Chiar asistăm la un război în statul român!
O parte, formată din DNA și SRI, e cunoscută.
Dar care e cealaltă parte?
Acest stat în stat, format din DNA+SRI, acționează foarte rapid acum, dur și cu mare impact. Beneficiază și de dorința noastră de a se face curățenie!
Dar, bubele lor sunt date de amestecul în politic și justiție. Faptul că ani de zile au ascuns aceste dosare, îi face complici pentru perioada în care au tăcut.
Suspiciunile mele, privind acțiunile lor, vin și dintr-o simplă analiză. Atât DNA cât și SRi, sunt instituții de protecție, nu de decizie. Și atunci, mă întreb, la al cui ordin sunt, cine le ordonă acțiunile! Cine e omul cu pălăria neagră?
Pe de altă parte, nu văd cealaltă tabără!
Cu cine se războiește tandemul DNA-SRI?
Parlamentul le e supus, încălcându-și propriul lor, societatea civilă (cea declarată) doarme, Guvernul se face că nu vede, CSM n-a auzit nimic, Avocatul Poporului stă și cugetă, iar președintele ales, colegul Johannis, mai are puțin și va umbla cu moaștele prin țară!
Ceva pute rău de tot și mă gândesc la anul 2012, când noi, 7,4 milioane de cetățeni cu drept de vot, am fost acuzați de complicitate la lovitura de stat!
Care e cealaltă tabără?
Cu cine duce tandemul DNA-SRI războiul?
Nu-mi spuneți că e războiul anticorupție.
E vorba despre o altă tabără, care nu e ridicată pe conflictul din Ucraina ci, mai degrabă, a crescut an de an, printr-un interes bine înfipt în România!
Acest război nu poate rămâne fără urmări!
Cine va ancheta ceea ce se întâmplă?
Noi vrem curățenie și intrarea în normalitate, dar tare mi-e teamă că atât Curățenia cât și Normalitatea, sunt utopii!

Comentarii
  1. Este eterna lupta intre masculul alfa si lupul tinar! Ciolanul are o forma mai ciudata, de … Romanie, asa…
    Masculul alfa e ca un computer, asa. Cu o parte de soft, si una de hard!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s