scară locală sau planetară, că va avea loc o explozie nucleară într-un oraş, că se va rupe scoarţa terestră şi va înghiţi o parte de uscat, că un fenomen atmosferic necunoscut va determina un condens atmosferic ce va împiedica pentru mult timp zborul, că o mutaţie genetică va determina insensibilitatea omului la variaţiile de căldură şi multe altele. Dar nu pot spune când vor avea loc toate acestea!

Mircea Bătrânu 21 dec 2010

vezi si
Ce va fi in 2011 in Romania? Prognoza si predictii Mircea Batranu

Comentarii
  1. U R A N U S spune:

    Drama americanilor: Orase intregi, de vanzare

    Americanii au parte de cele mai mari surprize cauzate de criza financiara care le-a slabit puternic economia. Orase intregi sunt de vanzare, iar unele vin chiar la oferta speciala.

    Un oras-fantoma din statul Utah …

    Brokerul imobiliar Mike Metzger mentioneaza ca orasul este o adevarata bucata clasica de spirit american. Orasul a fost abandonat cu zeci de ani in urma. El a fost un loc prosper in anii 1920, atunci cand erau in voga caile ferate. Numele lui initial a fost Lower Crossing. Acolo erau o fierarie, o scola si cateva magazine, atunci cand a fost construit, in anul 1881.

    In anii ’70, acolo nu mai locuia nicio persoana..”
    _________________–––––––––––––––––––____________________
    Ce mare drama ca se vinde un oras fantoma… Si cui oare se va vinde? Extraterestrilor? Probabil ca se va vinde unui chinez bogat care va dezvolta o noua colonie chinezeasca…
    Iar „orasele intregi” , este de fapt un satuc care a avut insa toate facilitatile de oras, asfalt,canalizare, apa curenta, statii de benzina, etc.,si care a fost abndonat pentru ca locuitorii s-au reprofilat si s-au mutat dupa slujba, iar o banca sau o alta firma specializata a cumparat piece by piece sau en gross (cand s-a putut) sperand ca va veni si timpul profitului, si -se pare- ca ei gandesc ca acesta este timpul, mii de persoane cu banii din China , India si Rusia (si nu numai) cumpara real estate in State, pentru ca acum preturile sunt mai mici, iar ca termen general, oamenii inca gasesc atractiv sa locuiasca in USA

  2. U R A N U S spune:

    Scandal in Franta: Carla Bruni-Sarcozy are statuie de 90.000 de euro

    O statuie din bronz cu chipul fostei Prime Doamne a Frantei, Carla Bruni-Sarcozy, a fost plasata recent in centrul unei suburbii a Parisului. Numita „Lucratoarea”, aceasta statuie a starnit aprige controverse…”
    ___________________–––––––––––––––––––––____________________

    Apucaturi latine !
    Caligula i-a facut calului sau ‘statuie” (de fapt l-a declarat consul si i-a arondat si propriul popa) , Sarkozy i-a facut statuie iepii !
    Si daca tot au botezat-o „Lucratoarea”, era mai simbolic si mai reprezentativ sa-i faca aceasta statuie Melaniei Griffith, din „Working Girl” !

  3. U R A N U S spune:

    EUobserver: Ceva este putred in Romania

    Portalul EUobserver.com publica o analiza a situatiei din Romania, constantand lipsa acuta a valorilor morale intr-o tara condusa de un premier acuzat de plagiat si cazuta in admiratie fata de vedete cu implanturi si iubiti bogati…”
    _______________________––––––––––––––––––––_____________________
    Absolut adevarat :CAPUL (adica GUVERNUL !)

    „Admiratia” si urmaritul telenoavelor este noul drog… vechii indieni sud-americani tineau frunzele de coca la brau, si de cateva ori pe ze mestecau cateva, sa le tina de foame…
    care-i diferenta ?
    In Ro. nici „faina” nu este la indemana oricui…

  4. U R A N U S spune:

    Un meci (de fotbal) excelent, intre Mexico si Senegal !
    Prima repriza ar fi trebuit sa fie 2-1 pentru Senegal, acestia au creat multe situatii de gol, insa ingerul pazitor al mexicanilor (portarul J.Corona) a fost imbatabil, chiar pe tot parcursul, si chiar daca a primit si 2 goluri, amandoua absolut in afara oricui de a le preiantampina: primul, a fost inscris cu capul, si desi Corona a fost total pe faza, fizica l-a invins, viteza mingii (si distanta, din careul de 6 m) a fost cu mult mai mare ca a sa, astfel ca cei „doi” nu s-au intersectat… Al doilea gol, l-a primit datorita unui coechipier care a sarit sa deturneze mingea , cu capul, insa a ratat, portarul Corana nemaiavand timp pentru nimic.
    Desi Senegalul a jucat excelent si a avut- a creat- multe ocazii, acest meci a fost unul din acelea in care sansele (intamplarile) si-au spus cuvantul, in final Mexicul castigand (pe drept) cu 4-2.
    Viva Mexico!

  5. U R A N U S spune:

    Planeta amenintata – Intre secete si inundatii

    Privim destul de indiferenti la fenomene care ar trebui sa ne inspaimante. Statele Unite inregistreaza, in acest an, cea mai grea seceta din istoria evidentelor meteorologice si climaterice. Mai mult de jumatate de tara are recolta compromisa, incendiile din paduri isi inalta fumurile spre cer, raurile si-au scazut debitele.

    Cealalta parte a globului este bantuita de ploi cum n-a mai cunoscut, insasi capitala Chinei, Beijing, fiind invadata de urgia apelor, in care au murit sute de persoane.

    Ploile nu cruta nici Japonia, iar, prin alte parti, seceta si foametea aferenta devasteaza cele mai sarace parti ale continentului african: in est Cornul Africii, iar, in vest, Sahelul.

    In aceste parti napastuite ale continentului negru n-a plouat de peste doi ani, canicula a secerat deja sute de mii de oameni, iar alte milioane supravietuiesc in foame si sete, noteaza Project Syndicate…”
    _________________________–––––––––––––––-__________________________

    Nu exista decat o unica solutie, scaderea numerica a populatiei globale la aprox. (max.) 5 miliarde , iar acestia trebuie sa introduca in practica cele mai ecologice mijloace de productie, indiferent de cost, si indiferent de ramura.

    • U R A N U S spune:

      Seceta crunta afecteaza Romania: Raul Putna a secat pe kilometri intregi

      Raul Putna a secat pe o portiunea de circa 20 de kilometri, intre localitatile vrancene Bolotesti si Mircesti, iar alte rauri din Vrancea au atins minime istorice, potrivit datelor furnizate de Societatea de Gospodarire a Apelor…

      … In zona de campie, raul Milcov are doar 2% din debitul normal, in zona comunei Golesti, iar raul Rimna, in zona satului la Groapa Tufei, curge doar la 10% din capacitate.

      Raul Ramnicu Sarat curge, in zona localitatii montane Chiojdeni, cu 5% din debit, iar la Maicanesti, in zona de campie, debitul ajunge la doar 2%.

      „Daca va continua perioada de seceta, se va ajunge la sec si pe celelalte rauri”, a declarat purtatorul de cuvant al Societatii de Gospodarire a Apelor, Sergiu Mihaila…”
      ________________________–––––––––––––-_________________________

      Poate ca au mai fost cazuri de acest fel in istoria cunoscuta -dar mai ales necunoscuta- a tarii, insa cu siguranta ca nu trebuiau hranite cel putin 18 milioane de suflete, poate -la acea data- populatia sa fi fost chiar la sub jumatate…
      Oricum, in aceste conditii, populatia Romaniei va urma idea de mai sus, se va imputina, unii vor muri aniticipat, prin inanitie incompleta insa prelungita si sub orice critica calitativ, iar cei cu oarecare dare de mana, in urmatoarele luni (cand preturile alimentelor vor deveni exotice) se vor „decide” (fortat),vor pleca din tara care ar putea hrani usor si 50 milioane de suflete(inclusiv pe seceta prelungita), insa nu o face nici pentru actuala populatie, pentru simplul motiv ca banii in loc sa fie investiti in sisteme de irigatii (inclusiv rezervoare regionale si locale, de apa), sunt risipiti pe stegulete electorale si lupte intre institutiile statului.

  6. U R A N U S spune:

    Demisii la Banca Centrala a Serbiei, dupa scaderea ratingului de tara

    Trei membri ai Bancii Centrale din Serbia au demisionat, pe fondul unei crize pe tema independentei politicii monetare a Belgradului…

    Trei din cei cinci membri ai Consiliului de Guvernatori ai bancii – printre care si presedintele Consiliului, Bosko Zivkovici, au demisionat, anunta Radio Free Europe/Radio Liberty…”
    ___________________–––––––––––––––––––-____________________

    Dovada de un minim bun-smt, nu precum capusele isaresti, de care nici cu DDT nu mai poti scapa…

    • U R A N U S spune:

      Serbia: Bancheri arestati pentru credite fara asigurare

      Dual SIM Nokia N9 + Card 4GB Gratis249,99 RON

      Politia sarba a arestat mai multi inalti oficiali ai unei banci locale falimentare, sub suspiciunea de a extinde credite fara asigurare. Acestea sunt primele arestari la nivel inalt dupa venirea la putere a guvernului socialist.

      Procurorul sarb pentru crima organizata a informat, miercuri, ca managerii de la Agrobanka si doua companii private au fost arestati, scrie Reuters.

      Desi suspectii nu au fost numiti, presa sarba noteaza ca printre arestati se numara si fostul presedinte al bancii…”
      ________________–––––––––––––––––––––__________________

      …insa se pare ca nu toti au avut si timpul sa demisioneze… sau poate ca nici nu mai conta…
      Bravo justitiei sarbe, inca o dovada ca sunt cu 50 de ani inaintea noastra, asa cum au fost intotdeauna, pentru ca nu poate exista prosperitate generala si civilizatie, fara Justitie.
      Probabil ca Tito a fost singurul dictator mondial, care a fost element pozitiv pentru poporul sau si relatiile cu restul lumii… Nu degeaba l-au plans toti IUGOSLAVII (nu numai sarbii) cand a murit, in ” 81 (?)… Desi dupa el a venit un distrugator, educatia si valorile morale insuflate zeci de ani de el, au iesit din nou la suprafata si Serbia va ajunge -pana la urma- noua Elvetie a lumii!

  7. U R A N U S spune:

    Pierderi fara precedent in cazul unui seism major – predictia unui geolog scotian

    Pentru geologul scotian Iain Stewart este doar o problema de timp pana cand un cutremur puternic de pamant va lovi un oras mare si „va provoca pierderi fara precedent in istoria omenirii”…”
    ____________________–––––––––––––––––––______________________

    Total de acord -ca sa-l parafrazam pe Otis & Benton , 1959 – „It’s just a matter of time”, song cantat de multi , pe diferite genuri.
    Iar -apropos de scotieni- cum am mai zis, poarta ei fuste, dar nu si le pun in cap, capul il folosesc SA GANDEASCA

  8. U R A N U S spune:

    Desi inca nu a batut gongul final la Olimpiada din Londra, se poate trage o linie asupra medaliilor obtinute, in cifre absolute (la total medalii) USA e pe primul loc, urmata de China (si nu neaparat „sensibil”), insa daca ne raportam la o evaluare facuta prin prisma medalii/ baza de selectie, este evident ca Anglia este -detasat- pe locul I , urmata (macar in primele 10 locuri) de catre Australia si Japonia, Olanda si Ungaria.
    Si rapotrat la o multime de tari care nu au obtinut nici macar un aur sau argint si nici chiar o singura medalie, Romania sta foarte bine, chiar si in comparatie cu primele enumerate, avand in vedere conditiile generale din societatea romaneasca, conditii create de aceste guvernari postdecembriste.

  9. U R A N U S spune:

    FMI: Islanda, un model pentru tarile aflate in criza

    Fondul Monetar International sustine ca Islanda este un exemplu pozitiv pentru tarile care au probleme financiare.

    Angajamentul acestei tari fata de programul …

    …, precum si protejarea sistemului de asistenta sociala au fost masurile care au ajutat Islanda sa isi revina complet dupa colapsul din 2008, sustine reprezentantul FMI in aceasta tara, Daria V. Zakharova, potrivit Business Week.

    „Islanda a reusit sa isi revina excelent dupa criza de amploare de la finele lui 2008. Este impresionant”, a declarat Daria V. Zakharova.

    La inceputul anului, FMI estima ca economia acestei tari va creste cu 2,4%, comparativ cu zona euro, care va avea o contractie de 0,3%.

    In 2008, cand bancile islandeze s-au prabusit sub povara unor datorii de 10 ori mai mari decat economia islandeza, guvernul de la Reykjavik a decis sa se protejeze impotriva iesirilor de capital prin restrangerea miscarilor valutare.

    Acest lucru a permis oficialilor sa respinga atacurile speculative si sa se concentreze pe sprijinirea gospodariilor si companiilor.

    De asemenea, deprecierea cu 80% a coroanei islandeze fata de euro, in 2008, a permis transformarea deficitului comercial intr-un surplus, pana la finele aceluiasi an. Rata somajului, care intre 2007 si 2010 a crescut de noua ori, a revenit la 4,8% in luna iunie la varful de 9,3% in urma cu doi ani…

    _________________________––––––––––––––___________________________

    Islanda a fost si inainte un model de urmat, datorita cultului pentru munca eficienta, responsabilitate civica (si legala) , pentru respectul pentru proprietate… Si chiar daca acum este o republica, toate aceste trasaturi vin din sutele de ani de monarhie, fie combinata cu Norvegia sau Danemarca, fie de sine statatoare, pana la 1944.
    Islanda , de zeci si zeci de ani are unul dintre cele mai bune indexuri privind echitatea sociala*, fiind si una dintre cele mai bogate natii (per capita) , desi in afara de agricultura (unde includem si pescuitul) si energie hidro si geotermala, resursele lipsesc, iar iesirea din acea criza s-a obtinut prin mijloace protejatoare a maselor, insa foarte punitive cu cei care au tarat tara in criza(care au furat) , guvernatorul bancii centrale a fost imediat demis iar o mare firma a retrocedat catre guvern sute de miliane de coroane, unii mari „stabi” au ajuns la puscarie…
    Acesta este modelul de urmat, recuperarea sumelor furate, punerea in puscarii cu munca silnica si zilnica a celor vinovati, si redresarea prin sprijinirea „gospodariilor si companiilor”, in acelasi timp, prevenirea speculatiilor interne sau externe, niciodata posibile fara acordul guvernelor si a „oamenilor” lor, plasati in diverse sectoare… Acesta este modelul de urmat si pentru Romania, cel mai detaliat descris in articolul SANSA ROMANIEI.

    *Inechitatea sociala duce matematic la furt, sabotaj, speculatii si orice altceva negativ, care la un moment dat, conduc la colaps economic si social…
    Islanda si Uruguay (alaturi de modelele Monarhiile europene) sunt dovezi ca echitatea sociala este cel mai bun liant si lubrefiant social, in relatiile economice cat si cele dintre guvern si populatie, si sunt un motor pozitiv in cresterea economica

    E adevarat insa ca aceste tari nu au miliardari aparuti in 10 ani, precum in Ro. alde DPJ, Sifilex Armaghedan si alte 5-6 gunoaie sociale care detin sub controlul lor, subzistenta la milioane de romani.

  10. U R A N U S spune:

    Test All Baby Boomers For Hepatitis C: CDC

    .

    Most people who are infected don’t know it, agency noted.

    Every American born between 1945 and 1965 should be tested for the liver-destroying virus hepatitis C, the U.S. Centers for Disease Control and Prevention recommended Thursday.

    One in 30 Baby Boomers is infected with the virus and most don’t know it. Hepatitis C is a leading cause of liver cancer and other liver diseases…

    Hepatitis C is a „silent killer,” living in the liver for years while slowly destroying it…

    „Hepatitis C is a real killer. ..”
    _______________________––––––––––––-__________________________

    daca si in USA exista aceasta situatie, ne imaginam ce se intampla in tari ca India, cele africane, Romania, etc., cu siguranta ca sunt procente serioase de infectati si niciodata nu vor sti ca au aceasta infectie, iar la decese, -ca si in cazul SIDA- sunt trecuti cu diverse cauze, mult mai aparente…
    Iata ce spuneam despre aceasta boala -la pag.69- in „celebra” carte „Religia…”(1993-1994):

    …La orizont se si prevede o extindere a bolii Ebola,( care omoara
    intr-un mod ingrozitor, si intotdeauna peste 80% din cei infectati), si se pare,
    a unei noi si ucigatoare hepatite C.Multe boli, mari pagube, imense cheltuieli
    si necazuri aduc oamenilor, animalele si insectele daunatoare…”

    Si apropos de Ebola, cateva saptamani in urma a fost un focar serios intr-o tara africana, iar despre „insecte daunatoare”, corelat cu incalzirea (globala), in statul Texas, este pentru prima oara in ultimii 45 de ani, cand este nevoie de „stropiri” pe suprafete imense (cu avionul) pentru a distruge tantzarii, care se inmultesc si se propaga geografic rapid, in conditii prelungite de seceta,crescand si numarul deceselor din cauza unei boli transmise de catre aceste insecte

  11. U R A N U S spune:

    MALARIA ar putea reveni in Grecia la 38 de ani dupa ce a fost ERADICATA

    Centrul pentru controlul si prevenirea bolilor (KEELPNO) din Grecia a avertizat vineri ca malaria ar putea reveni in aceasta tara la 38 de ani dupa ce a fost eradicata, relateaza Ekathimerini…

    …KEELPNO a atribuit cresterea numarului de cazuri de malarie conditiilor climatice, tantarilor si afluxului mare de imigranti. Toti acesti factori au determinat centrul sa emita o avertizare cu privire la posibila revenire a bolii in Grecia…”
    _________________________–––––––––––––––-__________________________

    Iar daca, cativa ani la rand, verile vor fi la fel de secetoase, malaria se va extinde si mai sus, nu este nici un dubiu.

  12. U R A N U S spune:

    1 – Institutiile democratice din Romania, compromise – Financial Times

    Tensiunile care domina scena politica romaneasca si incercarile de a limita atributiile Curtii Constitutionale din Romania pot provoca probleme la frontiera de sud-est a Uniunii Europene,…”
    …………………………………………………………………………………………………………………………………………..

    2 – Intrarea in faliment, singura optiune pentru Grecia – Der Spiegel

    Grecia a dezamagit din nou creditorii internationali, astfel ca va cere mai mult timp pentru indeplinirea tintelor impuse de partenerii sai. Insa tarile din zona euro nu mai doresc sa ii ofere…”
    _______________________––––––––––––––––––______________________

    Doua titluri din presa internationala, care exprima realitati .
    Totusi, pentru primul, alegerea mea ar fi fost -in loc de „compromise”- folosirea cuvantului „desconspirate”, pentru ca institutiile din Romania nu au fost niciodata cu adevarat democratice, atata timp cat la varful lor s-au aflat -si se afla- doar indivizi inculti, antiumanisti, care au doar un singur scop, si anume imbogatirea lor si a clientelei, cat si satisfacerea emotiilor animalice de infatuare si conducator suprem, ecuatie in care oricine nu este cu ei, este -automat- impotriva si -de aici- trebuie pedepsit.

    Despre Grecia, de acord, am mai spus-o , insa grecii sunt „mari pischeri”, si atata timp cat mai primesc imprumuturi chiar de de cateva miliarde, le iau, le papa, si cand nota de plata va deveni cosmica, vor da faliment si vor reaseza lucrurile ca la inceput, insa majoritatea grecilor vor ramane cu cateva zeci de mii de euro la chimir.

  13. U R A N U S spune:

    Descoperirea care poate schimba istoria universului

    Cercetatorii australieni au facut o descoperire care poate schimba teoria despre istoria universului si darama ipoteza Big Bang, cea acceptata ca geneza a tot ce exista.

    Un articol publicat recent intr-o revista de fizica din SUA arata ca este posibil ca in spatiu sa fie vizibile anumite „crapaturi” care sa sustina „teoria grafurilor cuantice”, scrie news.com.au. Aceasta este considerata in prezent „sfantul gral” al fizicii, fara a fi dovedita de experimente.

    Big Bang-ul trebuie rescris?…”
    ________________–––––––––––––––––––––____________________
    Mai jos, o fraza din articolul respectiv (Perpetua Dilema), iar in altele (deasemeni si pe aceste pagini) aratam decisiv ca acest Big- Bang este o realitate dar nicidecum unica si universala, ci regionala, si se repeta -la diverse scale- poate chiar zilnic… raportat la timpul terestru. In urma unui asa -regional- Big Bang, a luat nastere pamantul, galaxia, constelatia si poate ale constelatii vecine…

    Teoria cu „crapaturi” mi se pare -pe de alta parte – o alta nerozie, o noua gaselnita, adevarul rezida in enuntul de mai jos, cat si in faptul ca niciodata, nicio fiinta umana , nu va avea sansa sa stie clar si imposibil de contraargumentat, „adevarul” despre univers, tocmai datorita faptului ca cele doua dimensiuni ale universului sunt infinite, iar subansamblele acestui infinit, sunt intr-o continua transformare,chiar daca raportat la durata vietii si istoriei noastre pe pamant, lucrurile par „incremenite” pentru „eternitate”… Eternitatea este doar pentru timp si spatiu, restul, inclusiv energia, este transformabil…

    „PERPETUA DILEMA.

    …Si aceasta pentru ca intr-un sistem unic si infinit ( cum este universul) rata intamplarilor si evenimentelor impredictibile este la fel de infinita…”

  14. U R A N U S spune:

    Britanicii incearca sa limiteze investitiile chinezilor la facilitatile nucleare locale

    Companiile chineze concureaza pentru unul dintre cele mai mari proiecte nuclerare din Marea Britanie, insa britanicii sunt ingrijorati cu privire la controlul pe care Beijingul l-ar avea asupra acestora.

    Companiile chineze au sperat sa poata deveni majoritare in proiectul care a fost scos la vanzare in 2012 de catre actualii proprietari, companiile utilitare germane EOn si RWE. Acordul reprezinta un test major pentru importantele investitii chineze in economia britanica, informeaza Financial Times.

    Britanicii ar prefera insa ca participarea chineza in proiect sa fie minoritara. Restrictionarea achizitiilor insa ar putea fi dificila din cauza sumelor foarte mari de bani de care este nevoie pentru investitie – miliarde de lire – bani pe care companiile chineze ii detin.

    „A fost intotdeauna clar ca nu putem acorda majoritatea companiilor chineze din motive ce tin de acceptare publica si politica”, a declarat o sursa familiara cu negocierile.

    Insa oficialii britanici insista pe faptul ca Guvernul nu are o politica fixa in privinta detinerilor de actiuni, aratand ca acordul depinde numai de actualii proprietari germani…”
    _______________________–––––––––––––––––________________________
    Se muta „Rascoala Boxerilor” in Anglia ?!
    Oricum, este clar ca englezii sunt pusi in dificultate de aceasta situatie, tocmai pentru aceasta am sustinut (si explicat) despre Romania, ca guvernul trebuie sa detina un pachet de actiuni de aprox. 33%, in energie, agricultura si alte cateva sectoare strategice (ca -macar- mineritul unor minerale deosebite), si o alta parte de 33% sa fie detinuta de investitori romani, este singura modalitate de a pastra independenta -nu numai economica- a tarii.

  15. U R A N U S spune:

    Laureat Nobel pentru fizica: Toate galaxiile vor disparea, cu exceptia celei in care traim

    Universul va avea un viitor „intunecat” sustine Brian Schmidt, astronom de renume mondial si laureat al premiului Nobel. Universul va continua sa se extinda si mai mult, dar in cele din urma va disparea.

    „Omenirea se va uita la un Univers gol peste 100 de miliarde de ani, deoarece toate galaxiile vor disparea, cu exceptia Caii Lactee, in care traim”, considera Schmidt, citat de Times of India.

    „Cu exceptia cazului in care energia intunecata va pieri brusc, Universul va continua sa se extinda mai mult si mai repede, dar in cele din urma va disparea”, a declarat Schmidt…

    Referitor la energia intunecata, Schmidt a declarat ca „noi nu stim cum este generata aceasta energie. Se pare ca ea este o parte a spatiului. Orice este posibil. Energia intunecata poate deveni atractiva in viitor. Dar nu stim cu adevarat”, a explicat laureatul premiului Nobel…”
    ___________________________–––––––––––-______________________________

    cand vezi cate tampenii debiteaza unii, te intrebi daca mai traim intr-o lume normala, si cum este posibil ca asa indivizi sa acceada la o recunoastere atat de inalta…
    Daca „se va extinde si mai mult”, intrebarea este UNDE? In alt univers? No pot exista doua sau mai multe universuri, tocmai de aici vine calitatea de universal, iar in acest univers, unic, este incorporat tot spatiul -gol, vidat sau ocupat de ceva- care este-(nu poate fi altfel) , INFINIT.Asa ca „universul NU va disparea”, pentru ca este chiar o gogomanie aceasta afirmatie, unde dispare acest univers, si ce va ramane in locul lui? Un imens golit de energie si masa, chiar un vid? Tot univers se numeste, fara sa mai adaugam intrebarea unde dispare sau se concentreaza atata amar de energie si masa ?
    In final spune si el ceva rezonabil: ” S e pare ca…”. „Dar nu stim cu adevarat” (mai ales facand „predictii pentru o suta miliarde de ani”)
    PS. Am spus-o de cateva ori, cine vrea sa studieze astronomia, trebuie sa ia -mai inta- 5-10 ani de „clase” pregatitoare, adica sa gandeasca singur la ce si cum, altfel, daca intra direct in miezul problemei risca sa inebuneasca. La propriu.

  16. U R A N U S spune:

    Afacerist multimilionar, la inchisoare pentru 10 ani

    Multimilionarul Asil Nadir a fost condamnat, in Marea Britanie, la 10 ani de inchisoare, dupa ce a fost gasit vinovat de sustragerea a 28,8 milioane de lire sterline de la fostul sau imperiu Polly Peck, inregistrat in regat. El ar putea fi insa eliberat dupa ce se achita de jumatate din condamnare…”
    _______________________––––––––––––––––––––____________________

    Daca s-ar urma acest model si in Ro., DPJ , Sifilex Armaghedan si alti cativa mari talhari care au furat -fiecare- sute si sute de milioane, ar trebui sa primeasca o pedeapsa de cel putin 100 de ani, si – sistemul dand dovada de umanism- ar servi 50 de ani, cea ce -cred- ca ar satisface notiunea de justitie, adica ar fi -partial- platite mortile premature a sute de mii de romani, prin infometare cronica, lipsa de caldura si medicatie

  17. U R A N U S spune:

    India ameninta ca blocheaza reteaua de socializare Twitter

    Guvernul indian a amenintat ca va inchide reteaua de socilizare Twitter daca reprezentantii sai nu vor bloca mesajele utilizatorilor care contin „instigari si amenintari”, care au indus panica in randul a peste 10.000 de migranti, ce s-au vazut obligati sa-si paraseasca locuintele…

    Insa, potrivit mai multor militanti pentru libertatea Internetului, guvernul indian incearca sa dea vina pe Twitter pentru ca oficialii nu pot face singuri fata situatiei…”
    ________________________–––––––––––––––___________________________

    India se poate compara -ca si populatie (chiar ca si suprafata)- doar cu China, dar cata diferenta intre aceste doua tari…
    In timp ce China va deveni cea mai mare putere economica si militara, india se va transforma (pastrand proportiile) intr-o noua ex-Yugoslavie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s