În vremea lui Ceauşescu, se inocula prin toate metodele conceptul statul paternalist, statul care are grijă de tine de la naştere şi până la moarte. În Constituţia comunistă scria doar o propoziţie „Partidul Comunist Român este forţa politică conducătoare în România”. Aşadar, partidul comunist care era partidul stat, se ocupa de toate, îţi dădea loc de muncă şi casă, cartele de masă, bonuri de ordine la maşini şi butelii de aragaz. Condiţia era să respecţi ceea ce scria în Constituţie privind rolul conducător al partidului. Dacă protestai sau îţi cereai drepturi elementare, sărind linia partidului, te umflau. Partidul stat era în toate, era părintele tău iar Ceauşescu, părintele naţiunii.

După Revoluţia din decembrie 1989, comuniştii s-au transformat în capitalişti încercând să menţină Sistemul statului care controlează tot, au înlocuit apelativul tovarăşe cu domnule, au băgat averea ţării în propriile buzunare şi acum fac pe democraţii.

Statul creat sub forma unei republici democrate, numit fals ca stat de drept, este croit pentru protejarea propriilor interese. Statul este în mâna unor grupuri ale căror interese nu coincid cu cele ale cetăţenilor. Noi suntem de mult timp într-un conflict de tip ŢARĂ-STAT.

Iar statul îşi abuzează cetăţenii. Statul comunist se comporta ca un zbir, statul actual este alunecos, mincinos şi dur. În loc să servească Ţara şi Naţiunea, amândouă s-au postat deasupra lor, dirijând. Paternalismul presupune responsabilitate. Nu vă lăsaţi problemele în grija statului, nici impozitele şi taxele, nici procesele în instanţă, nici apărarea drepturilor fundamentale. Statul paternalist este o mare gogoaşă aruncată de clasa comuniştilor deveniţi capitalişti, pentru a vă anestezia mintea şi reacţiile.

Aşa cum am scris în Codexul românesc, avem nevoie de un stat modern şi puternic, în slujba ţării şi a naţiunii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s