Arhivă pentru Noiembrie, 2013

Salut iniţiativa, organizarea şi scopul Forumului China – Europa Centrală şi de Est, care se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti. Este în primul rând un strigăt spre Bruxelles, un strigăt prin care ne facem cunoscută prezenţa, nu numai ca piaţă şi voturi pentru UE ci şi ca parteneri ai lumii economice.
După ani întregi de pupincurism, iată că încep să se audă voci despre dreptul nostru la existenţă egală cu ţările Europei de Vest. Faptul că se încearcă ieşirea din blocajul european, că se depun eforturi pentru modernizare şi dezvoltare, că se deschide masiv piaţa chineză pentru noi, poate fi extrem de benefic, dezmorţind o serie de activităţi economice.
Obstacolele acestui demers România – China vor veni de la Bruxelles dar şi de la Moscova.
1.Bruxellesul, caracterizat prin parazitismul excesiv şi prin decizia grupului unic, va reacţiona obstrucţionist. Uniunea Europeană, contrar declaraţiilor, nu are un plan economic de dezvoltare ci o serie de indici socio-economici care trebuie controlaţi. UE are un program pe 10 ani pentru realizarea unui sistem energetic european. Acesta va integra sistemele energetice naţionale dar va impune limitări în producţia de energie electrică. Cum principala investiţie a Chinei pe piaţa românească va fi în domeniul energiei, am serioase îndoieli că Bruxellesul nu se va opune acestei dezvoltări. Apoi, trenul de mare viteză va naşte alte mari dispute pentru că UE are TGVul şi, chiar dacă va costa de opt ori mai mult, investiţia europeană se va mişca pe bani europeni, adică se va închide ciclul economic în UE. Va fi greu, foarte greu iar mijloacele de blocare sunt multe.
2.Moscova, care este principalul furnizor energetic şi mai ales, principalul decident în preţul gazelor naturale, nu poate sta inactivă. Presiunile asupra României vor creşte dar şi presiun ile asupra UE.
De acum încolo, numai jocul politic extern, bine făcut din partea noastră, poate susţine demersurile promovate prin forum.

Anunțuri

Bugetul de stat este croit şi administrat de către contabili.
Aşa după cum am mai scris, în 19 mai 2010, în articolul România între economişti, contabili şi borfaşi, rolul contabilului este gestiunea, rolul economistului este economia iar borfaşii existenţi în structurile de stat, trebuie scoşi din joc.
Noi nu avem economişti (cu excepţia câtorva ingineri) iar cei care se pretind economişti nu au viziune, nu cunosc căile de dezvoltare şi nici mijloacele de reglare economico-financiară.
Astfel, s-a ajuns în situaţia în care contabilii, necesari în toate instituţiile, să se ocupe de BUGET, adică de DEZVOLTARE. Este o prostie enormă şi asta provine din incapacitatea clasei politice de a înţelege fenomenul economic. Bugetul se reglează prin manevrele contabililor, care trebuie să găsească soluţii. Se ştie că ei operează pe principii de genul „iau de aici şi pun aici, măresc impozitul aici etc…”.
Nu mă refer la construcţiile speciale, precum stâlpii reţelei de energie electrică dar mă gândesc la urmâtoarele:
1.Impozitarea prafului de pe pantofi– operaţiune strict necesară pentru că întotdeauna praful provine dintr-o zonă poluată iar pantofii îl duc şi poluează altă zonă. Să zicem, stimaţi contabili, că zece milioane de români transportă pe pantofi praf în zone mai puţin poluate. Dacă puneţi impozit 1 leu pe an pe perechea de pantofi purtători de praf, veţi aduce 10 milioane de lei la buget. Super!
2.Accizarea covrigilor. Covrigăriile au prins de minune în ţară. Din cauza sărăciei, românii ronţăie tot mai mulţi covrigi. O acciză de 1 ban pe gaura covrigului, va aduce bugetului încă zece milioane de lei anual. Super
3.Impozitarea flatulenţei! Păi nu vă gândiţi deloc la Încălzirea globală? Douăzeci de milioane de români trag zilnic băşini fără a fi impozitaţi. Dacă puneţi un leu pe an, veţi aduce la buget încă 20 milioane de lei. Iar dacă veţi impozita şi flatulenţa animală, bugetul de stat va satisface orice cerere. Super!

Şi, pentru a vă demonstra buna credinţă, vă propun să înlocuiţi tăbliţele pe care scria „Aici sunt banii dumneavoastră!” cu unele pe care să scrie „Autostradă construită prin impozitarea flatulenţei”.
Iată soluţii contabile pentru reglarea bugetului de stat!
Succes!