Ultimele evenimente, poveștile despre independența justiției, arestarea lui Mircea Băsescu și plata lui Traian Băsescu prin condamnarea lui Dan Voiculescu, eliberarea lui Adrian Năstase și lupta sistemului pentru Cotroceni, nu fac altceva decât să mențină agenda zilei cu Băsescu în prim plan.
Grupurile care au pus mâna pe putere în 90, în diverse configurații își continuă jocul. Faptul că Băsescu își trimite adversarii politici după gratii nu trebuie să mai surprindă. El a preluat un sistem clădit de Năstase, l-a perfecționat și prin legislație l-a făcut extrem de puternic.
Antena 3 a dus și duce o luptă cu Băsescu. Chiar dacă nu împărtășesc întrutotul punctele lor de vedere, îi susțin în demersul lor privind propria decizie privind politica postului TV.
Greșeala lor principală provine din imaginea pe care încearcă s-o transmită despre Năstase și Voiculescu.
Să fim bine înțeleși, Năstase și Voiculescu nu sunt fete mari, nu sunt sfinți, nu sunt inocenți.
Năstase și Voiculescu, la fel ca și Băsescu, sunt curve, numite curve politice.
Eu cred că demersul Antenei 3, de a-i transforma pe Năstase și Voiculescu în fete mari, va avea drept rezultat îndepărtarea unui segment important de telespectatori.
Pe de altă parte, se introduc tot felul de miștocăreli, ceea ce duce la diluarea mesajului adresat telespectatorilor. A veni cu astfel de pastile când pui în prim plan problemele grave ale abuzului statului, e o greșeală impardonabilă. Poate că le-ar prinde bine să-și transforme demersul din unul colorat și dansat, într-unul clar, dur și țintit.
Turbulențele sunt din ce în ce mai mari și sper să nu vedem un clasic ”pupat Piața Independenții”!

Comentarii
  1. Domnule, spui citeva lucruri mai mult decit subtiri, de-a dreptul puerile:
    – “condamnarea lui Voiculescu e “plata” lui basescu pentru arestarea lui MB”. Nici pomeneala! Informeaza-te cind a inceput actiunea de eliminare a lui Voiculescu si vei vedea ca este mult anterioara cazului MB! Mai mult, iti dau un hint: cerceteaza influenta factorilor externi asupra condamnarii lui Voiculescu (ca si a lui Nastase, de fapt; exista o legatura extrem de clara intre cele doua spete!)
    – “A3 incearca sa-i prezinte pe cei 2 ca pe niste fete mari”. Pare ca te uiti prea des la B1! A3 nu a facut altceva decit sa evidentieze ca acuzatiile aduse celor 2, IN SPETELE IN CARE AU FOST CONDAMNATI, nu sint sustinute de probe serioase! Iti reamintesc, A.N. a fost condamnat “pentru a se da un exemplu” (si acuzat ca ar fi primit niste bani care, la timpul respectiv, nici nu fusesera tipariti!), iar Voiculescu a influentat “telepatic” unii coinculpati sa actioneze in folosul sau!
    – “Basescu a preluat un sistem cladit de Nastase si l-a perfectionat”. Asta e o minciuna si, in egala masura, o prostie. Daca esti curios si dornic de a invata, o sa-ti enumar citeva masuri luate de Nastase pentru a democratiza sistemul juridic, masuri desfiintate in regimul basescu (Macovei). Asa ca nu mai vorbi in sabloane!
    – In fine, zici ca basescu a facut sistemul, prin legislatie, extrem de puternic. Da, dar nu suficient de puternic pentru a-i condamna pe cei doi IN TEMEIUL LEGII!! De-aia a fost nevoie de jonglerii pseudojuridice pentru a o scoate “la vopsea”!

  2. @Radescu
    Din pacate, se pare ca n-ai inteles nimic din ceea ce-am scris. Nu pot sa fiu mai concis.
    Cand ii victimizezi pe cei doi, AN si DV, croindu-le imagini de inocenti si peste toate astea mai vii si cu mistocareli, e clar ca DILUEZI DEMERSUL PRIVIND LUCRATURA JUSTITIEI.
    Cat de clar trebuie sa fiu?

  3. Din pacate, tu esti cel care n-a inteles nimic, si se pare ca nu-ti dai seama.
    N-am sustinut nicaieri, niciodata, ca cei doi ar fi niste ingerasi; nu inteleg de ce minti.
    Eu am spus doar ca, in spetele respective, cu probele administrate, condamnarile celor 2 nu se justifica.
    Deci, daca se poate, combate exact (si numai) ceea ce am spus. Si, vorba soldatului rus, daca nu, nu!

  4. @Radescu,
    Nu, nu am treaba cu ceea ce spui. Ma deranjeaza ca nu intelegi ce-am scris si nici ce-am transmis.
    Babeste ar fi asa:
    „Daca vrei un demers tv tintit, clar si cu impact major (ma refer la condamnarile celor doi), atunci nu dilua mesajul transmis prin spalarea celor doi si nu introduce mistocareli, CI AXEAZA-TE PE FAPTE, ADICA TOATA LUCRATURA DIN JUSTITIE!”
    Hai ca deja e prea mult!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s