Arhivă pentru Octombrie, 2012

Nobel pentru paceComitetul Nobel Norvegian a decis azi, 12 octombrie 2012, la Oslo, ca premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2012, să fie acordat Uniunii Europene, care „timp de peste şase decenii, a contribuit la progresul păcii şi reconcilierii, a democraţiei şi a drepturilor omului în Europa.”
Dacă acest premiu ar fi fost acordat acum douăzeci de ani, când Uniunea Europeană îşi configura structura de spaţiu deschis şi piaţă deschisă între membri, aş fi considerat acordarea Pemiului Nobel pentru Pace ca fiind o recunoaştere a construcţiei europene.
Astăzi, în plină criză de sistem, economico-financiară, politică şi de identitate, când decidenţii oficiali ai UE nu văd altceva decât căptuşirea găurilor bugetare prin austeritate, când scopurile politicii promovate sunt apărarea monedei, a băncilor, a marilor trusturi şi a puterii politice, toate acestea în defavoarea cetăţenilor europeni, mi-e greu şi să acord credit ideii de premiu ca speranţă şi încurajare a unei construcţii în favoarea păcii.
Consider, mai degrabă, că se repetă momentele istoriei, acelea în care, înaintea războiului, politicienii se felicitau pentru salvarea păcii! Mă gândesc la Criza Sudeţilor şi la uriaşa victorie a lui Daladier şi Chamberlain, primii miniştri ai Franţei şi Marii Britanii, cei care se felicitau pentru salvarea păcii. Atunci nu s-a ţinut cont de Cehoslovacia, mai apoi nici de România. Astăzi nu se ţine cont de disperarea grecilor şi a spaniolilor, ca să nu mai amintesc despre cei şapte milioane şi jumătate de români care au cerut „demnitate”, nu bani şi nu favoruri.
E regretabil că Premiul Nobel pentru Pace a ajuns la Bruxelles! E semn trist, semn de război!

Petrolul si falsitatea crizei alimentare mondiale
Cât de aproape suntem de dezastru?
Flancul sudic european se clatina
8.Statul – anomia, parazitismul şi reprezentativitatea

Petrolul nu mai reprezintă o prioritate mondială. Astăzi, investiţiile în surse alternative de energie, în special fotovoltaică, sunt comparabile cu cele clasice, care utilizează hidrocarburile. Singura problemă, cu adevărat majoră, care mai trebuie rezolvată şi va fi rezolvată în câteva luni, e dată de mediile de stocare energetică, acumulatorii.

Când această problemă va fi rezolvată şi economic (tehnologic este deja rezolvată), în privinţa preţului, piaţa automobilelor îşi va schimba radical structura, în favoarea automobilelor electrice.
În următorii douăzeci de ani, consumul pe plan mondial al petrolului va scădea cu şaizeci la sută. Semnalele clare vin din Japonia care, devastată de cutremurul din 11 martie 2011, a renunţat la energia nucleară şi a iniţiat un program masiv de trecere la energia fotovoltaică.


Investiţiile în energia fotovoltaică vor crea, pe plan mondial, un surplus de energie electrică şi vor rezolva problema hranei. Producţia agricolă, aceea care asigură hrana, vegetală sau animală, se bazează pe consumuri energetice. Ai energie, ai hrană. Aşadar, problemele energiei şi ale hranei, sunt rezolvate în planurile de anvergură ale marilor puteri şi vor fi puse în operă.
De ce totuşi creşte preţul petrolului şi al alimentelor?
Criza mondială, politicile globaliste şi iminenţa unui conflict planetar, duc la aceste creşteri. Altfel spus, cauza e tot în politică, acolo unde banul a înlocuit omul ca referinţă.

Acum sunt vremuri tulburi şi lumea se pregăteşte de război.
Focul mocnit în Nordul Africii, în Orientul Apropiat şi în Asia, incertitudinea economică a Europei, Sistemul Financiar Mondial care-şi demonstrează falsitatea, politicile de austeritate promovate de lideri politici supuşi deciziei globaliste, distrugerea mecanismului economic al capitalismului, nu pot duce decât la un nou conflict mondial, al patrulea!
Probabila blocare economică e Chinei, despre care scriu din 2009, va amorsa acest cataclism planetar.
Peste toate acestea, criza de identitate se amplifică pe zi ce trece, de la cea individuală la criza de identitate naţională, iar criza de identitate duce întotdeauna la revoluţie (Criza mondială, apusul capitalismului şi noua eră).
O mână nevăzută lucrează la această explozie mondială.
Cât de aproape suntem de dezastru?
Tensiunile acumulate în diverse zone ale globului determină o presiune extrem de mare şi atunci se procedează la purjarea şi reducerea ei prin conflicte locale (războaie chirurgicale).
A fost Irakul şi Afganistanul, nordul Africii, acum e Siria, va urma Iranul, Coreea.
Dar ce faci când va exploda China? Ce poţi să faci cu India?
Frăţiile, USA-Rusia şi Germania-Rusia, sunt din ce în ce mai puternice iar scopurile lor nu pot fi decât menţinerea controlului lumii şi stoparea valului galben.
Cât de aproape suntem de dezastru?