Scandalul Hexi Pharma este în toi și mulți arată cu degetul către SRI, iar SRI tace. Necomunicarea lor poate crea situații complicate la nivelul structurilor de informații.
Ceea ce mă surprinde este faptul că deși tehnologia a evoluat imens după ”89, mentalitatea a cam rămas la nivelul securității lui Ceaușescu, iar asta-i determină să fie în slujba statului, inclusiv prin intervenții și nu în slujba Țării, așa cum au depus jurământul.
Să fim sinceri, orice serviciu de informații din lume dispune de fonduri extrabugetare, pe care și le creează cum poate. De aici însă și până la mizeria de produs bani de la Hexi Pharma e un pas uriaș. Dacă SRI s-a băgat în așa ceva, e musai să-și facă degrabă curățenie. Cineva trebuie să răspundă! A face bani din creșterea riscului biologic asupra populației e o crimă, nu o eroare.
Pe de altă parte, media s-a scandalizat când gen. Dumbravă a vorbit despre ”câmpul tactic din justiție”.
E normal ca justiția să fie câmp tactic pentru SRI?
Chiar dacă nu convine ceea ce scriu, eu consider că e normal, chiar necesar la nivelul informațiilor. Exclud categoric amestecul în decizia judecătorească, dar de informații e nevoie. Să ne gândim la câteva aspecte:
1. relațiile judecători – procurori – avocați. Nu poți exclude subiectivismul existent în aceste relații. Sunt oameni care se cunosc și au avut sau au relații, cel puțin la nivel de cunoștințe.
2. sumele enorme vehiculate în procesele de retrocedare și de către firmele de recuperare creanțe. Banul e ochiul diavolului.
3. dosarele penale care trenează de ani și ani.
Pentru ca statul, în structurile de decizie, să corecteze și să optimizeze decizia, are nevoie de informații din toate structurile sale. Rolul acesta revine structurilor de informații.
Amestecul direct în politică, economie, justiție e grav, chiar foarte grav, dar obținerea de informații e necesară.
Aceste aspecte trebuie lămurite de către SRI, prin comunicare și nu prin tăcere!
Și mai e un aspect de o gravitate deosebită. Dacă România a devenit câmp tactic pentru structuri transfrontaliere de crimă organizată, cineva trebuie să răspundă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s