Posts Tagged ‘societatea civilă’

În cartea “Manifest-Va fi revoluţie!” am dedicat un capitol special situaţiei din România anului 2008 şi prima jumătate a anului 2009. Voi prezenta aici în două articole „De ce se prăbuşeşte România?” şi „România şi criza!”
De ce se prăbuşeşte România?”
Cum a ajuns statul român să nu mai decidă asupra propriului destin? De ce în douăzeci de ani de libertate, din 1989 până în 2009, statul a înstrăinat aproape toată bogăţia naturală şi construită în ţară? România este vărul sărac al familiei europene.
În douăzeci de ani, din 1989 până în 2009, România a reuşit o performanţă unică:
• În ’89 datoria externă era 0(zero) usd, azi este de 100 miliarde euro (o sută de miliarde) euro. Ceauşescu fusese acuzat la proces ca deturnase 1 miliard usd.
• Nu mai are industrie,
• Nu mai are agricultura
• Nu mai are resurse proprii minerale şi energetice
• Nu mai are flotă
• Nu mai are decât parţial comerţ şi servicii
• Nu mai are bănci
În douăzeci de ani, băieţii ce-au condus ţara au făcut un prăpăd nemaiîntâlnit în istorie. Au vândut tot şi au făcut o datorie externă de o sută de miliarde de euro. Repet, au vândut tot şi au făcut şi o datorie externă de 100 miliarde euro! Răspunde cineva pentru asta?
În douăzeci de ani s-au construit:
• 150km (o sută cincizeci de kilometri) de autostradă,
• 0(zero) km metrou,
• 0 (zero) aeroporturi,
• 0(zero) sisteme irigaţii,
• 0(zero) staţiuni turistice şi de recuperare,
• 0 – 0 – 0- etc… Realizări pentru ţara = 0(zero).
Averile lor, ale celor ce-au condus ţara, număra însă milioane bune de euro. Ce dovadă mai clară vreţi pentru corupţia generalizată în România?
Vă întreb, pe cei ce-aţi condus ţara din ’89 încoace. Jaful ăsta de proporţii l-aţi făcut din ticăloşie, pe spinarea naţiei, sau din prostie, oportunism, servilism şi carierism?
De ce au fost revoluţiile din 1989 din blocul Est-European o mare afacere? Cine le-a determinat şi care a fost scopul? De ce a fost vândută România bucată cu bucată?
De ce nu răspunde nimeni pentru acest jaf fără echivalent în istorie? Au vrut să vândă Canalul Dunăre- Marea Neagră pe cincizeci de milioane de dolari, au vrut să dărâme Casa Poporului (Palatul Parlamentului), au risipit miliarde de dolari îndatorând populaţia!
Slugile lui Ceauşescu au ajuns stăpâni peste România!
Astăzi, Guvernul României nu poate face faţă unei situaţii de criză majoră pentru că am rămas în fundul gol! Ţineţi cont că am prevăzut o catastrofă în Marea Neagră cu peste o jumătate de an înainte de-a avea loc cutremurul din 5 august 2009!
A crescut numărul analfabeţilor în ţară şi nu răspunde nimeni pentru asta iar ei semnează un “Pact pentru educaţie”! Partidele colcăie de oportunişti, societatea declarat civilă nu există, militarii români sunt risipiţi pe fronturile altora prin lume, Biserica Ortodoxă Română s-a transformat într-un SRL turistic.
România n-are un plan de dezvoltare, n-are o strategie. România, spre deosebire de Irak, a fost cucerită paşnic! În 1877 ne-am cucerit Independenţa prin jertfa Armatei! A rămas numai Istoria ca o dovadă a existenţei noastre ca stat independent!
Veţi citi aici toate acestea!
De_ce_se_prăbuşeşte_România.pdf

(fragment din „MANIFEST-Va fi revoluţie!„, pag.108)
Societatea civilămanifest - va fi revolutie!În România există o societate civilă declarată sub forma unor fundaţii şi asociaţii. Partea semnificativă a ei este însă elitistă. Manifestând o atitudine declarativă pentru dreptate şi adevăr, membri ei s-au pus de fapt în slujba celor de la putere, dând girul lor de „intelectuali liberi” unor carierişti şi aventurieri pe scena istoriei României.
Ce fel de societate civilă sunteţi voi? Pe cine reprezentaţi şi pe cine giraţi?
În douăzeci de ani n-aţi luat şi n-aţi promovat nici o atitudine împotriva dezastrului provocat de autorităţi, împotriva vânzării ţării, a furturilor de terenuri, clădiri şi istorie, împotriva depersonalizării voit create prin sistemul de învăţământ şi mass media!
Preşedintele le mai dă nişte medalii, uneori face referinţe la atitudinea lor, instituţiile de stat îi cooptează în colective de cercetare şi studii astfel încât să le poată plăti drepturi de autor şi să se asigure de cooperarea lor. Dacă n-ar fi fost atitudinea corectă, profesionistă, a unor jurnalişti, n-ar fi ajuns la urechile publicului nimic din hoţia generalizată din ţară!
Am cunoscut însă şi o parte din societatea civilă în esenţa ei, nedeclarată. Atitudinea tipică studenţiei şi tineretului României, de-a lua în „tristă derâdere” subiecte fierbinţi. Eram pe valea Trotuşului şi am întâlnit nişte studenţi veniţi cu corturile. I-am întrebat ce părere au despre România de azi şi brandul de ţară „Land of choice!”. Mi-au răspuns „Care ţară? Mai există? Iar brandul ăla e pentru tv, noi ştim bine care-i brandul adevărat, îl cânta toţi, ascultaţi:
Mă căcai în fundul curţii,
Galben ca lămâia…

Apoi a ridicat fiecare un deget, dedicaţie spre parlament, guvern, preşedinţie. Şi credeţi-mă că nu era un semn al victoriei!
*************
Unde este Societatea civilă azi, cea declarată? Eu n-am găsit-o!