Archive for the ‘economie’ Category

Bugetul de stat este croit şi administrat de către contabili.
Aşa după cum am mai scris, în 19 mai 2010, în articolul România între economişti, contabili şi borfaşi, rolul contabilului este gestiunea, rolul economistului este economia iar borfaşii existenţi în structurile de stat, trebuie scoşi din joc.
Noi nu avem economişti (cu excepţia câtorva ingineri) iar cei care se pretind economişti nu au viziune, nu cunosc căile de dezvoltare şi nici mijloacele de reglare economico-financiară.
Astfel, s-a ajuns în situaţia în care contabilii, necesari în toate instituţiile, să se ocupe de BUGET, adică de DEZVOLTARE. Este o prostie enormă şi asta provine din incapacitatea clasei politice de a înţelege fenomenul economic. Bugetul se reglează prin manevrele contabililor, care trebuie să găsească soluţii. Se ştie că ei operează pe principii de genul „iau de aici şi pun aici, măresc impozitul aici etc…”.
Nu mă refer la construcţiile speciale, precum stâlpii reţelei de energie electrică dar mă gândesc la urmâtoarele:
1.Impozitarea prafului de pe pantofi– operaţiune strict necesară pentru că întotdeauna praful provine dintr-o zonă poluată iar pantofii îl duc şi poluează altă zonă. Să zicem, stimaţi contabili, că zece milioane de români transportă pe pantofi praf în zone mai puţin poluate. Dacă puneţi impozit 1 leu pe an pe perechea de pantofi purtători de praf, veţi aduce 10 milioane de lei la buget. Super!
2.Accizarea covrigilor. Covrigăriile au prins de minune în ţară. Din cauza sărăciei, românii ronţăie tot mai mulţi covrigi. O acciză de 1 ban pe gaura covrigului, va aduce bugetului încă zece milioane de lei anual. Super
3.Impozitarea flatulenţei! Păi nu vă gândiţi deloc la Încălzirea globală? Douăzeci de milioane de români trag zilnic băşini fără a fi impozitaţi. Dacă puneţi un leu pe an, veţi aduce la buget încă 20 milioane de lei. Iar dacă veţi impozita şi flatulenţa animală, bugetul de stat va satisface orice cerere. Super!

Şi, pentru a vă demonstra buna credinţă, vă propun să înlocuiţi tăbliţele pe care scria „Aici sunt banii dumneavoastră!” cu unele pe care să scrie „Autostradă construită prin impozitarea flatulenţei”.
Iată soluţii contabile pentru reglarea bugetului de stat!
Succes!

Reclame

Se susţine de către forţele politice, atât cele de la putere cât şi cele din opoziţie, că privatizarea economiei şi mai ales trecerea proprietăţii  către corporaţiile străine (resurse minerale, energie, industrie, agricultură, transporturi) este soluţia pentru dezvoltarea şi modernizarea României.
Nimic mai fals! Ori e ignoranţă. ori ticăloşie.
Interesul corporatist diferă de cel naţional.
Dacă Interesul naţional impune protecţia şi conservarea mediului, a patrimoniului dar şi a resurselor, interesul corporatist este de natura economică, eficienţă maximă a investiţiei, profit maxim, controlul pieţei şi al activităţilor. Aşadar, există un conflict clar între cele două interese, cel puţin în domeniul exploatării resurselor naturale.
Pericolul este însă şi mai mare atunci când în spatele interesului corporatist, există grupuri de influenţă politică. Interesul corporatist poate naşte revolte, manifestaţii, alterarea bugetului, catastrofe eco, război civil şi chiar secesiune.
Dacă serviciile specializate ale statului se limitează la contracararea acestor acţiuni, prin manifestaţii sau contramanifestaţii, vom asista la escaladarea conflictului. În mod normal, un plan naţional de protecţie şi gestiune a resurselor şi o lege care să-l asigure, ar rezolva problema.
În condiţiile actuale însă, când hoţii sunt categorisiţi ca buni sau răi, ai lor sau ai noştri, când dosare de anchetă dispar şi altele sunt fabricate, nu se pot rezolva aceste conflicte. De la Revoluţie încoace, grupuri întregi de influenţă politico-economică, aflate la putere sau în parteneriat cu puterea, au furat, vândut, risipit. Ş tot ei deţin frâiele pentru că şi statul le aparţine!
Parteneriatul stat-corporaţie, transparent, trebuie să înlocuiască cedarea, pe nimic, a drepturilor economice!

Se inoculează sau se afirmă direct, în luările de cuvânt şi chiar în sistemul de învăţământ, pe tema raporturilor dintre economie şi sistemul bancar, că băncile sunt motorul economiei mondiale. Ba mai mult , aţi auzit chiar expresii de genul „băncile nu mai finanţează industria” sau „băncile nu mai finanţează agricultura”, încercând să se justifice nefuncţionalităţi economice pe seama băncilor.

Băncile nu sunt motorul economiei, nici al celei locale şi nici al celei mondiale. Faptul că sistemul bancar mondial este gestionat de un grup în scopul controlului şi dependenţei decizionale, este rodul unor planuri care au generat globalizarea. În Manifest, va fi revoluţie!  (Criza mondială, apusul capitalismului şi noua eră) dar şi în multe alte articole, am prezentat acest mecanism.

Băncile prestează un serviciu şi-şi caută, aşa cum e normal, profitul. Dar nu aţi auzit, cu siguranţă, niciodată că vreo bancă a hotărât naşterea unei industrii sau al altor activităţi economice. Nu este rostul lor.

Pentru a înţelege motorul economiei mondiale, trebuie să înţelegi cum funcţionează economia. Producţia de bunuri şi servicii trebuie să închidă cicluri economice, de la materii prime şi materiale, procesare, vânzare, încasare, restartare ciclu. Cei care închid acest ciclu sunt en-grosiştii care au şi calitatea de investitori. Ei decid ce şi cât se produce, pe segmente economice, în funcţie de rata de absorbţie a pieţii. Ei sunt motorul economiei. Corect era să spun şi că ei sunt din ce în ce mai strangulaţi de către Globalizare. Când am scris în lucrarea susmenţionată că mecanismul capitalismului a fost gripat de către globalizare, am arătat clar că înlocuirea deciziei individuale cu decizia globală şi anularea riscului de piaţă, a dus la criza mondială.

Revenind la temă, băncile nu au fost şi nu sunt motorul economiei. Decizia economică revine investitorului care are, de cele mai multe ori, calitatea de en-grosist.

Se afirmă în media şi se susţine în special în declaraţiile politice, că rolul economiei este acela de a crea locuri de muncă. Este o gogoaşă politică sau, ca să fiu direct, o prostie!

Rolul economiei este acela de a crea bunuri şi servicii necesare societăţii. Altfel spus, dacă performanţa tehnologică permite, există posibilitatea ca industrii întregi să aibă 0 (zero) angajaţi iar serviciile să funcţioneze, la nivelul unei ţări, cu 15-20% din ceea ce numim forţa activă.

Politicile sunt cele care crează locuri de muncă, prin facilităţi asigurate investitorilor. Impozitarea redusă, reducerea taxelor vamale, preţul redus al energiei acordate pentru dezvoltarea zonelor defavorizate sau pentru angajarea şomerilor, constituie politici de stat sau locale.

Economia are legile ei proprii iar performanţa economică presupune permanent reducerea cheltuielilor, inclusiv cele legate de numărul angajaţilor.

Se schimbă lumea şi, din păcate, se înţelege prea puţin că sistemul prin care, ca să trăieşti, trebuie să fii angajat, este depăşit. O societate se poate dezvolta în condiţiile în care numai 10% din forţa activă, este angajată. Noua economie mondială va arăta că e necesară schimbarea paradigmei muncii şi a raporturilor dintre om, muncă şi societate. Aceasta presupune o serie de schimbări fundamentale privind drepturile individuale şi colective, venitul minim garantat, constituirea fondurilor sociale. Pentru analişti, această problemă presupune rezolvarea unui sistem de ecuaţii în care variabile precum economia, performanţa economică, populaţia şi standardul de viaţă cresc, numărul angajaţilor scade,  iar necesitatea unui venit garantat este o valoare impusă.

Observaţi că necesar este venitul minim garantat şi nu numărul locurilor de muncă create de economie. Aceasta este o problemă legată de politici de stat.

În condiţiile în care România este membră a Uniunii Europene iar politica europeană este de piaţă comună, de liberalizare a preţului energiei şi de sistem unitar energetic, în condiţiile în care România are un surplus de energie greu de înghiţit în lipsa industriei, în condiţiile în care decizia economică în România a fost transferată în exteriorul ţării, este complet fals să mai vorbeşti despre independenţa energetică a ţării.
Tema falsă a independenţei energetice a fost relansată de către acest trist personaj aflat în fruntea statului român, Traian Băsescu, cel care a ridicat minciuna la rang de politică de stat. El transmitea în direct într-o emisiune televizată, că oamenii nu ar trebui întrebaţi într-un referendum, dacă vor exploatarea gazelor de şist ci dacă vor independenţa energetică. Adică, vezi Doamne, minte-i pe oameni ca să-ţi obţii interesul! De la Băsescu nu am pretenţii, cuvântul lui are durata margarinei lăsată în soare. Nici chiar de la Victor Ponta nu am pretenţii, îşi urmăreşte interesul peste interesul general şi coabitează din plin cu minciunile marinarului.
Dar, ca să-l aud pe Vlad Nistor, într-o emisiune TV, susţinând aceeaşi inepţie, numai şi numai din motive de solidaritate cu politica USL, mi se pare prea mult. Rolul lui era să-i educe pe ceilalţi şi nu să ia polonicul şi să se înfrupte din aceeaşi mare oală a mizeriei politice româneşti. Puţină decenţă. profesore! E ruşinos!

În articolul precedent am arătat de ce nu e nevoie de gazele de şist şi propuneam chiar şi soluţia prin care să se plătească birul dar să nu răscolească subsolul, distrugându-ne viaţa.

gaze de sist

gazele de sist – wikipedia

Exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice e rodul unei cercetări tehnologice. Altfel spus, prin foraje de medie şi mare adâncime, s-au găsit roci poroase care conţin gaz metan. Tema de cercetare a fost de genul „găsiţi o metodă prin care aceste gaze să fie scoase din rocă şi aduse la suprafaţă”. Aşa au ajuns la metoda exploziei rocilor (prin fracturare hidraulică), a colectării şi aducerii gazelor la suprafaţă.
Pentru cercetători a fost un proiect şi l-au rezolvat.
Cu adevărat periculos pentru noi însă este inactivitatea clasei politice care are ca primă obligaţie constituţională „apărarea ţării” şi se face că nu înţelege asta. Tehnologia de exploatare a ajuns astăzi la o asemenea performanţă încât o maşinărie lată de 100m, cu o sapă de 10m adancime, însoţită de utilaje pe 2km, ar putea în 2-3 ani să cearnă întregul sol al României, până la 10m adâncime, şi să colecteze toate mineralele şi metalele de care e nevoie. Din satelit se ştie ce se poate obţine, utilajele nu sunt greu de construit, tehnologia există. Pentru marile trusturi e un business, pentru noi distrugere.
Cercetătorii dau soluţia, managementul de firmă caută s-o pună în aplicare iar politicienii pregătesc terenul în ţările subdezvoltate şi cu politicieni corupţi. Acesta este mecanismul. Vina nu aparţine cercetătorilor.
Dacă aţi fi în cercetare şi cineva v-ar plăti ca să găsiţi o metodă de extragere a diamantelor de la 1200m, fără galerii de mină, l-aţi refuza?