Arhivă pentru Decembrie, 2011

Dragi cititori, prieteni şi necunoscuţi. Iată predicţiile mele pentru anul 2012 şi perioada ce-i urmează.

Evenimentele anului 2012 vor marca definitiv schimbarea lumii. Puţini sunt cei care înţeleg ce înseamnă această schimbare.

Ce înseamnă schimbarea lumii? Astăzi, omenirea are o anumită structură socială dată de distribuţia geografico-politică (state şi uniuni), un anumit tip de economie (pe baza capitalului şi a performanţei economice) şi o anumită conştiinţă, ca o sumă de conştiinţe individuale, de neam, de ţară, de rasă, geografice şi globale. Schimbarea lumii înseamnă că toate acestea nu vor mai fi în forma cunoscută astăzi. Schimbarea se poate produce prin reforme succesive sau brusc, printr-un salt, o revoluţie.

 Cele trei planuri fundamentale ale omenirii, economicul, socialul şi al conştiinţei, vor suferi schimbari radicale. Aceasta înseamnă că nu va mai exista nicio cale de întoarcere spre sistemul care a creat lumea modernă, capitalismul. Acest proces, început acum mulţi ani, a blocat dar încă nu a prăbuşit bazele capitalismului  (capitalul, libertatea deciziei).

Capitalismul nu mai poate fi salvat şi nicio altă construcţie social-economică pe baza capitalului şi a libertăţii individuale, nu se mai poate fundamenta, indiferent de efortul globaliştilor. Paşii cerţi spre noua eră, comunionismul, se vor face în perioada următoare, începând cu anul 2012.  Comunionismul nu este comunism, chiar dacă implică pierderea unor libertăţi individuale.

Voi trata separat cele trei planuri, cu menţiunea că toate direcţiile de evoluţie prezentate în predicţiile anului 2011 (NASA-principala agenţie de ştiri a lumii, Rusia lovita de criza mondială, urmează China, criza Euro şi conferinţele euro, dreptul Pământului), sunt încă în desfăşurare şi că unele predicţii pot depăşi anul 2012 dar cu siguranţă se vor împlini.

Iată cele trei planuri ale omenirii şi evenimentele care vor schimba lumea +++ continuare Predicţiile anului 2012 +++

Anunțuri

În 21 decembrie 2010 am scris predicţiile pentru anul 2011, în lume, sub titlul Ce va fi in 2011 in lume? Prognoza si predictii Mircea Batranu. Acum compar predicţiile cu evenimentele.

TEXT: Anul 2011 va fi un an care va amplifica fenomenele sociale şi naturale existente deja pe plan mondial. Dacă anul 2010 a marcat pe plan social adâncirea crizei mondiale iar pe plan ştiinţific apariţia unor găuri în pământ (Guatemala şi Germania), anul care vine, 2011, va amplifica aceste fenomene! Pe lângă acestea, în 2011 vom face paşi mari în ştiinţă în privinţa cunoaşterii Pământului!

ANALIZA: Evenimentele confirmă predicţiile. criza mondială s-a amplificat, în ţările arabe au avut loc revoluţii, sistemul financiar-bancar se prăbuşeşte! Fenomenele naturale au culminat cu dezastruosul cutremur urmat de tsunami din Japonia. Voi prezenta cele cinci puncte ale predicţiilor în Analiza predicţiilor pe 2011 în lume+++continuare+++.


Acum un an, în 22 decembrie 2010, în seria predicţiilor, am publicat articolul Ce va fi in 2011 in Romania? Prognoza si predictii Mircea BatranuAcum compar predicţiile cu evenimentele. Întrucât evenimentele anului 2011 nu au împlinit în totalitate predicţiile, ele rămân date pentru o perioadă mai mare.

TEXT – Astfel, am prognozat  că Anul 2011 va fi un an care va zdruncina rău de tot România. Suntem într-o criză triplă (morală, economică şi socială) determinată de lichelismul politic şi de ridicarea minciunii la rang de politică de stat. Această criză românească se suprapune crizei mondiale! Prostiile declarate de preşedinte şi primul ministru privind iesirea din criză nu mai sunt crezute de nimeni. Radicalizarea societăţii româneşti va duce la revolte şi apariţia unor acţiuni politice şi individuale extrem de grave dar unele pot duce la schimbarea situaţiei.

ANALIZA – Această radicalizare nu s-a dezvoltat încă până la nivelul la care să producă efectele menţionate, dar este în curs! Statul a dizolvat puterea sindicală şi a redus reacţiile individuale la proteste fără efecte politice (Sobaru-23 dec.2010 care s-a aruncat de la balconul Parlamentului, Cristiana Anghel-greva foamei,  Petru Mojan – ofiterul care s-a incendiat în faţa palatului Cotroceni).

TEXT- România lui 2011 înseamnă aducerea ţării în prag de război civil, identificarea minciunii drept cauză a tuturor relelor, sărăcie, buget fals, hrană proteică, prăbuşirea pieţei imobiliare, revolte, dreptate personală, incendieri, declararea primului oraş liber după 1989, asasinat politic şi introducerea monitorizării UE.

ANALIZA – Iată analiza sumară a fiecărui punct din predicţii +++continuare Analiza predictiilor pe 2011 – Mircea Batranu +++

Happy National Day, Romania!

Image by CameliaTWU via Flickr

Aud, din ce în ce mai des, reacţiile oamenilor desperaţi de situaţia  dramatică în care au ajuns să trăiască. Îşi pun speranţe într-un nou decembrie 89! Din păcate, astăzi nu mai sunt şanse să repetăm decembrie 1989.

Da, există două tabere, la fel ca în 1989, una a conducătorilor şi cealaltă a populaţiei, dar cu mari diferenţe. Clasa conducătoare sfidează pe oricine etalându-şi bogăţia, făcând showuri media din puterea decizională pe care o au şi, fiind sub protecţia serviciilor de informaţii, neavând teamă de nimic!

Spre deosebire de 1989 însă, au dispărut două elemente cheie ale revoltei populare. Primul este SOLIDARITATEA iar al doilea este ARMATA.

++++continuare+++

English: Various Euro bills.

Image via Wikipedia

Mâine, la Bruxelles, şefii executivi ai ţărilor membre ale Uniunii Europene, vor încerca alte prostii, la sfatul finanţiştilor. Atâta timp cât ţinta celor ce conduc politic lumea, rămâne banul şi nu omul, nu se va rezolva nimic.
Ce dovadă mai clară vreţi pentru a înţelege că asistăm la sfârşitul capitalismului, că principiul pieţei libere a dispărut odată cu Globalizarea, că economia keynesiană nu mai funcţionează şi asta înseamnă că nu se mai pot regla bugetele prin taxe şi impozite?
Cui foloseşte lupta aceasta idioată între orgoliile finanţiştilor şi drepturile omului? Cât timp omenirea va mai suporta supunerea faţă de interesele economice?
Pentru a împiedica destrămarea Uniunii Europene, sunt necesare două măsuri:
1- Anularea datoriei globale, cu ţintă expres, primul pas, pe anularea datoriei ţărilor şi cetăţenilor europeni. Aceasta înseamnă un act care să certifice anularea iar datoriile către terţi să fie trecute într-un cont al UE cu care se va opera pentru anularea datoriei globale.
2- Acord monetar şi Monedă nouă, UE-Rusia. Decât monedă unică Germania-Rusia, mai bine monedă EU-Rusia. Este singura posibilitate de a întări Uniunea Europeană şi de a face faţă dezastrului bonurilor de tezaur americane.
Fără aceste măsuri, euro va îngropa şi ţările membre. Până atunci, rămân pozele de familie de la reuniuni.

Din ce în ce mai des se încearcă să se acrediteze ideea că finanţiştii vor rezolva grava criză în care a intrat omenirea. Nimic mai fals!

sistemul financiar bancar mondial sistem de informatii

Sistemul financiar-bancar mondial - structura informativa

Pe de o parte, criza mondială este o criză de sistem, este apusul capitalismului  şi nu poate fi rezolvată ci numai tranzitată, mai uşor sau mai greu, în funcţie de deciziile politice, până când se va schimba sistemul social-economic al lumii. Altfel spus, criza mondială va dura până se va trece de la capitalism la comunionism.
Pe de altă parte, criza mondială afectează toate subsistemele care formează lumea de azi. Aceasta înseamnă că schimbarea va fi totală (formă şi fond) şi nu numai de formă.

O calitate intrinsecă a sistemelor este autoconservarea sau altfel spus, fiecare sistem caută să-şi protejeze existenţa. Finanţiştii aparţin sistemului financiar-bancar, care este unul din subsistemele lumii. Niciodată subsistemul, ca parte a sistemului nu se va autodistruge. De aici încep necazurile şi dezastrul lumii de azi!

+++++continuare text+++++++