Arhivă pentru Ianuarie, 2015

Încolțită de mizeriile pe care singură și le-a creat, blonda fostului președinte a început să atace și bine face!
Scandalul iscat acum, depășește Watergate-ul american din anii 70. La americani era vorba numai despre ascultare, monitorizare. La noi, e mult mai grav, e o implicare directă în conducerea statului, în justiție.
Tocmai ce-am scris în articolul precedent, acum două zile:
Demisia lui Maior va spala pacatele SRI?
și iată cum au venit aceste dezvăluiri.
Aseară, dezinformarea SRI a început să lucreze, ieșind pe posturile TV pe care le finanțează. Pe Realitatea TV, am văzut o păpușă gonflabilă masculină, care mânca din plin kktul solicitat și care susținea că Johannis și Ponta s-au înțeles înainte de alegeri, iar Udrea trebuia să fie șefa SRI. Această păpușă masculină, nu se temea de ridicol, pentru că-și ia salariul, plătit de contribuabili, tocmai pentru astfel de intervenții!
În mod normal, ar trebui ca:
1.să se întrunească de urgență CSAT și să analizeze situația, manifestând transparență
2.Parlamentul să-și intre în atribuțiile legale, să-l cheme pe Coldea și să-i ceară să răspundă întrebărilor referitoare la amestecul flagrant al SRI în treburile statului.
3.să se publice anchetele care erau pe rolul DIICOT, atunci când a fost arestată Bica
4.dacă acțiunile șefilor SRI au fost la ordin CIA sau a altei structuri de securitate americane, să fie sesizat Congresul US.
Mai rămâne o întrebare, la care trebuie să răspundă cineva:
De unde știa Bruxellesul situația?
Pentru că avem acum certitudinea că MCV-ul avea o bază!

Ieri, George Maior, directorul SRI și-a dat demisia!
Să fie primit!
Problema este dacă, prin demisia șefului, SRI își spală păcatele!
La ce păcate mă refer?
1.Amestecul flagrant în politică, partizanatul cu fostul președinte.
2.Acțiunile, tot mai vădite, pentru instaurarea statului polițienesc.
3.Consolidarea unui regim de stat în stat!
Păcatele lor vin din fosta securitate. Cel puțin la nivelul conducerii, ei n-au respectat țara vreodată. A respecta țara înseamnă a respecta cetățenii ei.
În viziunea limitată și supusă a șefilor, România este o țară de infractori și trebuie supravegheată în totalitate. Ei n-au iubit niciodată oamenii locului, tratându-i ca pe ținte!
Nu-ți trebuie foarte multă carte ca să înțelegi că distrugerea economiei și rezervelor naționale, atacurile permanente la jaloanele noastre de identitate, fractura socială gravă provocată în anii scurși de la Revoluția din 1989, toate acestea au fost posibile pentru că SRI a închis ochii.
Poate oare, demisia lui Maior, să spele aceste păcate?
Și mai e ceva, care ține de ABC-ul politicii.
Un stat polițienesc nu este un stat puternic, pentru că dă naștere unei opoziții puternice care se poate transforma într-un butoi de pulbere, așa cum a fost în 89.
Un stat puternic, așa cum avem noi nevoie, se clădește pe încrederea cetățenilor!
Un stat modern, social și puternic, se clădește atunci când se va înțelege că serviciile de informații, așa cum le definește numele, prestează servicii statului în favoarea Țării!

Syriza a ajuns la putere în Grecia, iar Alexis Tsipras este noul premier.
Am scris mult despre Grecia în anii 2011-2012, printre care:
Rebellionis spiritus: Grecia, Algeria, Tunisia, Egipt
Criza greaca. Lectia de cultura a lui Giorgios Andreas Papandreou
Ce se intampla daca o tara da faliment
Criza mondiala si dezinformarile despre Grecia
Cine impune tacerea mass-mediei privind Grecia
Spre deosebire de noi, grecii nu au acceptat să fie cetățeni europeni de mâna a doua.
După integrarea europeană și accesul în zona Euro, grecii și-au făcut salarii europene. N-au stat cu 200 euro/lună, înțelegând că o piață unită și o uniune politică de state, trebuie să se bazeze pe drepturi și obligații egale pentru toți membri.
Grupul de funcționari europeni de la Bruxelles trebuie schimbat. Întreaga lor conduită, de politică financiară și nu socială, de impunere a austerității, de lipsă a unui concept european de dezvoltare, a dus la acest rezultat.
Syriza este rezultatul falimentului politicii europene!
Criza liderilor politici europeni e gravă! Chiar dacă acum, vor devaloriza Euro, lipsa perspectivei comune europene nu va fi înlăturată!
Ce Europă ar fi aceea fără Grecia?
Au uitat oare că fundamentul culturii europene e Grecia antică?

Care este cel mai important pas în construcția numită, de către președintele Klaus Johannis, România lucrului bine făcut?

codexul românesc

Codexul românesc, statul și rolul Constituției

Un salt al conștiinței generale spre un palier superior, este greu de realizat, mai ales în condițiile în care suntem fragmentați în grupuri, cu interese divergente!
Am scris în Constitutia si necesitatea Statul modern. Codexul romanesc, că managementul modern al țării, impune în primul rând un raport normal între Țară, Națiune și Stat.
Astăzi, Țara și o parte semnificativă a Națiunii, sunt supuse Statului.
Normal ar fi ca Statul să servească Țăra și Națiunea.
La pag.43 a lucrării ”Codexul românesc, statul și rolul Constituției”, am scris:
”Modul meu de abordare a problematicii Constituţiei, este rezultatul analizei raporturilor dintre Ţară, Naţiune şi Stat, a abuzurilor şi disfuncţionalităţilor statului.
Analiza arată că suntem într-un raport inversat:

raport_tara_natiune_stat

Img.16.Raportul Stat – Ţară

Astfel, în loc să avem un Stat care să servească intereselor Ţării şi Naţiunii, avem un Stat care decide şi-şi impune propriul interes, de multe ori împotriva voinţei societăţii şi a naţiunii.
Am încercat să propun un model nou de management de ţară şi pentru aceasta, am preluat câteva date din lucrarea mea „Statul modern, schimbarea banilor şi noua economie mondială”. Lumea se schimbă şi, aşa cum am arătat în lucrarea Manifest, va fi revoluţie, publicată în 2009, lumea de mâine se va dezvolta pe alte coordonate.
Managementul de ţară propus de mine asigură pregătirea şi funcţionarea societăţii de mâine, consolidarea ţării şi apărarea valorilor naţionale şi de ţară.”

Acesta este cel mai important pas în România lucrului bine făcut!

După supraevaluarea francului elvețian, am așteptat reacția Băncii Central Europene, instituție abilitată cu protecția monedei europene, EURO.
Balanța CHF-Euro a luat-o razna.
Speculatorii au dat o mare lovitură.
Reacția Băncii Central Europene nu a venit.
Acesta este un semn clar că jocul mizerabil bancar, se va termina curând.
Cu toată încrederea în CHF și cu tot interesul existent în depozitele din Elveția, după această manevră nu poate urma altceva decât prăbușirea.
Banca Elveției va trebui să devalorizeze moneda proprie, pentru că altfel își distruge propria economie!
Pe de altă parte, economia elvețiană împreună cu aceea atrasă în circuitul CHF, nu poate susține pe plan mondial un astfel de joc.
Ducă-se!

Astăzi, există multe forme de exprimare ale terorismului, printre care și terorismul bancar.
Ceea ce s-a întâmplat cu francul elvețian are acest aspect.
Atacul asupra unei monede, la fel ca și supraevaluarea, prin jocuri de decizie admninistrativă, sunt forme de terorism. Ele produc victime!
În mod normal, statele ar trebui să ia măsuri ferme, dure, împotriva unor astfel de practici.
Necazul provine însă din poziția statului față de sistemul bancar.
Statele sunt supuse acestui sistem!
Criza de sistem, declanșată în anul 2008, despre care am scris în Manifest, va fi revoluție!, are sâmburele în acest prim sistem globalist. Sistemul financiar-bancar mondial este cel care a distrus mecanismul capitalismului, libertatea pieței și a deciziei.
Unii se joacă de-a Dumnezeu, pentru că aici s-a ajuns, prin politici succesive ale globalizării.
Faptul că statul român nici măcar nu există, în acest joc murdar, este evident.
Terorismul bancar acționează pe o plajă mult mai largă decât terorismul etnic sau cel religios.
Ce fac ai noștri, din structurile politice și bancare?
E simplu, așteaptă indicații prețioase de la șefii de dincolo.
Ridicolul poziției oficialilor români merge până acolo încât unii dintre ei, cu lacrimi în ochi, încearcă să ne lămurească pe toți că băncile sunt fetele mari (virginele) economiei. Este în stilul propriu al prostituției politice, ca să prezinți curva pe post de inocentă!
Despre responsabilitatea lor, politico-economică, nu suflă nimeni nicio vorbă!
Când va fi condamnat terorismul bancar?