Posts Tagged ‘rolul codexului românesc’

codexul romaniei

Codexul romanesc

Mă opresc azi asupra a două aspecte privind Roşia Montană. Le tratez aşa cum am abordat problematica raporturilor dintre Ţară, Naţiune şi Stat, în lucrarea CODEXUL ROMÂNESC, STATUL ŞI ROLUL CONSTITUŢIEI.
1. La pag.13, am scris despre instituţiile pe care le are ŢARA, în afara STATULUI. Observaţi că aceste instituţii se pronunţă împotriva proiectului Roşia Montană. Academia Română a spus NU, Biserica Ortodoxă a spus NU, Banca Naţională a spus ca n-are nevoie de aurul de la Roşia Montană iar societatea civilă se manifestă în pieţele publice şi mediatic  împotriva proiectului. Câte argumente mai trebuie aduse pentru a se înţelege că Statul nu serveşte Ţara în acest caz? Suntem în situaţia în care Statul încearcă să impună Ţării propria voinţă în loc să servească interesele ţării.
2.La pag.31 şi următoarele, în capitolul 6, Constituţia şi managementul de ţară, am arătat că managementul modern al ţării trebuie să răspundă celor trei activităţi necesare: Activitatea curentă, Protecţia şi Construcţia viitorului.  Pentru că statul e vremelnic şi are culoare, Construcţia viitorului va aparţine unor instituţii în afara statului iar rolul prim îi revine Academiei Române!
În condiţiile existenţei Codexului Românesc, o exploatare de genul celei de la Roşia Montană este exclusă. Totodată, Dreptul viitorului implică protecţia zonei şi a populaţiei din zonă.
Fără Codexul Românesc, nu vom putea deveni o civilizaţie modernă, o ţară prosperă, o şansă pentru generaţiile viitoare!

statul_modern

În precedentele articole am prezentat raporturile existente între Ţară, Naţiune şi Stat, rolul Constituţiei şi necesitatea scrierii Codexului românesc:
Constitutia si necesitatea Statul modern. Codexul romanesc
Constituţia, statul şi sistemul
Naţiunea şi Constituţia
Tara si Constitutia
Constitutia, tara, statul si natiunea. Partea I
Acum prezint un model de Management de ţară, prin câteva extrase din cartea mea, în curs de editare, cu titlul  Statul modern, schimbarea banilor şi noua economie mondială.
Întrucât subiectul este vast, voi creiona direcţiile în care vor opera noile structuri ale managementului de ţară. Statul aşa numit modern, Statul de drept, cu iluzoria separare a puetrilor legislativă, executivă şi judecătorească, a fost benefic în secolul al XIX-lea si parţial în al XX-lea.
Acum se schimbă lumea şi e bine să vedem noua eră care se deschide.
Managementul de ţară presupune abordarea a trei domenii:

  1. Activitatea curentă
  2. Protecţia
  3. Construcţia viitorului
statul modern

statul modern si managementul de tara

 

Citiţi întregul material în Managementul de ţară şi Statul modern