Arhivă pentru Iulie, 2011

Salvatorul naţiunii, preşedintele Traian Băses...

Image by cod_gabriel via Flickr

Într-un interviu la TVR, Traian Băsescu dixit: „Sunt trei puteri ale statului: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească iar fiecare dintre ele are în frunte pe Şeful Statului!”.
El este Dumnezeul României, este factotum într-o ţară intrată pe drumul prăbuşirii. Numai că nu Dumnezeu prăbuşeşte ţara!
Acum un an în 15 iunie 2010 am publicat articolul:
Instaurarea dictaturii si protestele populare
iar el şi-a continuat paşii în direcţia instaurării dictaturii personale! +++continuare + Body text+++

Norvegia – Oslo – Utoya – atentate – 87 morţi!
Ieri 22 iulie 2011, două atentate împotriva norvegienilor, au produs optzeci şi şapte de morţi şi au zguduit lumea.

atentat oslo

atentat oslo - photo by telegraph uk

Ţările scandinave, Norvegia, Suedia, Danemarca şi Finlanda, erau considerate „oaze de linişte şi prosperitate”. Ţări cu venituri dintre cele mai mari din Europa, cu o piaţă scumpă şi cu o siguranţă a vieţii la cote maxime, ţările scandinave puteau fi numite „locul în care nu s-a întâmplat nimic”!
Toate acestea până ieri. …continuare

Cropped version of :Image:Domino effect.jpg

Image via Wikipedia

Am decis să sprijinim Grecia”, a fost declaraţia lui Sarkozy la incheierea Summitului Zonei Euro, din 21 iulie 2011, de la Bruxelles. Ei, şefii de state europeni, zâmbeau satisfăcuţi deşi cu bună ştiinţă au aruncat lumea în haos!
Într-un aşa numit efort comun, Uniunea Europeană + FMI + Sistemul marilor bănci au hotărât să “susţină” Grecia cu încă 158 miliarde euro (158 billion euro). Efectul de domino se amplifică. … citeste tot articolul

Forex Money for International Curency

Image by epSos.de via Flickr

(Într-o ţară, un om a reuşit să strângă jumătate din banii aflaţi în circulaţie şi să-i ascundă într-o pivniţă pe care a scris “bank”. Tocmai când îşi savura momentul de triumf, privindu-şi comoara, a aflat că statul a schimbat banii pentru a ieşi din impas).

În seria Predicţii Mircea Bătrânu!

Lumea e din ce în ce mai derutată pentru că stabilitatea monetară se risipeşte pe zi ce trece. Dolarul se clatină de mult timp şi nevoia restaurării puterii lui a grăbit actuala criză. Despre Euro a început deja să se vorbească la trecut. Este vremea marilor speculatori financiari care joacă pieţele finaciare ale lumii şi monedele naţionale. E vremea lor iar presiunile pe care le exercită pe pieţele mondiale îi vor îmbogăţi peste orice închipuire, până la atingerea punctului P.
Acest punct P este vârful unui proces financiar de acumulare şi în limbaj popular reprezintă momentul în care miliardele de dolari şi de euro nu mai pot fi folosite nici măcar să te ştergi la cur.
Monedele sunt mijlocul prin care se demolează bugete şi economii dar ţinta rămâne supunerea ţărilor, fărâmiţarea lor (regionalizarea) şi înglobarea în structuri globaliste.
E de înţeles că oamenii se orientează spre ceea ce consideră ei ca fiind monede stabile. Dar această stabilitate este iluzorie!
Francul elveţian a crescut rapid în raport cu USD şi EUR dar nu se mai întreabă nimeni ce stabilitate poate avea moneda elveţiană, ce economie o susţine şi dacă este ruptă de restul monedelor?
În actualul infern financiar, nicio monedă nu e stabilă iar francul elveţian se va prăbuşi ca şi celelelte monezi.
Nu investiţi în depozite bancare! Jocul e terminat!
O lume întreagă aşteaptă să vadă dacă Statele Unite mai sunt conduse de către Administraţia Obama sau de către Trezorerie!
Dacă Germania va rupe sistemul european atunci cu siguranţă se vor schimba 4EUR la 1DEM sau chiar mai mult iar francul elveţian va coborî şi mai mult.
Un sistem financiar pulsatoriu e mult mai greu de controlat decât unul liniar.
Nu investiţi în monede, nu investiţi în imobiliare!
Este o vreme în care cuvintele de ordine trebuie să fie “protecţie şi conservare”!
Iar numismaţii pot face rezerve ieftine de bancnote „mondiale”!

Predictii Mircea Batranu.Se prabuseste Italia, priviti spre Londra
Criza mondiala si falimentul austeritatii
Despre asa numita criza a fondurilor suverane
Devalorizarea Euro si suspendarea Fondurilor Europene
Grecia si secretul ultimatumului
Prognoze 2012 despre criza mondiala

Lightning animation.

Image via Wikipedia

Vuietul intrării Italiei în incapacitate de plată, pe fondul crizei mondiale şi al instabilităţii din USA, încă reverberează pe Glob. Italia este una din cele patru mari europene (Germania, Franţa, Anglia, Italia) iar flexibilitatea investiţional-financiară este superioară celorlate ţări. Italia este membru G8 şi G20. În Europa pute şi asta înseamnă că ceva a intrat în putrefacţie.
Ceea ce se întămplă acum în Europa, prăbuşirea Spaniei şi Italiei, urmează linia atlantic-mediteraneană pornită din Islanda spre Grecia, prin Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia.

Eu am scris despre toate acestea de anul trecut:

Lightning striking the Eiffel Tower, June 3, 1...

Image via Wikipedia

În 17 mai 2010  în articolul Prabusirea EURO! Revine Germania la marca? Am scris „Europa a instituit un Mecanism European de Stabilizare Financiară! Nu este destinat salvării situaţiei ţărilor membre ale UE ci salvării monedei unice, EURO! Acum începe circul pe piaţa europeană! Se cunoaşte situaţia “delicată” sau chiar “gravă” a unor ţări! Dar ce va urma? Irlanda, Portugalia, Spania, Grecia, Slovacia, Ungaria şi chiar Italia, din zona Euro, trebuie susţinute! Bulgaria şi România, din afara zonei euro dar atât de legate de moneda europeană încât reglarea bugetului nu se poate face în altă monedă, vor exploda cât de curând! Sarcina Europei a rămas pe Germania şi FranţaIar tăcerea suspectă a Franţei îmi dă mult de gândit! Cred că din Franţa va izbucni un adevărat dezastru financiar pentru euro!
În 21 mai 2010  în articolul Frontul balcanic e o necesitate. Va fi revoluţie! Arătam printre altele că: „Lumea fierbe dar va exploda cu adevărat atunci când criza mondială va lovi Estul, cel mai probabil China! Acum, şocul unui sistem financiar bazat pe o valoare falsă a lovit Europa şi se deplasează spre Asia!”
Am publicat în 27 septembrie 2008 articolul „Nevoia de revolutie”  în care arătam „Miroase a revolutie pe plan mondial. Se simte bine asta. Nu trebuie sa respiri aerul din State ca sa simti. Revolutiile sau razboaiele urmeaza unor crize mondiale severe. Daca e numai o criza economica, se declanseaza un razboi pentru regestionarea economicului. Daca insa avem de-a face cu o criza sociala profunda, se declanseaza revolutia.”
Pentru cei care citesc prima oară predicţiile mele, îi îndrum să vadă:

  1. seria de articole din Cronica, România de azi începând cu articolul din 26 mai 2010 cu titlul Criza mondială – Adevăruri nespuse!
  2. predicţiile mele pentru 2011 publicate în 21 decembrie 2010 Ce va fi in 2011 in lume? Prognoza si predictii Mircea Batranu  +sub cheia NASA, Rusia, Euro, Pământul, Conferinţa Crizei!
  3. Priviti spre Londra si cititi Mircea Batranu
  4. Ce nu spune Nouriel Roubini. Sfarsitul economiei keynesiene.

Oameni buni, se prăbuşeşte un sistem socio-economic pentru că întregul mecanism a fost defectat şi nu poate fi remediat. Nu este o criză a datoriilor publice, este prăbuşirea unui sistem!
Ce înseamnă asta?
Nu vă ghidaţi după poveşti şi declaraţii idioate politice care anunţă că investitorii caută noi facilităţi, etc. etc.! Nu mai există investitori care să caute pieţe pentru investiţii! Se intră în standby, se vor prăbuşi burse, se reduc tranzacţiile! Acum este o panică declanşată de recunoaşterea incapacităţii de plată a Italiei dar, pe fondul prăbuşirii generale a Europei, urmează explozia Franţei şi închiderea Germaniei.
Rusia, India şi China ne vor reaminti comerţul tradiţional intern (trocul) şi extern (barterul).

  1. proprietăţile îşi vor pierde valoarea (de fapt revin la normal, adică 1usd/mp)!
  2. plasamentele bancare şi bursiere îşi vor pierde valoarea-se va pierde încrederea în monede
  3. băncile şi fondurile financiare vor falimenta
  4. se va intra pe un traseu de supravieţuire în care se va orbecăi pentru că noile instituţii, ale comunionismului, nu sunt construite!

Dar toate acestea le-am scris în 2008 în Manifest, Va fi revoluţie! Şi puteţi citi gratuit cartea pe Google Books sau să o descărcaţi de pe blog.

Urmăriţi cu atenţie Londra! Marile jocuri se fac la Londra!

Nota autorului: România. Am avut şansa ca ţară să accesăm fondurile europene şi am fi tranzitat mai uşor criza. Dar o mână de trădători şi nepricepuţi ne-au readus în evul mediu.

austerity versus desire

Image by camil tulcan via Flickr

La prima vedere, falimentul austerităţii pare un paradox sau un joc de cuvinte. Măsurile de austeritate, luate cu precădere în Europa şi cu exces de zel în România, aveau rostul de a preveni falimentul statului, adică intrarea statului în incapacitate de plată, blocarea activităţilor social-economice şi apariţia haosului.
Pentru a înţelege ceea ce s-a întâmplat în lume în ultimul an, vă rog să revedeţi articolul scris de mine anul trecut, în 28 iunie 2010, după reuniunile G8-G20 din Canada, cu titlul Criza mondială. G8-G20 şi supravieţuirea. Când şi cum se pot relua activităţile?
Anunţam cu majuscule că:
În 28 iunie 2010, puterile lumii nu au soluţie la actuala criză mondială!
Iată-ne după un an, în iulie 2011, în situaţia blocajului cuasi-total al Europei Unite şi al Statelor Unite. Urmează Rusia, India şi China. S-au redus bugetele şi cheltuielile în lume (cu excepţia staffurilor din mediul financiar-bancar), s-au tăiat drepturi ale angajaţilor şi pensionarilor, s-au redus cheltuielile de administrare ale statelor şi DEGEABA.
Lumea de azi este un imens organism bolnav de cancer.
Austeritatea înseamnă că în loc să-i localizezi tumoarea, evoluţia ei şi să-i prescrii tratamentul necesar, te apuci să-i reduci raţia de hrană şi medicamentele, să-l amăgeşti că va fi bine şi eventual să-i tai unghiile şi să-l dai cu fond de ten!
De ce se întâmplă toate acestea? Cine are interesul să ascundă adevărul?
Tumoarea este SISTEMUL FINANCIAR-BANCAR MONDIAL iar cei care ţin acest sistem sunt răspunzători de dezastru. Pentru a supune şi apoi a desfiinţa statele, ei au inventat o procedură care metastazează cancerul. Se numeşte Globalizare.
Pentru salvarea Sistemului Finaciar Bancar Mondial, adepţii globalizării şi slugile lor politice, au inoculat Austeritatea ca soluţie împotriva falimentului statal!
Rezultatul este acutizarea crizei.
Falimentul Austerităţii se vede mai ales în Grecia dar şi în celelelte ţări europene.
Falimentul Austerităţii este o dovadă clară că suntem într-o masivă criză de sistem.
Despre criza:
Despre asa numita criza a fondurilor suverane
Devalorizarea Euro si suspendarea Fondurilor Europene
Grecia si secretul ultimatumului
Prognoze 2012 despre criza mondiala
Criza mondiala si dezinformarile despre Grecia
Ce nu spune Nouriel Roubini. Sfarsitul economiei keynesiene.
Criza mondială – Adevăruri nespuse!
Frontul balcanic e o necesitate. Va fi revoluţie!
Criza mondială, apusul capitalismului şi noua eră!
Manifest revolutie – Google Books