Autoritățile franceze au acționat bine în recenta criză, declanșată de asasinatele teroriste din Paris. Acum, au început să apară detaliile acțiunilor teroriste.
Sunt dezamăgit de acțiunile posturilor TV din România, în primul rând, pentru că și-au exprimat puncte de vedere privind intervenția forțelor franceze, considerând-o exagerată, tardivă și neperformantă. Trebuiau să se limiteze la transmiterea informațiilor către publicul nostru.
În al doilea rând, posturile TV au avut invitați, tot felul de ”mari specialiști români în ale terorismului”, care au criticat acțiunea forțelor franceze. Acești ”mari specialiști”, scărpinându-se în cur, lângă ureche, au uitat că totuși, cea mai gravă situație teroristă din Europa ultimilor douăzeci și cinci de ani, a fost în România. Da, mă refer la teroriștii din Revoluția română din decembrie 1989, despre care s-a așternut o tăcere totală, deși au făcut peste o mie de victime!
Dar, cum decența este o lipsă majoră în educația politică și media românească, ce poți să le mai ceri?
Să revin la autoritățile franceze.
Au acționat bine:
1.Aveau o alertă generală de terorism, fără indicarea țintelor dar cu indicarea perioadei – după sărbătorile de iarnă-.
2.Au scos în stradă 90.000 de polițiști și jandarmi, iar forțele speciale ale Armatei au fost alertate. Da, foarte bine, era nevoie de o forță de descurajare! Franța trebuia să arate că are forță!
3.Au identificat, urmărit, localizat și izolat pe teroriști. În același timp, au acționat pe teritoriul întregii țări pentru neutralizarea altor celule teroriste.
4.I-au executat pe teroriști. După faptă și răsplată! Francezii au demonstrat că au forță, că pot gestiona o criză, că valorile Franței sunt deasupra intereselor politice.
5.Nu analizez intervenția forțelor militare, în cazul magazinului evreiesc. Mulți încă mai trăiesc cu imaginea eroilor din filmele americane, care salvează pe oricine din orice situație. Treziți-vă, viața are regulile ei! Orice intervenție de acest tip, este un joc cu moartea!
6.Marele Marș al Libertății, de ieri, din întreaga Franță, cu peste un milion de participanți, la Paris, a demonstrat că Franța reprezintă mult mai mult decât o țară membră a Uniunii Europene, Franța este spiritul de care are nevoie întreaga lume, pentru apărarea Libertății!
Vive la France, vive la Liberte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s