Posts Tagged ‘revolte’

Anul 2011 va fi un an care va zdruncina rău de tot România. Suntem într-o criză triplă (morală, economică şi socială) determinată de lichelismul politic şi de ridicarea minciunii la rang de politică de stat. Această criză românească se suprapune crizei mondiale! Prostiile declarate de preşedinte şi primul ministru privind iesirea din criză nu mai sunt crezute de nimeni.Radicalizarea societăţii româneşti va duce la revolte şi apariţia unor acţiuni politice şi individuale extrem de grave dar unele pot duce la schimbarea situaţiei.

România lui 2011 înseamnă aducerea ţării în prag de război civil, identificarea minciunii drept cauză a tuturor relelor, sărăcie, buget fals, hrană proteică, prăbuşirea pieţei imobiliare, revolte, dreptate personală, incendieri, declararea primului oraş liber după 1989, asasinat politic şi introducerea monitorizării UE.

  1. Război civil – Segmentarea vizibilă a societăţii româneşti între grupul celor ce deţin puterea (centrală şi locală) şi restul populaţiei determină formarea a două tabere aflate în prag de război civil.
  2. Un sondaj de opinie va demonstra ca peste 90% din populaţie consideră că numai introducerea pedepsei capitale (sau maxime) pentru minciuna politică, mai poate salva ţara!
  3. Sărăcia – se va extinde şi asupra unor categorii ale populaţie neafectate încă, provenite din rândul bugetarilor dar şi al proprietarilor de mici afaceri (tonete, meseriaşi, agricultori, transportatori) iar grija zilei de mâine şi protecţia familiei vor deveni principala preocupare a oamenilor.
  4. Bugetul de stat se va realiza în clasa de venituri în proporţie de 60-70% şi asta va determina acutizarea sărăciei, salarii şi pensii plătite cu întârziere.
  5. Hrana proteică – denumire sub care se vor produce şi comercializa produse realizate din făinuri vegetale şi animale, va deveni din ce în ce mai uzitată şi va înlocui termenul de alimente. Prezintă avantajul că evită utilizarea denumirii de „furajare umană”!
  6. Prăbuşirea pieţei imobiliare cu peste 30% va duce la falimentul investitorilor şi la situaţii foarte grave în relaţiile dintre bănci şi clienţi pe tema garanţiilor imobiliare. Băncile vor solicita clienţilor aducerea unor garanţii suplimentare pentru creditele acordate.
  7. Revoltele sindicale dar şi cele declanşate instantaneu vor fi din ce în ce mai multe şi mai radicale iar unele dintre ele vor duce la agresiunea unor reprezentanţi ai puterii.
  8. Dreptate personală – în relaţia cu autorităţile şi cu diverse alte instituţii, ajunşi la capătul răbdării, unii îşi vor face dreptate singuri. Sunt peste 3000 poliţişti cu credite restante, venituri tăiate şi tracasaţi de către firmele de recuperare. Probabilitatea ca unul dintre ei să-şi facă dreptate intrând cu forţa şi făcând prăpăd, e foarte mare. După eveniment se va limita activitatea acestor firme.
  9. Incendieri – Tot ca un efect al răzbunării, vom asista la incendierea unor magazine de vise (numite impropriu etnobotanice) şi chiar a altor instituţii, posibil financiar bancare, administraţii locale, sedii de firme care se ocupă cu ridicarea maşinilor de pe stradă.
  10. Oraş liber – Ca urmare a politicii catastrofale duse împotriva propriului popor, prin dezbinare, minciună şi presiune, o mare comunitate locală din România îşi va declara statutul de oraş liber, refuzând plăţile la bugetul de stat şi comanda politică a Bucureştiului! Tensiunea se va propaga în ţară şi în Europa iar în Grecia se vor proclama alte oraşe libere! Posibil pentru România să fie Timişoara (din nou), Iaşi, Constanţa sau Braşov.
  11. Asasinat politic – Insecuritatea personală şi traiul de zi cu zi, extrem de greu, identificate cu politica catastrofală dusă de actualul regim va determina primul asasinat politic după 1989!
  12. Monitorizarea UE – Anomia statului român, creşterea sărăciei şi a dezordinii, vor determina UE să instituie monitorizarea României şi chiar introducerea unui sistem de decizie politică.

Prognoza mea se bazează pe evenimentele ultimilor ani şi tendinţa acutizării conflictelor din societatea românească. Totodată iau în calcul tendinţele mondiale. Nu sunt ghicitor, nu pot spune că va fi cutremur în 12 mai, că în 14 iunie vom scăpa de Traian Băsescu, că s-au arătat „patru rigi pe cruce”,  că în Bărăgan va apare o gaură de 40m diametru şi 30 m adâncime sau că renaşterea României se va produce din 2012 pentru că suntem buricul pământului! Dar există o posibilitate ca toate acestea să se producă!

Gânduri bune şi curaj tuturor! Împreună vom reuşi!

vezi si
Ce va fi in 2011 in lume? Prognoza si predictii Mircea Batranu

Salut Grecia! Vă salut prieteni greci, sunt cu gândul mereu spre voi.
În septembrie 2008, am scris primele articole despre schimbarea lumii. Spuneam în articol că:

“Principalul atribut al economicului este că poate fi supus voinţei umane, poate fi suspendat, modificat, conservat” iar “Principalul atribut al socialului este conservarea, existenţa”.
Avem astfel doi jucători in aceeaşi piaţă, socialul si economicul, dependenţi unul de altul si care evolueaza dupa reguli diferite. Economicul este determinat de necesitatea performantei si apoi de cea a existentei umane iar socialul este determinat de conservarea speciei, a individului si a comunitatii, de adaptarea la mediu.
vezi tot articolul
tiwaz - runa revolutiei

tiwaz - runa revolutiei

În lume lucrurile nu vor evolua normal dacă nu se realizează echilibrul celor doi factori ai sistemului social-economic iar echilibrul inseamnă ca economicul să fie determinat de nevoia socialului!
Acum, lucrurile stau exact pe dos! Guvernele încearcă să supună socialul voinţei economicului (financiarului). De-asta se procedează la tăierea drepturilor salariale, a pensiilor şi a altor categorii de venituri! Prostia şi trădarea guvernanţilor îi va costa scump, peste tot în lume!
Anul trecut, la o întrunire a IMMurilor, i-am spus unui reprezentant al Ministerului de Externe că mă uit în spatele lui şi văd Grecia şi văd semnul ce-l transmite lumii. Omul afişa o suficienţă excesivă dată de poziţia sa şi mi-a replicat “E prea tare Uniunea Europeană ca să conteze Grecia. Se va interveni imediat!”. Eu am avut dreptate dar el îşi ia în continuare leafa de la guvernul României. Ca el sunt şi ceilalţi şi sunt mulţi…

Salut Grecia! Vă salut prieteni greci, sunt cu gândul mereu spre voi.

Un manifestant a lansat un apel care în scurt timp va deveni sloganul tuturor revoltaţilor lumii! El a răspuns întrebării unui jurnalist “ce doriţi de fapt, pentru ce luptaţi?” prin vorbele care-l vor face celebru “vrem Grecia pentru noi, pentru noi şi familiile noastre, pentru greci!”.

cainele protestelor din grecia

cainele protestelor din grecia - va avea o statuie! (click pt imagini)

Da Stavros, şi noi vrem România pentru noi şi familiile noastre, pentru români! Şi bulgarii vor Bulgaria pentru ei şi familiile lor! Iar fapt cu adevărat excepţional e că nemţii au primit garanţia doamnei Merkel că Germania va fi cum vor dori ei.
Stavros, voi luptaţi cu un guvern corupt şi trădător. Noi suntem în aceeaşi situaţie şi avem un guvern şi-un preşedinte supuşi FMI! Ne vom uni gândurile deocamdată şi vom constitui un front balcanic iar rugăciunile călugărilor din Athos ne vor îmbrăţişa şi pe noi, românii! Pentru salvarea Balcanilor şi a Europei! Avem nevoie de Unitate.
Flacăra va lega Mediterana de Marea Baltică şi din Grecia până în Polonia oamenii îşi vor revendica IDENTITATEA! Suntem într-o acută criză de identitate iar criza de identitate e sămburele revoluţiei!
Lumea fierbe dar va exploda cu adevărat atunci când criza mondială va lovi Estul, cel mai probabil China! Acum, şocul unui sistem financiar bazat pe o valoare falsă a lovit Europa şi se deplasează spre Asia!
În această ecuaţie mondială a schimbării lumii, care e rolul guvernanţilor României? Ei sunt supuşii FMI şi s-au transformat în duşmanii propriului popor! Pentru că şi noi vrem ca România să fie pentru noi şi familiile noastre! E simplu. Iar între Piaţa Universităţii din Bucureşti şi Piaţa Centrală din Athena sunt la fel de multe asemănări ca şi cele dintre guvernele noastre trădătoare şi corupte! -vezi Sfat catre PDListi

Astăzi este Constantin şi Elena, este Grecia! Va fi revoluţie iar revoluţia va schimba lumea! Salut Grecia! Vă salut prieteni greci, sunt cu gândul mereu spre voi.