Archive for the ‘politic’ Category

Neavând subiecte de breaking news, televiziunile inventează atitudini, formule și structuri din cele mai năstrușnice. Bunăoară, dreapta s-a luptat cu stânga, iar cei antisistem s-au luptat cu amândoi și au câștigat poziția a doua în București!
De ce se mențin aceste falsuri în politică?
Stânga și dreapta nu mai există de multă vreme în politică!
Odată cu Globalizarea, ultima invenție a capitalismului, s-au năruit doctrinele politice clasice, cele care identificau dreapta și stânga din politică. Structurile partinice sunt la dispoziția decidenților la nivel global. Întrucât societatea trebuie controlată, noile sau vechile structuri partinice au menirea de a acoperi piața opțiunilor societății și atunci unii susțin necondiționat și rapid deciziile transnaționale, iar alții le susțin temperat. Deci, trag în aceeași direcție. Nu mai există niciun atribut social-politic al dreptei și stângii.
Lipsa de identitate a partidelor le determină să se ascundă după dreapta și stânga.
Despre Dispariția doctrinelor am scris mai multe articole începând din 2008, iar în Manifest, va fi revoluție! există un capitol dedicat.
Mai nou au început etichetările de antisistem pentru anumite formațiuni politice. Antisistem înseamnă împotriva sistemului existent și nu lupta cu alte grupuri politice pe aceeași plajă. Despre necesitatea schimbării actualului sistem, despre structurile și instituțiile necesare, despre redarea demnității, am scris în Codexul românesc, statul și rolul Constituției! 
Când vreunul dintre cei pe care-l catalogați ca ”antisistem” se va pronunța ferm cel puțin pe necesitatea schimbării raportului ȚARĂ – NAȚIUNE – STAT, atunci se va putea vorbi despre altă atitudine privind sistemul. Până atunci, rămân valabile ordinele de zi pe unitate din dec.89-ian.90: ”Măi tovarăși, de azi suntem capitaliști și democrați, așa că aliniați-vă după liniile noilor partide necesare!”

Anunțuri

Scandalul Hexi Pharma este în toi și mulți arată cu degetul către SRI, iar SRI tace. Necomunicarea lor poate crea situații complicate la nivelul structurilor de informații.
Ceea ce mă surprinde este faptul că deși tehnologia a evoluat imens după ”89, mentalitatea a cam rămas la nivelul securității lui Ceaușescu, iar asta-i determină să fie în slujba statului, inclusiv prin intervenții și nu în slujba Țării, așa cum au depus jurământul.
Să fim sinceri, orice serviciu de informații din lume dispune de fonduri extrabugetare, pe care și le creează cum poate. De aici însă și până la mizeria de produs bani de la Hexi Pharma e un pas uriaș. Dacă SRI s-a băgat în așa ceva, e musai să-și facă degrabă curățenie. Cineva trebuie să răspundă! A face bani din creșterea riscului biologic asupra populației e o crimă, nu o eroare.
Pe de altă parte, media s-a scandalizat când gen. Dumbravă a vorbit despre ”câmpul tactic din justiție”.
E normal ca justiția să fie câmp tactic pentru SRI?
Chiar dacă nu convine ceea ce scriu, eu consider că e normal, chiar necesar la nivelul informațiilor. Exclud categoric amestecul în decizia judecătorească, dar de informații e nevoie. Să ne gândim la câteva aspecte:
1. relațiile judecători – procurori – avocați. Nu poți exclude subiectivismul existent în aceste relații. Sunt oameni care se cunosc și au avut sau au relații, cel puțin la nivel de cunoștințe.
2. sumele enorme vehiculate în procesele de retrocedare și de către firmele de recuperare creanțe. Banul e ochiul diavolului.
3. dosarele penale care trenează de ani și ani.
Pentru ca statul, în structurile de decizie, să corecteze și să optimizeze decizia, are nevoie de informații din toate structurile sale. Rolul acesta revine structurilor de informații.
Amestecul direct în politică, economie, justiție e grav, chiar foarte grav, dar obținerea de informații e necesară.
Aceste aspecte trebuie lămurite de către SRI, prin comunicare și nu prin tăcere!
Și mai e un aspect de o gravitate deosebită. Dacă România a devenit câmp tactic pentru structuri transfrontaliere de crimă organizată, cineva trebuie să răspundă!

”Viitor de aur/ Țara noastră are/ Și prevăz prin secoli/ A ei înălțare!”
Așa grăia Dimitrie Bolintineanu. S-a înșelat!
Iată că, noua frăție europeană franco-germană, dominanta Uniunii Europene, după ce și-a împărțit în România energia, comerțul și sistemul bancar, a decis să conducă direct statul român.
Un german băștinaș, Klaus Johannis e președinte.
Un francez cooptat, Lucian Cioloș sau Csolos, e prim ministru.
Un evreu e șeful Serviciului de Informații Externe.
Aștept mutarea de înlocuire a guvernatorului BNR, Isărescu, cu un reprezentant FMI si declararea șefului SRI ca fiind britanic, american sau în slujba lor.
Curtea Supremă de Justiție ar trebui formată din judecători numiți de Bruxelles, Curtea Constituțională dizolvată iar limba oficială schimbată.
O altă parte a statului e controlată de mafia transnațională.
Ați mai auzit pe cineva să promoveze măsuri de conservare a valorilor noastre?
Aceasta e fața României lucrului bine făcut?

Odată declanșat incendiul din Piața Universității, ca urmare a incendiului din clubul Colectiv, șobolanii politici ai statului român au fugit.
Pe ecranele TV n-a mai apărut niciunul. Așa procedează șobolanii, fug și se ascund în stânga și-n dreapta.
Aseară însă, pe unul din posturile TV a apărut borfașul șobolanilor, cel care a distrus tot ceea ce mai putea fi decență și demnitate în țară, numit și borfașul marinar.
Minciunile permanente și ipocrizia lui Băsescu nu mai surprind pe nimeni. A încercat să dea lecții despre statul de drept, despre ce trebuia făcut, ba mai mult, a încercat să-l urecheze pe ambasadorul USA și pe diplomații din celelalte țări occidentale.
Tocmai el a vorbit despre asta, el care a stat cocoșat în fața tuturor și le-a pupat mâna tuturor, începând cu Viktor Orban.
Tupeul maxim, dacă pot formula așa, a fost în momentul în care l-a atacat pe Raed Arafat. Noi ne amintim bine cum în ianuarie 2012, lumea a ieșit în stradă apărând singura instituție care funcționa, SMURD-ul. Băsescu voia să facă un alt serviciu de urgență, prin intermediul cuplului Udrea-Cocoș, pentru că era vorba de bani.
Borfașul se bazează pe faptul că Securitatea își apără colaboratorii. De asta este el liber și-și împrăștie dejecțiile din creier spre noi.
Poate-l va duce valul acolo unde-i e locul!

Revolta populației pe clasa politică, exprimata în proteste vehemente la adresa acesteia, este îndreptățită. Oamenii s-au săturat de hoți, incompetenți, ticăloși, borfași și curve pe scena politicii.
Oamenii cer un nou management al țării.
Din câte cunosc eu, singurul proiect nou de management de țară este cel prezentat de mine în ”Codexul românesc, statul și rolul Constituției.”
Codexul românesc
Acesta poate fi luat ca bază de discuții. Succes!

Mi-e teamă că, pe fondul repoziționării marilor puteri privind raporturile est-vest, Basarabia e iar sacrificată!
Dacă Uniunea Europeană ar fi fost o forță reală, exprimată printr-o voce unică, am fi avut șanse.
Pe fondul coagulării unei alianțe mixte între cei mari, pe frontul din Siria, pe fondul necesității reluării comerțului UE-Rusia, nu numai în domeniul energiei ci si ca piață masivă pentru VW, înțelegerile lor ne distrug speranțele.
Dacă în privința gravelor probleme politice, bâlbâielile US sunt o modalitate de a încuraja Rusia, atitudinea d-nei Merkel și a lui Jean-Claude Juncker sunt de-a dreptul împotriva interesului european declarat, cei doi acționând ca niște agenți KGB activați!
Îm aceste ecuații, noi nu existăm! Nici Ukraina nu există.
Statul român e nepregătit!
Nu avem diplomație valoroasă nici directă, prin reprezentanți ai statului, nici indirectă, prin personalități mondiale sau pur și simplu prin oameni cu greutate în finanțe, economie și cultură.
Pozițiile oficiale ale statului român se propagă și dezbat în talk-showuri stupide prin diverse studiouri TV și nu în marile capitale ale lumii.
Ne-au lăsat să înțelegem că toată clica de hoți din bugetul de stat, în vremea regimului Băsescu, e liberă pentru că, parte din banii furați au luat calea Bruxellesului pentru cumpărarea de influență! Acum vedem efectele!
În aceste condiții, șansele ca Basarabia să revină la Patria mamă, România, sunt din ce în ce mai mici.
Jocurile lor nu ne au în vedere!