Dacă veţi căuta prin istorie, veţi descoperi că marile bătălii ale neamului, cele dintre oştirile domnitorilor români şi cele ale turcilor, au avut loc primăvara şi uneori toamna. Astfel, Rovine, 17 mai 1395 , Mircea cel Batran. Călugăreni,23 august 1595. Mihai Viteazu, Podul Înalt, 10 ianuarie 1475,Ștefan cel Mare etc…
Din păcate, lecţiile de istorie prezentate zeci de ani în şcoală şi utilizate cu succes de propaganda politică, comunistă dar şi neocomunistă de după 1989, în loc să se axeze pe vitejia şi actele de independenţă, au inoculat altceva.
Adică românii, atunci când erau invadaţi de turci, dădeau foc holdelor şi otrăveau puţurile cu apă. Nu spune însă niciun istoric despre ce holde putea fi vorba în evul mediu, cum dădeau foc în luna mai, august sau octombrie aşa ziselor holde de grâu (nu uitaţi că lucrările agricole, pe mici suprafeţe, se făceau manual). Ba mai mult, nu spune nimeni cum otrăveau puţurile de apă, cam despre câte puţuri putea fi vorba şi cum neutralizau otrava după retragerea turcilor.
Aceste prostii au fost inoculate zeci de ani.
Unul dintre efectele acestor minciuni se vede azi bine de tot. Românii sunt şmecheri, ei fentează, de la nivelul cel mai de sus al structurilor de stat.
Al doilea efect se vede în supunerea drepturilor noastre unor interese străine. Cu capul plecat, sărutând mâna care pune stăpânire pe ţară.
Iată însă o împlinire de proporţii ale gogoşeriei istorice. Proiectul Roşia Montană, dacă va fi realizat, va otrăvi bazinul Mureşului şi mai departe Dunărea, iar pentru că e nevoie şi de otrăvirea Siretului şi Prutului, s-a găsit soluţia gazelor de şist. Având apa otrăvită, vom scăpa de invaziile străine, nu-i aşa?
Iată la ce poate duce o dezinformare îndelung aplicată educaţiei, prin şcoala românească şi propaganda politică.

Comentarii
  1. anca spune:

    :3.. foarte misto! Ca satenii din Galati care s-au linistit cand premierul le-a dat explicatia si…solutia,
    sa stea linistiti ca inundatiile sunt de vina, de-aia au venit cutremurele peste ei…

  2. Emil Boban spune:

    Emil
    Din pacate , tot judetul Constanta este alimentat cu apa potabila din panza freatica ce este alimentata de catre Dunare. Tot podisul Dobrogean este strabatut de vane de apa subterane ce alimenteaza salba de lacuri cu apa dulce de pe intreg litoralul romanesc. Prospectiunile au inceput la numai cativa kilometrii de principala sursa de apa a orasului Constanta. Este vorba de prospectiunile de la Potarnichea, com Topraisar.
    Prospectiunile si exploatarea gazelor de sist vor vor duce la imposibilitatea existentei umane pe teritoriul Dobrogei caci sursele de apa vor fi puternic poluate.

    • @Emil,
      Inca nu se constientizeaza ca de fapt cea mai pretioasa resursa naturala este apa. Mai mult decat atat, o serie de reglementari limiteaza accesul la apa seculara sau asa numita rezerva de mare adancime si tocmai ea este compromisa prin fracturarea hidraulica.
      Problema in sine nu tine de o asa numita prostie a guvernantilor ci de ticalosia lor.

  3. anca spune:

    Totusi, satenii nu s-au linistit, ..si nici nu o pot face pentru ca incercarile se tin lant…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s