Arhivă pentru Mai, 2015

Fanfara, smokinguri, flori, ruj, parfum, râsete, suficiență, vorbe mari, scărpinat în fund fără motiv, pupincurism politic, laude, înjurături, desert din sfeclă, aperitiv de margarină cu icre negre, bărbăție și preacurvie etc…
Cei care au fondat liberalismul în Țările române au fost pașoptiștii. De acolo se trage PNL. Pe vremea aceea, aveau spirit și valori, își împlineau datoria de ROMÂNI!
Astăzi, tocmai asta lipsește noului PNL:
-spiritul
-valorile
PNL nu mai are nicio valoare, niciun politician care să reprezinte liberalismul. Acest ciclu s-a încheiat de mulți ani. Tentativei de renaștere a valorilor, încercată de Crin Antonescu, i s-a pus punct o dată cu vizita în Statele Unite. Transformarea unei mișcări politice în curea de transmisie a unor politici externe, nu se poate face decât prin pioni. Personalitățile nu au loc în acest joc.
Despre spirit, definitoriu unei mișcări politice, nici nu mai poate fi vorba. Gilobalizarea se bazează pe decizie unică, nu pe libertatea gândirii și a deciziei.
Un PNL jalnic se laudă cu realizările liberalismului, criticând un PSD la fel de jalnic și la fel de supus, care se laudă cu realizările social-democrației originale.
Criza liderilor și dispariția spiritului au condus la teatrul de marionete de azi.

”Cum se plimba el așa, chinuit fiind de o criză hemoroidală și mimând gândirea, numai ce vede o fată cu un rucsăcel în spate, coborând de pe munte. O oprește și-i zice, ca un adevărat gentleman:
– Măi fato, ia să vii la mine să te fac ministru justiției!
Mai face câțiva pași și zărește o sportivă alergând pe alee. Admirându-i ținuta, îi strigă:
– Măi fato, ia să te prezinți la mine să te fac procuror general.
Având deja două fete pentru posturi cheie, încercă să zâmbească și să se odihnească pe o bancă. Cum bâncile erau străine, căută o bancă românească și o găsi la CEC. Nu-i fu greu să-și pună omul și acolo. Dar nu se putea așeza pe această bancă din cauza hemoroizilor. Nefiind atent, îl lovi cu piciorul pe Piticul fermecat cu limba catifelată. Simțind binefacerile acestei limbi unice, îi spuse piticului:
-Măi piticule, că tare bine mi-ai făcut, ia să vii tu la mine să te fac prim-ministru!
Apoi, pentru că grava problemă hemoroidală se rezolvase, îi reveni și cheful de viață. Scoase sticluța din buzunar, trase o dușcă și privind aleile, numai ce zărește o blondă cu un cur mișto și-o strigă:
-Măi fato, că tare bine mai respiri și ce cur mișto ai, ia să vii la mine să te fuck (a se citi fac) ceva. Ai multe calități.
-Vai, da, îi răspunse scufița blondă, știu să fac (fuck) multe, inclusiv bani.
-Hă, hă, hă, râse elegant marinarul și îi arse o palmă peste fund. Îmi place cum gândești. O să stai în apropierea mea, o să fii ca o ancoră.
-Vai, vai, răspunse inocenta, aranjându-și discret chiloții. N-ar fi mai bine să fiu pe post de baliză? Am două balize pe cinste, poți să le verifici!
Marinarul mai trase o dușcă, cercetă balizele și-i răspunse:
-Valize, valize, da, să fie cât mai mari!
Apoi a adus infractori în posturi cheie etc…”
Așa s-a creat acest monstru de stat de drepți!