Archive for the ‘România lucrului bine făcut’ Category

Catastrofa de la clubul Colectiv și reacția ca și inexistentă a Uniunii Europene impun realizarea de urgență a unui Spital de război.
In intervenția post-eveniment, unele mecanisme au funcționat. Mă refer la Smurd, poliție, spitalele de urgență. NU E SUFICIENT!
Reacția Uniunii Europene a fost ca și inexistentă. La un cutremur sau război în altă parte a lumii, UE ar fi intervenit acordând sprijin. În cazul catastrofei de la Colectiv, UE a așteptat. Așteaptă și acum deși unele țări membre au început să ne sprijine.
Sunt din ce în ce mai sceptic privind rostul nostru în UE.
Este evident că trebuie să hotărâm și să realizăm urgent instituții și proceduri de care avem nevoie.
Spitalul de război este un obiectiv care trebuie realizat de urgență. Cu o capacitate de 200-500 pacienți, dotare la standard mondial, acces rapid, conducere militară, acesta va fi destinat accidentelor colective. Medicii de renume din București și din țară vor avea un obiectiv bine definit, unde vor activa în situațiile critice. Acest Spital de război va deține și resursele necesare (mă refer la rezervele strategice).
Investiția ar fi de max 400 mil euro.
Cât poate costa întreținerea unui Spital de război în cazul în care nu va fi utilizat la capacitate? Maxim 20 milioane de euro/an! Această sumă reprezintă cam cât a furat gașca de infractori băsistă într-o zi! Statul român își poate permite o astfel de inițiativă. Nu trebuie cerut acordul nimănui, nici de la Bruxelles și nici de la Washington.
Spitalul de război este o necesitate pe care trebuie să o rezolvăm acum.

Anunțuri

Scena politică de la noi a devenit pestilențială. Pute groaznic a PDL, adică a grupului care s-a pus la dispoziția popularilor europeni, cei care susțin ”experimentul România”.
Cât au fost la putere, au mânjit țara și au supus-o intereselor străine, câlcând în picioare tot ceea ce reprezenta identitate de neam și țară. Guvernul PDL a fost un guvern securist, a furat împreună cu cei ce i-au protejat. Sunt liberi și gata pentru orice tip de trădare li se cere.
Nu va păți nimic niciun PDL-ist pentru că batjocura și furtul lor au fost la cererea nucleului care a pus stăpânire pe statul român.
Pe dealurile Sucevei, Flutur a adunat oile și se pregătește să scrie cu ele ”Ich will dich in den Arsch auf Präsident küssen”. O vuvuzea se pregătește să devină ministru al învățământului, alta la transporturi iar ”Ana are mere”, adică Igaș, care a mai învățat două cuvinte, viseaza chiar la postul de vicepremier.
Mai nou, arogantul despre care se spune că are pasaport israelian, e propos la SIE.
Nu-mi amintesc momentul în care Parlamentul a decis externalizarea statului și nu răspunde nimeni pentru asta. Votul nostru nu contează!
Toți aceștia care au furat țara, drepturile, simbolurile și le-au pus la dispoziția altora, au depus un jurământ de credință țării. Este cel mai grav act de trădare din istoria noastră și nu are cine să sancționeze acest fapt.
Devine din ce în ce mai clar, pentru toată lumea, că statul român a încăput pe mâna unui grup infracțional iar sfera politicii românești pute din ce în ce mai tare!
Probabil că aceasta e ”România lucrului bine făcut”.

Sansele de a intra in normal sunt minime. Show-urile DNA+SRI continua sub sigla cătușelor. Nu m-ar mira ca mâine-poimâine, vreun imbecil care se crede Dumnezeu, să pună cătușele pe Tricolor.
”Cătușele pe tricolor” se traduce prin interzicerea libertății de gândire și exprimare.
Un stat normal, aflat în slujba țării, ar avea ca domenii prioritare în activitate, managementul bugetar și dezvoltarea. Acestea țin de politic.
Eu înțeleg prin ”România lucrului bine făcut”, un stat în slujba țării și nu deasupra ei.
Dacă țara nu ține pasul cu dezvoltarea celorlalte țări, e vina statului.
DNA+SRI nu pot dezvolta țara pentru că atribuțiile lor țin de protecție și nu de construcție. Ele pot și trebuie să facă o curățenie exemplară, dar atât. Din păcate, practicile au rămas ca pe vremea lui Ceaușescu. M-am săturat să văd cum se traduc în fapt tezele congreselor PCR și ale plenarelor CC al PCR, privind rolul instructiv-educativ al justiției. Stilul de a-ți arăta mușchii, de-a flutura cătușele permanent, de-a umili oameni, nu aparține secolului XXI.
Statul român este corupt în toată structura sa. Dovada evidentă stă în averea celor din structurile statului, civili și militari deopotrivă!
S-a furat jumătate de țară și voi ne aburiți cu caltaboși și capre!

Ieri, 9 februarie 2015, Parlamentul a lucrat din plin, în stilul caracteristic. Adică, a asistat!
1. A fost audiat Coldea în comisia de supraveghere a SRI. După șase ore, a ieșit și a citit un mesaj, scris probabil duminică. Jenant pentru Parlament.
Rezultat: ti-ti-ti-ta__ti-ta__ta-ti-ti-ta!
2. A tinut Johannis un discurs despre rolul Parlamentului în cadrul României lucrului bine făcut. Unii, din sală, n-au dormit.
Rezultat: ti-ti-ti-ta__ti-ta__ta-ti-ti-ta!
3. S-a votat în plen, arestarea blondei. Inocenta, imaculata care-l fericea pe fostul președinte, a luat pe umerii ei povara interesului național, deși nu i-o ceruse nimeni. Le-a spus ”măi parlamentari, eu m-am împiedicat că așa-i rolul meu!”, dar degeaba! Gașca de pupincuriști ai fostului președinte, cei clădiți pe principiul ”dacă fute șeful, suntem fericiți”, cei care se-nghesuiau să-i pupe mâna blondei, s-au ascuns prin toaletele palatului, rănindu-se la coate!
Rezultat: ti-ti-ti-ta__ti-ta__ta-ti-ti-ta!
Pas cu pas, se-mplinește rolul Parlamentului!
Scorul este: noi-ei 0-10!
ta-ta-ti-ta__ti__ta-ti-ti!

În articolul precedent, scrisesem că nu se cunoaște adversarul DNA+SRI în acest război care face tema zilei de câtva timp.
Care e cealaltă parte în acest război?
Un fapt e cert. DNA+SRI l-a servit integral pe fostul președinte, adică i-a furnizat tot ce și-a dorit! SRI i-a furnizat președintelui informațiile, DNA i-a pus în aplicare dosarele dorite, Coldea și Kovesi i-au fost loiali. Drept mulțumire, Coldea a luat stea după stea iar Kovesi a fost menținută la vârful parchetului.
SRI, așa cum era normal, l-a supravegheat și pe președinte și camarila lui.
Dar marinarul, care toată viața lui a utilizat șantajul, cumpărarea și vânzarea influenței, ar fi plecat cu o serie de dosare și dovezi ale cârdășiei cu DNA+SRI, pentru a-și proteja libertatea.
Pentru a-l aduce la ordine și a recupera dosarele, DNA+SRI au umflat-o pe blondă!
Deci, cealaltă tabără, în acest război, este grupul care a devalizat țara și al cărui exponent este fostul președinte.
Aceste două tabere au făcut parte din aceeași caracatiță care a pus stăpânire pe țară și au transformat statul român într-unul polițienesc, corupt, trădător!
Sperăm ca lucrurile să meargă până la capăt, să nu asistăm la ”pupat piața independenții!”-I.L.Caragiale-Telegrame!.
E nevoie de curățenie, de dezinsecție!

Chiar asistăm la un război în statul român!
O parte, formată din DNA și SRI, e cunoscută.
Dar care e cealaltă parte?
Acest stat în stat, format din DNA+SRI, acționează foarte rapid acum, dur și cu mare impact. Beneficiază și de dorința noastră de a se face curățenie!
Dar, bubele lor sunt date de amestecul în politic și justiție. Faptul că ani de zile au ascuns aceste dosare, îi face complici pentru perioada în care au tăcut.
Suspiciunile mele, privind acțiunile lor, vin și dintr-o simplă analiză. Atât DNA cât și SRi, sunt instituții de protecție, nu de decizie. Și atunci, mă întreb, la al cui ordin sunt, cine le ordonă acțiunile! Cine e omul cu pălăria neagră?
Pe de altă parte, nu văd cealaltă tabără!
Cu cine se războiește tandemul DNA-SRI?
Parlamentul le e supus, încălcându-și propriul lor, societatea civilă (cea declarată) doarme, Guvernul se face că nu vede, CSM n-a auzit nimic, Avocatul Poporului stă și cugetă, iar președintele ales, colegul Johannis, mai are puțin și va umbla cu moaștele prin țară!
Ceva pute rău de tot și mă gândesc la anul 2012, când noi, 7,4 milioane de cetățeni cu drept de vot, am fost acuzați de complicitate la lovitura de stat!
Care e cealaltă tabără?
Cu cine duce tandemul DNA-SRI războiul?
Nu-mi spuneți că e războiul anticorupție.
E vorba despre o altă tabără, care nu e ridicată pe conflictul din Ucraina ci, mai degrabă, a crescut an de an, printr-un interes bine înfipt în România!
Acest război nu poate rămâne fără urmări!
Cine va ancheta ceea ce se întâmplă?
Noi vrem curățenie și intrarea în normalitate, dar tare mi-e teamă că atât Curățenia cât și Normalitatea, sunt utopii!