România nu poate ieși din sfera Globalizării. Dacă eram o țară mică și fără resurse, poate că aveam șansa să existăm conform propriei voințe. Suntem o țară medie pe harta Europei, avem resurse, avem potențialul celor douăzeci de milioane de locuitori, avem poziție geostrategică importantă.
Nu putem ieși din jocul ăsta.
Consider că singura noastră șansă e aceea a formării unui Stat puternic. Am scris despre Statul modern, social și puternic în
Codexul românesc, statul și rolul Constituției!.
Pentru dobândirea acestui statut e nevoie de voință politică și minte, multă minte. Managementul modern al Țării nu poate fi făcut cu analfabeți, vuvuzele și clienți de partid.
Instituții puternice, responsabile și politicieni foarte bine pregătiți, aceasta-i calea.
Birul pe care-l plătim FMI ar trebui trecut clar în Bugetul de Stat ca ”Bir plătit FMI”.Noi nu avem diplomație, nu avem diplomați, nu avem economiști, nu avem strategi. Avem numai slugi cocoțate cât mai sus, curviștine ajunse șefi, pupincuriști și hoți ajunși decidenți!

Cu ei nu se va face nimic bun!
Birul plătit FMI nu e singurul.
Apartenența noastră la UE ne costă diferența de la 2(doi) lei pentru un euro, cât e real, la 4,5 (patru lei și jumătate) lei pentru un euro. Practic, preluăm din plin ineficiența economiei și erorile politicii europene.
Trebuie neapărat să constituim un stat puternic și să ne formăm oamenii care pot reprezenta și negocia poziția noastră! Poate că n-ar fi rău să utilizăm din plin canalul NATO pentru rezolvarea acestor probleme.
Altfel, vom rămâne de-a pururea niște slugi!

codexul romaniei

Codexul romanesc

Comentarii
  1. Tomulescu I. spune:

    Don Profesor,
    umila mea parere,
    daca nu aveam secaturile astea ahtiate dupa posete si bani, nu stiu daca eram asa cu fundul plin de morcovi …
    Am ajuns dupa atatia ani de democratie sa am un respect deosebit pentru Ceausescu, pentru intentiile sale.
    Avem politicieni care nu cred ca nici la puscarie nu mai pot fi primiti. Restul – ca strainatatea, ne transforma in sclavi, sunt amanunte.
    Asa cum a fost abolita sclavia persoanei, si azi este pedepsita, cred ca la fel, in cativa ani, va fi abolita sclavia de ginta, trib si stat. Si vinovatii vor ajunge sa plateasca

  2. GIM spune:

    Cum de s-au gasit bani numai pentru pomenile electorale guvernamentale?
    https://www.facebook.com/groups/231819893629902

  3. Si cine te lasa, dom’le, sa construiesti un stat puternic?
    De fapt, aici se invirt cei 25 de ani din urma.
    Un stat puternic inseamna barbati de stat puternici. Nastase a fost un barbat de stat puternic; ce-a ajuns? Voiculescu a fost un barbat de stat puternic; ce-a ajuns?
    Antonescu era pe cale sa devina un barbat de stat si mai puternic; “norocul” lui ca a acceptat sa se dea ”la fund” singur, ca sa nu-l bage altii. Ponta la fel.
    Doar slugile umile si credincioase au voie sa iasa in fata.
    Un stat puternic inseamna partide puternice.
    PNT-ul avea toate atuurile. Unde e acum? PNL-ul la fel.
    USL-ul a speriat pe multi, era o alianta ce putea, prin forta ei, lua decizii capitale! S-a spulberat miraculos.
    In fine, si poate cel mai important, un stat puternic inseamna un parlament puternic.
    Si ce vedem noi, astazi, prin parlament? Semianalfabeti, arivisti si, mai ales, infractori. Desigur, nu toti, dar … Cine sa dea legile necesare unui stat puternic?
    Nu vedeti ca totul e concertat, totul e “sub control”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s