Posts Tagged ‘roşia montana’

Nu e nimic nou în ceea ce se-ntâmplă cu Roşia Montană. Există o istorioară pe care am amintit-o şi cu altă ocazie.
„Îl primeşti pe străin în casă şi îl pui la masă, pentru că, nu-i aşa, eşti ospitalier. Îi ceri să se simtă ca acasă. După un timp, îţi văruieşte casa, ca să-şi justifice prezenţa dar în acelaşi timp, îţi ia mâncarea din frigider, îţi bea apa şi vinul şi apoi, pentru că e acasă la el, îţi mai fute şi nevasta iar copiii îi spun tată. Când te trezeşti, nu mai ai nici casă, nici pământ, nici familie şi nici drepturi.”
Cam aşa s-a întâmplat cu Roşia Montană.
Nu e numai prostie, e şi o mare mânărie. Categoric e ceea ce se numeşte o inginerie financiară în care parte din cei angrenaţi sunt decidenţi politici din România. Mai afirm ceva, că este imposibil ca SRI să nu fi monitorizat această uriaşă afacere cu iz de trădarea propriilor interese. Mă întreb, de ce nu aţi acţionat conform cu jurământul depus, pentru apărarea interesului numit naţional?
Ce verigă a acestui fals numit Stat de drept, nu a funcţionat?

Nu, titlul acestui articol nu este o glumă!

Am scris mai multe articole despre globalizare, despre acţiunea corporaţiilor şi clusterizarea României, despre regionalizarea României, despre corupţia generalizată şi trădarea interesului naţional. Le revedeţi în această scurtă listă:

România este un poligon de exploatare a resurselor naturale ale solului şi ale subsolului, cel mai bogat din Europa. Nişte iresponsabili şi trădători, care au pus stăpânire pe ţară, vor să transforme Apusenii în halde de steril pentru a smulge industrial aurul şi cuprul.

harta delta dunarii

Acelaşi clan de tip mafiot, va decide mâine poimâine, o exploatare de suprafaţă a Deltei Dunării pentru extragerea bauxitei.  Delta Dunării ascunde cel mai mare depozit de bauxită din Europa. Asta ar însemna distrugerea Deltei Dunării! Bineînţeles că ei vor apărea la televizor şi se vor plânge că nu au bani de pensii şi salarii şi că e necesară această exploatare.

Trebuie opriţi!

Chiar şi amânarea începerii exploatării este un succes iar această amânare trebuie dusă până când va începe conflictul mondial. Am promovat întotdeauna Dreptul viitorului, Dreptul copilului şi asta fac şi acum. Nu avem dreptul să lăsăm după noi, copiilor noştri, gunoiul şi distrugerile unei guvernări trădătoare.

Despre fantastica bogaţie a României şi despre necesitatea apărării acesteia, voi reveni în paginile Cronicii.

Despre puterea de analiză şi cercetare a omului, despre uriaşa putere a minţii, veţi găsi articole în paginile blogului Futurism-Futurologie-Neofuturism.

Avram Iancu - portrait by Barbu Iscovescu

Image via Wikipedia

Dragii mei moţi şi mocani, români din Munţii Apuseni, de pe valea Abrudului, a Arieşului şi a Ampoiului. Ca unul ce-mi trag rădăcinile din Alba-Iulia, ca român ce iubesc ţinutul Albei în mod special, pentru că el este nascător de românism şi Românie, vă scriu aceste rânduri pentru a vă da de ştire că nori negri s-au abătut asupra noastră ca neam şi ţară iar datoria voastră este de a urma calea deschisă de către Horea şi Avram Iancu şi de a apăra partea de ţară ce vă revine, Apusenii.

Vă rog să trimiteţi acest mesaj şi celor ştiuţi de voi. Este o misiune mai grea ca a oricăror alţi români, pentru că aveţi de apărat şi ţara şi neamul dar şi bogăţia, aurul.  ***continuare***

Pas cu pas, omenirea se afundă într-o mocirlă economico-socială tot mai adâncă. Se prăbuşesc economiile marilor ţări ale lumii iar cele care au regimuri stricte de gestiune şi sunt considerate popoare disciplinitate, nu vor putea să se izoleze şi vor intra în horă. În anul 2008, când a început carambolul din Statele Unite, eu am scris „Criza mondială, apusul capitalismului şi noua eră„.

apusul capitalismului
aici suntem – apusul capitalismului

Aici suntem după patru ani de criză, trăim apusul capitalismului. Asta înseamnă că decizia care pornea din mediul financiar-economic, va fi înlocuită cu decizia politică directă. ..+++continuare+++

Graffiti "Salvaţi Roşia Montană" (cf...

Image via Wikipedia

Când aurul sclipeşte, le ia minţile tuturor. Traian Băsescu a primit un ordin şi a renunţat la concediu, la mare, la blondă, la hăhăiturile de mare expert în ale statului.

A primit ordinul şi s-a pus în fruntea susţinătorilor proiectului Roşia Montană Gold Corporation! Corupţia generată de această afacere depăşeşte tot ceea ce poate fi imaginat iar această corupţie va determina un dezastru în Munţii Apuseni.

+++ continuare pe Mircea Bătrânu Cronică+++

In 4 octombrie 2010 in Ungaria a avut loc una din marile catastrofe ecologice ale Europei! Batardoul de vest al iazului de steril al Magyar Aluminium Company ZRt s-a rupt şi a deversat peste 600,000 mc nămol peste satele din zonă Kolontar, Devecser şi Somlovasarhely (comunicat – the State Secretary for Government Communication)!

 

kolontar hungary disaster

Catastrofa ecologica din Ungaria

 

Priviţi imaginea iazurilor de steril înainte de rupere!

Se cuvin câteva observaţii:

  1. Se practică dezinformarea pe scară largă a publicului, pentru a nu se isca o reacţie dură a populaţiei! În comunicatele de presă din Ungaria şi din străinătate se vorbeşte permanent despre „fisurarea unui rezervor” ca astel să dea impresia unui accident tehnic! Nici vorbă de defecte ascunse şi nici de rezervor în sensul unei construcţii metalice! Vedeţi imaginile! Sunt câteva amenajări ale unor iazuri de steril cu baraje şi batardouri ridicate din valuri de pământ! Aşa ceva există în toată lumea! Scandalos însă este altceva şi scriu despre asta în punctele 2 şi 3!
  2. Aceste iazuri nu sunt impermeabilizate! Am studiat imaginile pe care le puteţi vedea aici Imagini Catastrofa Ungaria şi in segmentele de rupere ale batardourilor nu am văzut nici urmă de folie de impermeabilizare sau urmele unor lucrări de impermeabilizare! Un iaz neimpermeabilizat se corodează şi la un momentdat va ceda!
  3. Noroiul roşu care a năvălit peste locuinţele oamenilor are un pH extrem de bazic – peste 10 şi de aceea a ucis! Spălarea namolurilor pentru extragerea metalului se face în medii alcaline dar evacuarea namolului rezidual în iaz se face prin nişte Staţii de Tratare a Reziduurilor (sau a apelor reziduale), astfel încât pH nămolului rezultat să fie NEUTRU (pH=7) sau apropiat! Nămolul alcalin a corodat batardoul de pământ şi i-a distrus rezistenţa!

Iată imaginile catastrofei
14
15

Au murit oameni şi au rămas fără proprietăţi! Un iaz de steril prea plin, neimpermeabilizat şi conţinând un nămol toxic şi corosiv, a cedat şi a adus moartea în multe familii! Sunt convins că şi acolo unii au furat fonduri şi nu şi-au făcut treaba!
Impactul acestui eveniment ar trebui să fie major şi să determine restricţionarea masiva a hidrometalurgiei clasice.
În timp ce se derulau aceste evenimente, la posturile noastre de TV, reprezentanţii unei companii care doreşte să exploateze prin aceeaşi procedură aurul de la Roşia Montană, explicau ce măsuri de siguranţă vor lua ei pentru a preîntâmpina un asemenea eveniment!
Există un singur procedeu sigur pentru evitarea unei catastrofe asemănătoare la Roşia Montană. Interzicerea exploatării!
Tupeul cu care unii susţin exploatarea prin spălarea unui munte pentru un pumn de aur, ar trebui să-i ducă în afara legii! Acolo e locul lor! Şi astfel s-ar salva vieţi!