USL s-a format și a venit la guvernare pe fondul reacției populare la adresa lui Băsescu și a sistemului dictatorial pe care acesta îl reprezintă. PDL-ul a fost aproape volatilizat de votul popular iar faptul că au ajuns câțiva în Parlament, se datorează numai legii parazitismului, numită și lege electorală.
USL a promis țării întregi că o va scăpa de Băsescu și de regimul său. Nu numai că nu a făcut asta, deși avea toate dovezile implicării lui Băsescu în operațiuni de zeciuială, de decizii în justiție, de promovare a propriului interes deasupra tuturor celorlalte, de încălcări grave ale Constituției, de furtul voturilor la alegerile din 2009, de protecție și promovare a unor interese străine în România, dar a încurajat și protejat poziția grupului infracțional aflat la putere.
Acum, în USL se încearcă împărțirea boabelor de struguri. Despre obligațiile asumate de ei în fața cetățenilor, nu mai vorbește nimeni. Clientela politică a PDL, formată din rude, ciubucari și curviștine, a fost înlocuită de rudele, ciubucarii și curviștinele USL.
Astfel, rolul USL s-a schimbat cu timpul astfel că taxa de protecție o primește acum USL, în locul PDL și grupul Băsescu. O împart frățește.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s