Arhivă pentru Februarie, 2012

Enlargement of the European Union (animation) ...

Image via Wikipedia

De mai bine de trei ani, Grecia reprezintă zona fierbinte a Europei. În Grecia se întâmplă ceva ce ar putea schimba cursul istoriei. Dar mass-media tace. Există o cenzură impusă de interese globaliste. Uniunea Europeană, supusă acestor interese, merge din eroare în eroare. Deşi se declară o Uniune cu un semnificativ caracter social, acţiunile promovate de la Bruxelles sunt contrare intereselor sociale, susţinând interesele financiar-bancare. După ce a obligat statele să facă împrumuturi enorme pentru a salva sistemul bancar, acum le obligă la alte eforturi, pentru crearea unui tampon pentru vremuri de criză, un mecanism de două mii de miliarde de euro. Aceste erori vor duce la prăbuşirea Uniunii Europene. Numai o politică concertată în interesul omului, al cetăţeanului european, va mai putea salva Uniunea Europeană.

În România, în afară de bloggeri, nu prezintă nimeni situaţia Greciei, ceea ce se întâmplă acolo şi mai ales de ce se întâmplă. Nu au prezentat nimic nici despre Islanda, care s-a rupt de sistem şi îşi caută propriul drum. În România nu mai există decât alegeri şi opţiuni între putere şi opoziţie. Acest binom ucigaş, care a fărâmiţat ţara, face agenda zilnică tuturor celor din mass-media. Vin alegerile, e rost de bani! Paradoxul mass-mediei româneşti este că, deşi există peste douăzeci de posturi TV cu acoperire naţională, nu există o televiziune independentă. Astăzi, nişa o reprezintă tocmai televiziunea independentă, fără partizanate.

Despre drepturile cetăţeanului la o corectă informare, la educaţie, la sănătate, la viitor, despre dreptul ţării la existenţă, despre calea de urmat, nu vorbeşte nimeni, se tace. Tăcerea aceasta e complicea crimei. Schimbarea cârmaciului pe un vas ce transportă sclavi, bolnavi şi flămânzi, nu le îmbunătăţeşte acestora situaţia, dacă nu se schimbă direcţia şi raportul faţă de ei.

Priviţi spre Grecia! Uniunea Europeană e capabilă de orice compromis pentru menţinerea unei structuri clădite pe un sistem financiar-bancar fals, corupt şi pe un sistem agresiv al corporaţiilor. Parlamentarii europeni sunt lobbişti pentru diferite interese străine ţărilor cărora le aparţin iar parlamentarii români sunt în aceeaşi situaţie. Numai propria noastră trezire ne mai poate salva de la risipire. Priviţi spre Grecia!

Grecia si falsitatea banilor
Pentru onor spre sud, prezentati arm! Acolo e Grecia.

Anunțuri

„După lupte seculare, ce-au durat treizeci de ani…” Grecia a primit un nou împrumut de 130 miliarde de euro şi o anulare a unei părţi din datorie, adică 100 miliarde de euro. Ce dovadă mai clară doriţi despre falsitatea banilor? Dacă acei 100 miliarde de euro, erau reali şi aveau o garanţie reală într-o trezorerie, nu s-ar fi putut evapora (adică anula). Întregul sistem financiar-bancar este fals.
Îşi poate cineva închipui că doamna Merkel va apărea la posturile TV şi va declara că Germania va prelua la datoria publică această pierdere?
Grecii s-au prins demult de marea gogoaşă financiar-bancară şi nu se vor opri. Va veni un moment în care poliţiştii greci, sătui s-o ia pe coajă mereu, vor lăsa drumul deschis manifestanţilor, spre instituţiile de stat. Iar dacă nu se va anula datoria globală şi nu se vor construi alte instituţii de stat şi mondiale, peste doi ani Grecia va primi al 34-lea ultimatum, încă 200 miliarde de dolari şi i se va anula încă 500 milioane de dolari din datorie.
Va rog sa revedeti:
Pentru onor spre sud, prezentati arm! Acolo e Grecia.
Bomba financiara a crizei mondiale
Criza mondiala. Despre anularea datoriei globale si disparitia bancilor.

Cei de la Consiliul Judeţean Harghita s-au dotat cu utilaje de interventie in situaţii de urgenţă, zăpadă abundentă, viscol şi ger, inundaţii şi furtuni. Maşinile respective sunt proiectate pentru astfel de intervenţii. Acum, după ce s-a terminat primul infern, cel al nămeţilor de 4-5m, cineva de la Miercurea Ciuc l-a sunat pe Doctorul Arafat să-l anunţe de această posibilitate. Arafat le-a comunicat că e prea târziu şi i-a îndrumat spre ISU.

Priviţi imaginile redate de postul Antena 1 

Neomenia nu e sancţionată în mod expres de codul penal. Mi-a scârbă Istvan de tăcerea voastră, complice cu moartea. Au murit oameni la care medicii de la SMURD nu au putut ajunge, au stat oameni în ger şi frig, piloţii militari şi-au riscat viaţa în intervenţii pe viscol, au degerat sute de militari şi pompieri încercând să salveze oamenii prinşi în acest infern. Pe voi, care aveaţi o soluţie de intervenţie, nici măcar în cur nu v-a durut. UDMR-ul, care mai e şi la guvernare, a tăcut.

Eu cred că această complicitate este multiplă şi există astfel de utilaje şi în altă parte a ţării, mă gândesc la Suceava şi judeţe în care Iştvan poartă nume de Gheorghe sau altul, românesc.

Şi mă întreb de ce MApN nu are astfel de echipamente pentru vânătorii de munte şi trupele de informaţii, de ce Jandarmeria nu are o astfel de dotare. România este o ţară în care toţi cei din conducere se felicită iar oamenii mor cu zile. Ruşine tuturor. Rog DNA să investigheze cazul pentru că e posibil ca motivele pentru care se ascund astfel de dotări sunt date uneori de modul neortodox în care au fost făcute.

Am urmărit astăzi evenimentele de la Sighetu Marmaţiei, cele legate de dubla explozie a gazului metan acumulat într-o clădire. Acumularea a fost rezultatul infiltrărilor din conducta principală care în mod sigur are o avarie. Sunt 17 victime ca rezultat al celor două explozii. Veţi vedea că, la o analiză simplă, unele servicii ale statului care operează pe un standard şi nu pe bani, funcţionează bine. Dezastrele le produc cei care operează pe bani, pe mulţi bani.
Există servicii care funcţionează bine şi chiar foarte bine şi mă găndesc la Serviciul de urgenţe 112, SMURD, aviaţia militară, medicina de urgenţă la nivelul Spitalelor de Arşi şi al celui de Urgenţă din Bucureşti. Aceşti oameni şi-au făcut datoria şi veţi observa că există ceva care-i diferenţiază de ceilalţi. Sunt serioşi, fără glume idioate, fără hăhăituri, fără miştocăreli. La numărul mare de răniţi aduşi în Bucureşti a fost nevoie să fie chemaţi medici specialişti de acasă. Şi au venit.

Gândiţi-vă că unii au dorit, acum o lună şi jumătate,  să desfiinţeze SMURDul.
Vreau să atrag atenţia supra a două aspecte trecute în planul secund.

  1. Dotarea spitalelor judeţene. Astăzi, ceaţa a fost în jurul Bucureştiului dar a lăsat liber Aeroportul Otopeni. E posibil ca această şansă să nu mai existe. Spitalele judeţene trebuie să aibă dotarea necesară pentru astfel de urgenţe.
  2. Existau odată demult, instituţii ale statului, pentru control şi avizare. Printre ele era şi o instituţie numită ISCIR care aviza instalaţiile de ridicat, recipienţii sub presiune şi consumatorii de combustibil, inclusiv reţelele. Aceste instituţii, care dădeau insomnii proiectanţilor,  executanţilor şi beneficiarilor de reţele complexe energetice, inclusiv cele de gaz metan, aveau un rol bine definit în ţară. Astăzi, ele îi avizează pe alţii. La Sighetu Marmaţiei, cineva nu şi-a făcut lucrarea ca lumea, altcineva nu a verificat-o iar o instituţie a dat avizul pe baza hărtiilor depuse la dosar.

Toate acestea se întâmplă pentru că statul român nu-şi îndeplineşte rolul.

Zăpadă – prognoza vremii – ciclon Mediterana – ploi – inundaţii – forta majora – absenţa statului.

Observ cu uimire că şedinţele comandamentelor şi ale diverselor servicii ale statului, au ajuns showuri TV în care toată lumea se felicită şi-şi alege cuvintele de mulţumire. Oamenii sunt blocaţi în nămeţi de peste patru metri, la mulţi nu s-a ajuns încă, nu se poate estima numărul morţilor pentru că nu se ştie cine e îngropat încă în zăpadă, casele încep să se prăbuşească, sute de jandarmi sunt prin spitale cu degerături iar responsabilii statului defilează în showuri TV.

++++ continuare articol+++++

 

Ceea ce au înţeles grecii foarte bine, în timp ce restul Europei se zbate în întunericul dat de încorsetarea sistemelor financiar-bancare, este faptul că OMUL este deasupra bugetelor şi calculelor. În Athena, peste 20,000 oameni, şomeri, profesori, studenţi, medici, pompieri, pensionari, oameni cu handicap, asistente medicale dar şi suporterii echipelor de fotbal, au protestat împotriva austerităţii. O parte dintre membri guvernului de la Athena au înţeles că nu poţi să te scarpini în cur şi să tai salariile şi pensiile şi atunci a demisionat. A rămas cealaltă parte care „se sacrifică pentru binele Greciei, acceptă austeritatea” şi care a declanşat lupta protestatarilor cu poliţiştii.


Grecia a primit iar un ultimatum, cred că al cincilea, au început să râdă şi curcile. Vezi Doamne, că vor intra în faliment. Nu se va întâmpla absolut nimic, problema e a Uniunii Europene şi nu a Greciei! Aviz celor ce se cred stăpâni pe România. Nu poţi avea o Uniune Europeană în care salariile evoluează de la 3000 euro/lună în Germania la 200 euro/lună în România. O piaţă comună europeană implică aceleaşi preţuri dar este inacceptabil ca din salariul lunar din vest să devii investitor imobiliar în est iar din salariul lunar din est să încerci să supravieţuieşti.
Anomaliile acestea, falsitatea banilor, protejarea excesivă a băncilor în defavoarea cetăţenilor, decizia unică împotriva intereselor naţionale, vînzarea activelor la preţuri de nimic, interesul corporatist pus deasupra interesului copilului şi al bolnavului, orgoliile şi orbirea politicienilor corupţi, toate acestea au aruncat lumea în aer.
Ceea ce grecii au înţeles primii în Europa, este că OMUL trebuie să fie deasupra pricăror interese europene de grup. Nu-i plângeţi pe greci! Bucuraţi-vă că ei nu numai că au tras un semnal de alarmă dar vor „Grecia pentru greci!”.
Ce se întâmplă dacă Grecia dă faliment? Nimic. Cel mult se va prăbuşi Uniunea Europeană.
Nota bene: Lecţia greacă ne învaţă clar de tot că trebuie să salvăm Uniunea Europeană, ca o uniune a naţiunilor şi ţărilor, nu a intereselor de grup şi a regiunilor!
Despre Grecia am scris acum doi ani, articolul:
Frontul balcanic e o necesitate. Va fi revoluţie!
iar apoi:
Ce va fi in 2011 in lume? Prognoza si predictii Mircea Batranu
Rebellionis spiritus: Grecia, Algeria, Tunisia, Egipt
Drahma si paradoxul Greciei
Grecia si secretul ultimatumului
Prognoze 2012 despre criza mondiala
Criza mondiala si dezinformarile despre Grecia
Ce nu spune Nouriel Roubini. Sfarsitul economiei keynesiene.
Ce se intampla daca o tara da faliment
Criza greaca. Lectia de cultura a lui Giorgios Andreas Papandreou