Despre asa numita criza a fondurilor suverane

Posted: 30 Iunie 2011 in criza mondiala, politic, social
Etichete:, , , ,
USD

Image via Wikipedia

Nişte băieţi deştepţi au inventat termenul de fonduri suverane pentru bugetele umflate ale statelor iar situaţia în care s-a ajuns au numit-o “criza fondurilor (datoriilor) suverane”.
De ce s-a ajuns aici?

  1. Una dintre cauze este de natură structurală şi ţine de falsitatea sistemului financiar-bancar. Altfel spus, această bubă oricum s-ar fi spart, probabil peste câţiva zeci de ani.
  2. A doua cauză însă este de natură educaţională şi ţine de atitudinea celor ce conduc vremelnic ţările. Se numeşte furt!

Au furat bugetele din plin, nu numai în România, iar pentru a masca furtul au inventat termenul de „fonduri suverane“. Bună sintagmă, să impresioneze populaţia. Adică vezi Doamne, ţine de suveranitatea statelor!
Aşa numita criză a fondurilor suverane este o criză determinată de furturi.
Am să explic.
Tot ceea ce înseamnă clientelism politic şi deturnări de fonduri sunt de fapt furturi din bugete. Aceste furturi au fost compensate prin deficit declarat şi împrumuturi.
Acum a venit scadenţa iar băieţii deştepţi care au furat, mint populaţia!
Criza fondurilor suverane este de fapt o perdea de fum menită a masca furturile. Iar ei, pentru a compensa aceste furturi, fac exact ce ştiu mai bine. Adică fură pensiile, salariile bugetarilor, drepturile handicapaţilor, ale mamelor şi ale copiilor, drepturile bolnavilor şi tot ceea ce ţine de un trai decent!
Toate astea pentru a-şi menţine puterea şi a continua să fure!
Criza datoriilor suverane este de fapt Criza bugetelor furate iar asta îşi are rădăcinile în salariile şi drepturile uriaşe din aparatul de stat, în spălările de bani prin fundaţii, firme de consultanţă, firme de rating şi de lobby.
Criza numită de către hoţi a “fondurilor suverane” este o mare gogoaşă!

Comentarii
  1. U R A N U S spune:

    CORECT!
    Iata ce spuneam eu , mai demult, si chiar de mai multe ori:
    U R A N U S spune:
    13 iunie 2011 la 16:41
    Statul s-a imprumutat cu 11,5 miliarde euro in cinci luni pentru a putea functiona

    Romania s-a imprumutat cu aproximativ 11,5 miliarde de euro in primele cinci luni ale anului pentru a putea asigura functionarea statului…”
    ____________
    Asta este cea mai sigura manevra de a subjuga o natiune: imprumuturi masive, care se scurg in conturile a 0,5% din populatie(adica guvernul si clientela lor), iar cei peste 99% din cetateni vor trebui sa munceasca cateva decade sa plateasca aceste imprumuturi
    –––
    Azi:
    Cam aceasta este schema in toate tarile, se imprumuta unii de la altii sau de la diverse agentii internationale, impart banii, si apoi populatiile platesc.In realitate nu ar trebui sa existe nici o criza, acestea apar doar in tarile unde se fura, de catre guvern si bancile partenere, de acea in tarile Monarhice si cateva republici, nu exista aceste probleme.

  2. U R A N U S spune:

    ACESTE FURTURI SUND -DE FAPT- CAUZA MAJORA SI INITIALA A CRIZEI MONDIALE. PLANETA POATE SUPORTA (ALIMENTAR) 10 MILIARDE DE LOCUITORI, INSA SE MOARE DE FOAME CU MILIOANE, ANUAL, DATORITA ACESTOR FURTURI.DACA ESTE INSA O NEVOIE DE EUGENISM(DUPA MINE 5 MILIARDE AR FI OTIM PENTRU PLANETA)ACEASTA ESTE PENTRU CA NUMARUL DE OAMENI ANTRENEAZA CRESTEREA SEPTELULUI SI A PROCESELOR INDUSTRIALE, AMANDOUA F. POLUANTE

  3. U R A N U S spune:

    batranii oricum nu mai conteaza, dar dac scapa de unul tanar, ca tine!?

  4. U R A N U S spune:

    Adevarul este acelasi! Eugenismul preventiv si recompensat este singura solutie si nu are nimic de a face cu un eugenism aplicat persoanelor fixice, existente, deja nascute, ci acest eugenism trebuie aplicat doar prin reducerea natalitatii: o femeie un copil, si o mai mare recompensa pentru femeile fara copii, iar aceasta ultima parte ar trebui implementata in tari deja suprapopulate, iar fondurile stranse de ONU de la toate tarile membre. In timp, pretul platit va deveni mai mult decat satisfacator.

  5. U R A N U S spune:

    Nu vad nici cea mai mica incalcare a codului uman, atata timp cat acest eugenism nu se refera nici macar la avort, ci doar la preintampinarea conceptiei, fiind in conformitate cu cele mai vechi practici, chiar in Biblie se spune ca „Onan isi varsa samanta pe pamant”( desigur, cu scopul evitarii impregnarii femeii), mai tarziu homosexualitatea a fost mijloc de control al populatiilor, prin sec. 16 olandezii au inventat prezervativul(din intestine de miel) si , la zi, milioane de cupluri, zilnic, folosesc orice mijloc de contraceptie(fizic, chimic sau hormonal, etc.) cu acelasi scop, de a evita graviditatea.Deci nu este nici o incalcare de cod uman, este o situatie naturala, mai ales ca acest eugenism este total voluntar(insa stimulat prin recompensare) si controlat-rational.Sau se prefara, ca- in continuare- milioane de copii sub 7 ani, sa moara-anual- prin malnutritie cantitativa si calitativa?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s