Arhivă pentru Aprilie, 2013

Aceasta este a II-a parte din seria

Constitutia, tara, statul si natiunea

   Prima parte a fost postată în 24 aprilie.
Am editat această prezentare simplă, pentru a veni în sprijinul celor care încearcă să amendeze actuala Constituţie. Veţi vedea de ce Constituţia trebuie schimbată şi nu amendată. Acesta este şi motivul pentru care eu nu voi vota Noua Constituţie..
   ŢARA este o construcţie istorică, are o identitate proprie, valori, simboluri şi drepturi. Acţiunea specifică ţării este dată de voinţa cetăţenilor ei. România ca ţară, este o construcţie a naţiunii române şi apoi a statului român din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea.
Tara
Veţi vedea, din ceea ce prezint, că de fapt Constituţia este un drept fundamental al Ţării şi o obligaţie a Statului.

++++ continuare ++++

Anunțuri

Au loc dezbateri privind Noua Constituţie.
Cetăţenii, de bună credinţă că fac un lucru util, prin diverse medii, îşi exprimă sancţiunea şi amendamentele la articolele existente.
Prea puţini însă înţeleg şi atacă problemele de fond ale Constituţiei.
Voi prezenta un model simplu spre a înţelege rostul şi rolul Constituţiei. Am mai prezentat şi făcut referire la acest model, uşor de înţeles.

ŢARA este o construcţie istorică, are o identitate proprie, valori, simboluri şi drepturi. Acţiunea specifică şării este dată de voinţa cetăţenilor ei.

NAŢIUNEA este o dezvoltare naturală a celor de-un neam, are o identitate proprie, valori, simboluri şi drepturi.

STATUL este Managementul ţării, are formă şi structură care-l identifică, simboluri proprii, obligaţii faţă de ţară şi naţiune, drepturi de administrare.

CONSTITUŢIA se numeşte şi Legea fundamentală a Statului şi trebuie să stabilească Managementul ţării şi raporturile cu Naţiunea. Constituţia este un drept fundamental al ţării, exprimat prin voinţa cetăţenilor şi în acelaşi timp o obligaţie a statului, căruia îi stabileşte atribuţiile şi funcţiunile.

tara stat natiune

Tara Natiune Stat Constitutie

Acesta e primul pas în înţelegerea acestui mecanism pe care unii îl transformă într-o maşinărie complexă. În următoarele articole voi detalia aceste raporturi.

Ca prim pas, e bine de înţeles că:

  • România ca ţară, este o construcţie a naţiunii române şi apoi a statului român din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea. Limba română este o valoare a naţiunii române care se extinde ca valoare de identitate a ţării. Tricolorul este un simbol al ţării.
  • Naţiunea română s-a format istoric în ultimii două mii de ani, ca neamuri care vorbesc aceeaşi limbă şi au aceleaşi tradiţii, căpătând identitate de sine odată cu revoluţiile care au clătinat şi prăbuşit feudalismul. Limba română este o valoare fundamentală a neamului. Tricolorul este un simbol al neamului transferat ţării.
  • Statul român nu a fost şi nu este o construcţie abstractă, aşa cum mulţi susţin, ci o construcţie concretă. Statul român a evoluat în diverse forme şi structuri. Stema este un simbol al statului. Imnul este un protocol oficial de identitate al statului, deşi eu consider că ar trebui să fie al ţării.

Voi reveni ce detalii asupra celor trei entităţi, cu identitatea, valorile şi simbolurile lor.

Constituţia trebuie să fie o construcţie a ţării, a cetăţenilor şi instituţiilor ei, validată printr-un act de voinţă al cetăţenilor. Aşa ceva este posibil dar nu se vrea.

Urmează:
Tara si Constitutia
Naţiunea şi Constituţia
Constituţia, statul şi sistemul

Sunt diferenţe semnificative între Statele Unite şi Uniunea Europeană, privind raporturile cu România. Au apărut pe piaţă, în ultimii doi ani,  o mulţime de documente prin WikLleaks. Nu la ele mă voi referi ci la ceea ce se observă uşor dar nu prea vorbeşte nimeni.

Statele Unite duc o politică în interesul lor peste tot în lume. Astfel, interesul lor de control al unui stat, aşa-zis prieten, se restrânge la controlul şi protecţia şefului statului, armatei şi a serviciilor secrete. Pentru Statele Unite, nu contează calitatea acelui şef de stat iar democraţia şi statul de drept sunt ca  o gogoaşă bine glazurată care dă bine în media. Puteţi vedea clar modul cum operează americanii. Ei ştiu foarte bine gradul de corupţie şi modul abject în care Băsescu s-a purtat cu cetăţenii români. Tot de la ei s-au pornit investigaţiile privind corupţia în România. Măsura luată de americani, pentru a nu fi amestecaţi cu mizeria caracatiţei băsiste, a fost simplă, ei împiedicând orice întâlnire Obama-Băsescu. Când va veni timpul, se vor spăla mai uşor pe mâini de mizeria susţinerii lui Băsescu.

Uniunea Europeană ţine la principii. Politica grupurilor europene cere să se respecte procedurile urmând ca să fie promovaţi decidenţi în statul român, favorabili lor. Altfel spus, ei dau o poleială de legitimitate manevrelor prin care decid asupra politicii pe care trebuie să o adopte statul român. Astfel, protejează interesele grupurilor politico-economice care îi susţin. Acesta e motivul care i-a determinat să-l susţină pe Băsescu, considerat fiind ca având în mână serviciile secrete şi justiţia.

Faptul că politicienii români care conduc statul acesta mizerabil, pupă şi mâna stângă şi mâna dreaptă, adică cele cu care administraţia americană şi administraţia europeană se cam şterg la cur, ţine de slaba educaţie şi de lipsa oricăror urme de onoare şi demnitate. Ei puteau jura pe Constituţia US sau la Bruxelles, nu pe Biblie având tricolorul în faţă.

Prietenia pe care o clamează şi americanii şi europenii, nu se deosebeşte cu nimic de prietenia arătată de sovietici timp de peste patruzeci de ani.  Atât sovieticii cât şi americanii şi europenii şi-au promovat şi protejat gunoaiele în conducerea statului român.

USL a uitat demult că a preluat puterea pe revolta populaţiei împotriva lui Băsescu. Ceea ce se-ntâmplă acum însă, escaladează nivelul minciunilor lui Băsescu.
Am înlocuit hăhăiturile lui Băsescu cu miştoul orgolios a lui Ponta şi orgoliul de fată mare a lui Antonescu.
Să vorbeşti despre independenţa justiţiei, despre puterea judecătorească, despre statul de drept, în timp ce numeşti la Parchet procurori care au blocat dosare sau le-au făcut dispărute, salvând mafia lui Băsescu, e bătaie de joc la adresa ţării. Caracatiţa băsistă a făcut prăpăd în ţară, în avuţia naţională, în buzunarele oamenilor. România a fost pusă la dispoziţia oricui a avut un interes aici, state şi grupuri de interese, hoţi şi tâlhari, servicii de informaţii şi de lobby
USL a ajuns în situaţia de a muşamaliza furtul României sau altfel spus, a intrat în caracatiţă.
Când promiţi populaţiei că îl vei mătura pe Băsescu de la Cotroceni dacă ajungi la putere, iar apoi te pupi cu el pe ascuns şi accepţi blocarea şi furtul dosarelor de corupţie şi trădare naţională, se cheamă că de dragul puterii te faci frate cu dracul. Adică tocmai dracul care a distrus România.
Dacă Băsescu s-a şters la cur cu pagini din Constituţie, v-a lăsat şi vouă destule pagini spre a fi folosite. Ba, mai mult decât atât, v-a încurajat să faceţi altă constituţie, ca să aveţi hârtie igienică mai multă. Ruşine vouă, netoţi de ţară!

Am aşteptat mai mult de 24 de ore să văd ce se-ntâmplă după decizia lui Ponta de a propune şefii parchetelor. Reacţia a venit de la acest blestem al naţiei, numit Băsescu, acum două ore.
De mai bine de trei ani tot scriu că Băsescu a dat o lovitură de stat, supunându-şi Serviciile de informaţii şi Justiţia. Nu el personal ci camarila lui.
Amintesc numai ultimele două articole:
USL si-a uitat promisiunile
Ce urmeaza. Predictii 2013 Mircea Batranu
Uriaşa şansă a României s-a năruit.
Vina ne aparţine!
Am considerat că cei doi băieţi porniţi pe fapte mari, Ponta şi Antonescu, chiar vor să se pună în slujba ţării! Ei de fapt au fost nişte oportunişti care au profitat de valul popular pornit împotriva lui Băsescu.
Au căştigat alegerile nu pentru că ar fi promovat vreun proiect pentru România ci pentru că lumea nu-l mai suporta pe Băsescu!
Au promis că vor scăpa ţara de borfaşul mincinos şi vor destructura caracatiţa băsistă. Vorbe în vânt!
Respectul lor pentru ţară este egal cu cel al lui Băsescu.
Ruşine vouă, borfaşi de mahala ajunşi în fruntea bucatelor!
Există în ţară un rău mult mai mare decât cel făcut de Băsescu. Este răul făcut de justiţia care protejează caracatiţa băsistă iar acestă caracatiţă lucrează la distrugerea ţării.
O trădare de asemenea amploare n-a mai existat în istorie!

Astăzi, în Aula Academiei Române a avut loc o prezentare şi o scurtă dezbatere pe tema regionalizării. Iniţiativa a fost binevenită şi o salut ca atare, organizarea din partea Academiei a fost ireproşabilă, însă prezenţa statului, pe tema regionalizării, a lăsat mult de dorit. Primul Ministru, Victor Ponta, a punctat căteva din avantajele regionalizării dar s-a referit, neinspirat, la guvernele provinciale. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a ţinut un discurs fad şi inodor.  Viceprimministrul Liviu Dragnea a trebuit să ducă greul unui proiect care îl depăşeşte.
Din partea Academiei Române, remarc salutul adresat de către Preşedintele Academiei, Ionel Haiduc şi mai ales cuvântul academicianului Ioan Păun Otiman, extrem de coerent şi concis. Domnia Sa a remarcat două vicii majore ale proiectului, denumirea provinciilor după denumirea punctelor cardinale şi mai ales faptul că nu se ţine cont de Strategia Dunării de Jos, care susţine interesul comun al judeţelor Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaşi, Tulcea şi Constanţa. Subscriu în totalitate celor susţinute.
Statisticile privind gradul de sărăcie, migraţia populaţiei şi identitatea locului sunt nesemnificative în această etapă a dezbaterilor.
I-am cerut domnului Dragnea să-mi răspundă la câteva întrebări. Regionalizarea, fiind un proiect, trebuie să se supună legilor române, adică să aibă un memoriu justificativ, o durată, un cost şi scenariile de punere în operă. Eu estimez o durată de minim cinci ani şi costuri de peste patru miliarde de euro. Se îndoieşte de evaluările mele, considerând costurile ca fiind zero. L-am întrebat, pe baza unor scenarii, dacă vom mai face regionalizarea în cazul dezintegrării Uniunii Europene sau al suspendării fondurilor europene. Nu mi-a răspuns.
Sper ca următoarele dezbateri să aibă teme precise iar participanţii să se refere strict la obiect, altfel riscăm să nu ajungem la niciun fel de construcţie.
Eu m-am pronunţat în alte articole împotriva regionalizării, împotriva federalizării României, împotriva unei Uniuni Europene a landurilor. Vă gândiţi că e posibil ca zona Centru sau Vest să intre în Schengen înaintea celorlalte.
Apropo de discuţii, mă întreb cât de naiv poate fi cineva încât să creadă că vor alege viitorii „guvernatori” şi nu că vor fi numiţi de Bruxelles!