Posts Tagged ‘predicţii 2012’

Dragi cititori, prieteni şi necunoscuţi. Iată predicţiile mele pentru anul 2012 şi perioada ce-i urmează.

Evenimentele anului 2012 vor marca definitiv schimbarea lumii. Puţini sunt cei care înţeleg ce înseamnă această schimbare.

Ce înseamnă schimbarea lumii? Astăzi, omenirea are o anumită structură socială dată de distribuţia geografico-politică (state şi uniuni), un anumit tip de economie (pe baza capitalului şi a performanţei economice) şi o anumită conştiinţă, ca o sumă de conştiinţe individuale, de neam, de ţară, de rasă, geografice şi globale. Schimbarea lumii înseamnă că toate acestea nu vor mai fi în forma cunoscută astăzi. Schimbarea se poate produce prin reforme succesive sau brusc, printr-un salt, o revoluţie.

 Cele trei planuri fundamentale ale omenirii, economicul, socialul şi al conştiinţei, vor suferi schimbari radicale. Aceasta înseamnă că nu va mai exista nicio cale de întoarcere spre sistemul care a creat lumea modernă, capitalismul. Acest proces, început acum mulţi ani, a blocat dar încă nu a prăbuşit bazele capitalismului  (capitalul, libertatea deciziei).

Capitalismul nu mai poate fi salvat şi nicio altă construcţie social-economică pe baza capitalului şi a libertăţii individuale, nu se mai poate fundamenta, indiferent de efortul globaliştilor. Paşii cerţi spre noua eră, comunionismul, se vor face în perioada următoare, începând cu anul 2012.  Comunionismul nu este comunism, chiar dacă implică pierderea unor libertăţi individuale.

Voi trata separat cele trei planuri, cu menţiunea că toate direcţiile de evoluţie prezentate în predicţiile anului 2011 (NASA-principala agenţie de ştiri a lumii, Rusia lovita de criza mondială, urmează China, criza Euro şi conferinţele euro, dreptul Pământului), sunt încă în desfăşurare şi că unele predicţii pot depăşi anul 2012 dar cu siguranţă se vor împlini.

Iată cele trei planuri ale omenirii şi evenimentele care vor schimba lumea +++ continuare Predicţiile anului 2012 +++

Suntem in iunie 2011. Ceea ce am prognozat în octombrie 2008 şi a stat la baza lucrării Manifest Va fi revoluţie, se adevereşte pas cu pas.
Sunt surprins să descopăr că zi de zi apar alţi mitici politici sau analişti care vorbesc despre cum au avertizat ei în 2008 că actuala criză mondială este una extrem de gravă şi va schimba lumea.
Când eu scriam despre criza finală a capitalismului, ei vorbeau în cercuri restrânse despre o criză financiară dar acum îşi arogă alte drepturi. Este o chestiune de caracter iar faptul că am renunţat să mai public date despre noua eră are o astfel de cauză. Veţi vedea că pe zi ce trece vor vorbi tot mai mult despre conceptul de casă comună + piaţă comună + legislaţie comună şi chiar despre Comunionism.
Când în 2009 le-am atras atenţia asupra Greciei, să privească atent spre Grecia, şi-au afişat suficienţa spunându-mi „Grecia nu e o problemă pentru Uniunea Europeană!”. Nu faptul că sunt orbi m-a deranjat ci iresponsabilitatea şi imbecilitatea, pentru că ţin de educaţia unor oameni ajunşi în funcţii de decizie în stat.
Eu scriam despre Maghreb şi necesitatea unei Uniuni Mediteraneene în 2008.
Analizele şi prognozele mele nu au vizat numai criza mondială. În carte am prognozat cutremurul din Marea Neagră cu luni de zile înainte de producerea lui. Nu exista o asemenea temă de discuţii în România dar după ce eu am atras atenţia asupra posibilităţii eliberării masei azotato-carbonice de pe fundul mării şi intoxicării populaţiei, au început să mişte şi istituţiile care mănâncă bani de la buget pentru aşa ceva.
Am publicat acum, pe blogul Manifest Va fi revolutie o Nota asupra ediţiei din iunie 2011. Apusul capitalismului şi naşterea noii ere sunt marcate de o serie de evenimente.

criza mondiala si revolutia
Acolo sunt şi predicţiile pentru 2012 privind criza mondială. E posibil ca unele evenimete să se precipite iar altele să se amâne dar cu o mare probabilitate, evoluţia va fi aceea descrisă de mine.
După Rusia vine pe val China iar India nu e departe! Unii m-au contrazis şi mă contrazic vehement şi acum dar vremurile nu-s aşa departe şi vom vedea!

Minunat ar fi ca schimbarea sa se produca din USA!
Tot acest infern are la bază falsitatea unui sistem numit financiar-bancar.
Capitalismul este distrus de ultima sa invenţie numită Globalizare.

Nota asupra ediţiei din iunie 2011