Arhivă pentru Octombrie, 2014

Educația și Justiția sunt două instituții diferite.
Așa cum am scris și în articolul Educația și Învățământul, Educația este un drept fundamental al omului și o obligație a societății, prin stat. Această obligație se realizează în principal prin instituția numită Învățământ.
Justiția, din păcate, este o instituție a statului menită a stabiliza ordinea de drept în stat. În mod normal, așa cum am prezentat în lucrarea ”Codexul românesc, statul și rolul Constuției, Justiția ar trebui să fie cu totul altceva, nu un pilon al forței statului.
La noi, Justiția a ajuns să fie confundată cu parchetul.
În lucrarea despre Necesitatea Codexului românesc, am arătat că pentru a se intra într-o viață normală, într-o societate normală, pentru a ne respecta drepturile, valorile, simbolurile și pentru a realiza un management performant de țară, Justiția trebuie să aparțină Țării și nu Statului.
Parchetul, cu toate formele lui, apără statul sau și mai grav, este la dispoziția puterii de stat.
Practic, Țara și drepturile cetățenilor în raport cu statul, sunt apărate numai de o instituție numită Avocatul poporului, care doarme. Probabil că nici această instituție nu știe care-i e rolul.
Este evident că Parchetul, având ca rol apărarea statului, nu are ce căuta în Instituția numită Justiție! Parchetul trebuie să funcționeze sub patronatul Ministerului Justiției, având atrubuții clare privind anchetarea abaterilor de la ordinea de stat și sesizarea Justiției.
Între Educație și Justiție trebuie să existe o legătură intrinsecă. Nu poți să faci parte din instituția numită Justiție, dacă nu ai Educație la cel mai înalt nivel. Rolul judecătorilor este mult mai important pentru Țară decât pentru Stat. Ei ar trebui să fie în drept a corecta aberațiile legislative, a sancționa abuzurile statului, a apăra societatea, valorile și drepturile ei.
Dacă această legătură intrinsecă ar fi existat, de mult timp am fi devenit o societate normală, civilizată.
Observ că se fac anchete noaptea, se arestează noaptea, se judecă pe loturi, în lipsa probelor, se merge cu falsuri în instanțe iar acestea nu condamnă aceste acțiuni. S-a ajuns în situația tristă, foarte tristă, în care Justiția, prin Parchet, își arată forța și nu Înțelepciunea.
”Cine nu poate convinge, lovește, pentru că și frica e o metodă de convingere!”
Nu-mi amintesc cine a pus în slujba statului totalitar această conduită dar ea e la ordinea zilei în țara noastră.
Numai judecătorii pot să aducă în dreptul ei Justiția și să readucă Înțelepciunea în România.

codexul romanesc

Codexul romanesc statul si rolul constitutiei

Codexul romanesc statul si rolul constitutiei

Anunțuri

Dacă reușește să-i tragă pe toți candidații în rahat, cu dosare, dezvăluiri și dezinformări, Băsescu va rămâne încă o perioadă președinte, până când se vor stabili noi alegeri.
Curtea Constitutională, adică acea instanță care a ajuns să facă politica de stat a României, abia așteaptă asta.
Acum 25 de ani, după Revoluția din Decembrie 1989, șefii securității și ai activului de partid, liniile doi și trei, și-au strâns oamenii și le-au spus:
-Bă, țineți minte, de astăzi, voi din stânga veți fi socialiști europeni, voi din mijloc veți fi liberali, voi din dreapta veți fi țărăniști iar ăia de pe margine, veți fi verzi! Ați înțeles?
-Șefu, șefu, a strigat unul de pe margine. Cum adică verzi?
Șeful l-a privit ca pe-o balegă și i-a spus:
-Bă, ăștia verzi apără natura și execută ordinele! E clar?
-Șefu, strigă unul din mijloc. Noi ăștia, liberalii, suntem monarhiști sau nu?
-Bă, asta o să vedem cu timpul. Veți primi ordinele necesare.
….
Și uite-așa s-a permanentizat structura de la putere.
Unii legionari au devenit comuniști, copiii legionarilor au devenit șefi ai statului comunist, copiii comuniștilor au devenit mari capitaliști, șefi ai statului capitalist și lucrurile vor continua așa, pentru că ordinele se execută și nu se discută.
Important pentru ei e perpetuarea puterii.
….
Bă, s-a înțeles? Să nu cumva să scăpați controlul!
-Să trăiți, au răspuns noii democrați români!

Țara e împânzită de cele două tipuri de bannere pentru alegerile președințiale.
Bannerele vizibile, de zeci de metri pătrați, au fost agățate între stâlpi și pe clădiri, uitând însă să plătească taxa de stâlp.Pe unul din bannere, lui Victor Ponta i se pun în gură vorbe de-a dreptul tâmpite, de genul ”Vă chem să facem…”. Cine i-a gândit bannerul, nu știe că între ”vă chem” și ”vă invit” e o mare diferență, aceea dintre stăpânul care ordonă și partenerul care solicită. Sunt convins că nu Ponta și-a gândit bannerele pentru că el, chiar cu scandalul plagiatului încă în vigoare, are ceva școală.
Stupizeniile întâlnite la tot pasul, pe bannere infantile, nu ne mai surprind.
Al doilea tip de bannere, cu un impact mult mai mare, este de tip audio-video. Acestea fac breaking-news-urile televiziunilor iar principalul creator este sistemul de justiție. Pe rol sunt tot felul de dosare ale celor din PSD și ale aliaților lor, dar niciunul al așa numitei drepte popular-liberale. De ce mai căutați dovezi ale amestecului politic în justiție când evidențele sunt la tot pasul?
Practic, viața ne este invadată de imagini și sunete, unele mai tembele ca altele.
Da, în statul român, principala poziție este aceea a președintelui, se vede bine de tot.
Statul, în toate aspectele lui, de la președinte la Parlament și de la Executiv la Justiție, joacă acest teatru de maidan al democrației. În acest timp, Țara este teoretic apărată în drepturile ei, numai de Avocatul Poporului. Dar și acesta doarme!
Somn ușor băieți!

Au năpădit spatiul public prin bannere și emisiuni TV, bătând câmpii și strigându-și lozincile.
Când vorbesc despre România, lansează forme fără fond, de genul:
-voi schimba România
-voi moderniza România
-voi transforma România
etc…
ca să nu mai vorbesc despre peiorativul ”țara asta”, utilizat în locul României.
Au uitat, cu toții, molipsiți fiind de lupta de tip băsist sau poate din cauza carențelor educaționale, că România trebuie în primul rând respectată!
ROMÂNIA TREBUIE RESPECTATĂ!
Respectată de români,de străini și de candidații la președinție!
E mai simplu să-i întrebi pe fiecare în parte ce înseamnă pentru el respectul pentru România și atunci veți vedea ce le poate mintea!

Scandalul Microsoft e pe rol si va face victime nu numai în România. Marile companii americane au fonduri de promovare vizibile iar dacă interesul guvernului o cere, detaliaza circuitul acestor fonduri.
Cum ținta este dublă în România, limitarea corupției și controlul politic, se va juca prin justiție și vârfurile politice.
Cazul Microsoft este pe rol!
Urmează Bechtel și poate că vom afla cum un contract de 2,5 miliarde USD a ajuns la 8 (opt) miliarde euro. Sunt mult prea mulți multimilionari în România, proveniți din mediul politic. Altfel spus, au fost mereu bugetari dar au strâns milioane de euro, poate chiar miliarde.
Se pregătește aurul cu RMGC, aluminiul, oțelul și, de ce nu, Metroul cu 100 milioane de euro date pentru rame de metrou în Spania. Și mai e ceva, ce va intra pe rol din Europa, adică Fondurile Europene.
Traiane, simt c-o iei în barbă și tu, împreună cu blonda și cu grupul transpartinic PSD-PNL-PDL. Urmează stația DNA, peron dreapta!