Ce va fi in 2011 in Romania? Prognoza si predictii Mircea Batranu

Posted: 22 decembrie 2010 in morala, politic, românia, social
Etichete:, , , , , , , , , ,

Anul 2011 va fi un an care va zdruncina rău de tot România. Suntem într-o criză triplă (morală, economică şi socială) determinată de lichelismul politic şi de ridicarea minciunii la rang de politică de stat. Această criză românească se suprapune crizei mondiale! Prostiile declarate de preşedinte şi primul ministru privind iesirea din criză nu mai sunt crezute de nimeni.Radicalizarea societăţii româneşti va duce la revolte şi apariţia unor acţiuni politice şi individuale extrem de grave dar unele pot duce la schimbarea situaţiei.

România lui 2011 înseamnă aducerea ţării în prag de război civil, identificarea minciunii drept cauză a tuturor relelor, sărăcie, buget fals, hrană proteică, prăbuşirea pieţei imobiliare, revolte, dreptate personală, incendieri, declararea primului oraş liber după 1989, asasinat politic şi introducerea monitorizării UE.

  1. Război civil – Segmentarea vizibilă a societăţii româneşti între grupul celor ce deţin puterea (centrală şi locală) şi restul populaţiei determină formarea a două tabere aflate în prag de război civil.
  2. Un sondaj de opinie va demonstra ca peste 90% din populaţie consideră că numai introducerea pedepsei capitale (sau maxime) pentru minciuna politică, mai poate salva ţara!
  3. Sărăcia – se va extinde şi asupra unor categorii ale populaţie neafectate încă, provenite din rândul bugetarilor dar şi al proprietarilor de mici afaceri (tonete, meseriaşi, agricultori, transportatori) iar grija zilei de mâine şi protecţia familiei vor deveni principala preocupare a oamenilor.
  4. Bugetul de stat se va realiza în clasa de venituri în proporţie de 60-70% şi asta va determina acutizarea sărăciei, salarii şi pensii plătite cu întârziere.
  5. Hrana proteică – denumire sub care se vor produce şi comercializa produse realizate din făinuri vegetale şi animale, va deveni din ce în ce mai uzitată şi va înlocui termenul de alimente. Prezintă avantajul că evită utilizarea denumirii de „furajare umană”!
  6. Prăbuşirea pieţei imobiliare cu peste 30% va duce la falimentul investitorilor şi la situaţii foarte grave în relaţiile dintre bănci şi clienţi pe tema garanţiilor imobiliare. Băncile vor solicita clienţilor aducerea unor garanţii suplimentare pentru creditele acordate.
  7. Revoltele sindicale dar şi cele declanşate instantaneu vor fi din ce în ce mai multe şi mai radicale iar unele dintre ele vor duce la agresiunea unor reprezentanţi ai puterii.
  8. Dreptate personală – în relaţia cu autorităţile şi cu diverse alte instituţii, ajunşi la capătul răbdării, unii îşi vor face dreptate singuri. Sunt peste 3000 poliţişti cu credite restante, venituri tăiate şi tracasaţi de către firmele de recuperare. Probabilitatea ca unul dintre ei să-şi facă dreptate intrând cu forţa şi făcând prăpăd, e foarte mare. După eveniment se va limita activitatea acestor firme.
  9. Incendieri – Tot ca un efect al răzbunării, vom asista la incendierea unor magazine de vise (numite impropriu etnobotanice) şi chiar a altor instituţii, posibil financiar bancare, administraţii locale, sedii de firme care se ocupă cu ridicarea maşinilor de pe stradă.
  10. Oraş liber – Ca urmare a politicii catastrofale duse împotriva propriului popor, prin dezbinare, minciună şi presiune, o mare comunitate locală din România îşi va declara statutul de oraş liber, refuzând plăţile la bugetul de stat şi comanda politică a Bucureştiului! Tensiunea se va propaga în ţară şi în Europa iar în Grecia se vor proclama alte oraşe libere! Posibil pentru România să fie Timişoara (din nou), Iaşi, Constanţa sau Braşov.
  11. Asasinat politic – Insecuritatea personală şi traiul de zi cu zi, extrem de greu, identificate cu politica catastrofală dusă de actualul regim va determina primul asasinat politic după 1989!
  12. Monitorizarea UE – Anomia statului român, creşterea sărăciei şi a dezordinii, vor determina UE să instituie monitorizarea României şi chiar introducerea unui sistem de decizie politică.

Prognoza mea se bazează pe evenimentele ultimilor ani şi tendinţa acutizării conflictelor din societatea românească. Totodată iau în calcul tendinţele mondiale. Nu sunt ghicitor, nu pot spune că va fi cutremur în 12 mai, că în 14 iunie vom scăpa de Traian Băsescu, că s-au arătat „patru rigi pe cruce”,  că în Bărăgan va apare o gaură de 40m diametru şi 30 m adâncime sau că renaşterea României se va produce din 2012 pentru că suntem buricul pământului! Dar există o posibilitate ca toate acestea să se producă!

Gânduri bune şi curaj tuturor! Împreună vom reuşi!

vezi si
Ce va fi in 2011 in lume? Prognoza si predictii Mircea Batranu

Comentarii
  1. U R A N U S spune:

    Antonescu: Nu ma retrag din politica! Decizia CCR e nedreapta

    Presedintele interimar Crin Antonescu a declarat ca nu se va retrage din politica, dupa decizia CCR de marti, deorece „Traian Basescu a fost demis in realitate pe fond”, desi CCR a decis ca presedintele suspendat poate reveni la Cotroceni. Totodata, a apreciat ca hotararea Curtii este una nedreapta….

    ____________________––––––––––––––––––-_____________________

    Exact cum de fapt ne asteptam de la un individ plin de lasitate, stie el ce stie, odata iesit din politica, realmente va face foamea!
    Decizie dreapta sau nedreapta, el a facut un pariu, bazandu-se doar pe o singura carte, si culmea, „nedreptatea” este facuta, transata de judecatoarea Aspazia, numita de psd !!!

    Parca tot asa se jelea si bombonel, ca arestarea lui este nedreapta…

  2. U R A N U S spune:

    Scenariu posibil:
    don vittoria o vrea pe monica cea cu butoaiele, ca ministereasa a justitiilor (ca la noi e mai multe justitii…) … ultima sansa este ca CSM-ul sa nu-i respinga cererea de demisie si astfel „ultimul escu” in ultima seara de putere, o poate investi…
    Insa daca membrii csm „cad bolnavi” sau sunt „loviti cu energii negative”, nu se va intruni cvorumul si astfel cade toata afacerea… Totusi, se va intruni a doua zi, pe noua era basescu, aceasta va fi eliberata din functie (ca cererea este depusa) iar cainele basset nu o va accepta , asa ca mona va trebui sa-si ia scaunelul cu 3 picioare si sa se aseze la coada pentru somaj…
    Vorba cea, si ea a popit destui…

    • U R A N U S spune:

      – Presa externa, despre decizia CCR: O victorie pentru Uniunea Europeana

      – Cum se scuza judecatorii absenti din CSM, care au amanat numirea lui Pivnic

      – Parlamentul nu se reuneste pentru Basescu pana in septembrie?
      _____________________–––––––––––––––_______________________

      Mai sus, 3 titluri din presa romaneasca:
      Primul denota ca UE (cea care comanda muzica, pentru ca are si banii) pare a fi de acord cu mentinerea in functie a bassetului, deci daca guvernul si parlamentul (afiliat guvernului) gasesc in aceasta sustinere ceva extrem de oneros, au toata puterea sa se dezafilieze de uniune si sa o ia -din nou- spre soare -rasare…

      Al doilea titlu, fara nici un echivoc, confirma scenariul meu, despre mona pivniceru si cvorum,iar al treilea arata clar ca nici „ceilalti” nu dorm, ci au si ei cvorumul lor, cu care sa loveasca…
      Problema este ca toate aceste lovituri, indiferent din ce parte sunt date, sunt incasate -pana la urma- de populatie, iar acest joc ‘democratic”, va duce la o noua cadere a „leului” romanesc…
      Singura mea nedumerire este cum fortele armate nu inteleg ca toti acesti indivizi (cei trei, din varf, in special)- constienti sau in stare de nebunie- duc tara de rapa ?

  3. U R A N U S spune:

    CCR: Basescu revine la Cotroceni – Antonescu si Ponta, furiosi si resemnati

    CCR a decis, marti, ca referendumul de demitere a lui Traian Basescu este valid din punct de vedere al organizarii, dar ca nu s-a indeplinit conditia de cvorum. In aceste conditii, presedintele suspendat Traian Basescu revine la Cotroceni.

    CCR precizeza, intr-un comunicat remis Ziare.com, ca judecatorii au constatat ca referendumul este valid din punct de vedere al organizarii, dar ca nu s-a indeplinit conditia de cvorum…”
    _____________________––––––––––––––––________________________
    Iar daca da sfantu’ dracu- in duet cu Ioan, Gura de Aur- sa se indeplineasca scenariul mai sus postat, e clar ca don vittorio va da in icter negru, iar „ultimul escu”-dea dreptul- va deveni rabbioso…

    Speranta ne este la iliescu, care a chemat minerii in „90, acum va chema hingherii…

  4. U R A N U S spune:

    Proteste anti-Basescu si anti-SUA la Universitate – Decizia CCR a scos sute de oameni in strada

    Sute de oameni s-au strans, marti seara, in Piata Universitatii din Capitala…”
    ___________________–––––––––––––––––_____________________

    Cand generalul W.Clark a fost uns ca si consilier al lui Ponta, toata lumea a zis ca gata, jocurile sunt facute, asta e vointa Washington-ului , deci trebuia sa castige usl-ul; cand ceva ziare rusesti au fost antibasescu, cei anti usl au strigat ca jocurile sunt dictate de la Moscova… pana la urma s-a dovedit ca nici Washington-ului si nici Moscovei nu-i pasa cine este la conducere, oricine ar fi, tot niste excroci sunt, pe care nu poti pune baza.
    Deci i-au lasat sa se sfasie intre ei, cauza a mers pe cale legala la CSR iar -dupa cum stim- transarea a fost facuta de pionul psd, care a declarat ca nu vrea sa ajunga in puscarie, deci usl-ul a facut presiuni asupra ei, insa judecatoarea a votat conform cu o realitate verificabila si conform cu legea in vigoare.

    • Am spus ca nu-ti voi mai raspunde la niciun comment Uranus. Dar tu continui sa mananci si sa arunci aici mizeria acestei caracatite care a pus mana pe tara. Ori nu sti despre ce e vorba ori o faci inadins. Pentru tine 7,5 milioane de voturi populare pentru demitere sunt nimic..Nu ai facut decat sa folosesti toate ionvectivele la adresa lui Antonescu si Ponta. Eu nu i-am luat in brate dar miscarea pentru scoaterea din joc a lui Basescu era necesara.Poate ca sistemul iti plateste pensia si le intorci serviciul dar sa vii cu intoxicari ca usl a pus presiune pe judecatoare si nu basescu impreuna cu sistemul lui mafiot, este indemn ca sa nu spun altfel. Este ultimul raspuns pe care ti-l dau la vreun comment.

  5. U R A N U S spune:

    Aspazia Cojocaru il ataca pe Ponta: Cei care n-au auzit de puscarie poate au auzit de altceva

    Judecatoarea CCR Aspazia Cojocaru l-a atacat pe premierul Victor Ponta, care a declarat, cu o zi in urma, ca „fiind un om educat”, foloseste termenul de inchisoare, nu de puscarie.

    „Cei care sunt atat de educati si n-au auzit de puscarie poate au auzit de altceva in copilarie”, a spus Aspazia Cojocaru, pe treptele institutiei, inainte de sedinta in care se citeste decizia CCR privind referendumul…

    Judecatoarea CCR care a transat referendumul: Nu am vrut sa fac inchisoare!

    Scandalul a inceputut dupa ce s-a aflat ca judecatoarea Aspazia Cojocaru, numita de PSD la Curte, a votat pentru ca Basescu sa revina la Cotroceni…

    „Daca nu s-a atins pragul, care-i problema? Eu nu vreau sa fac puscarie, sa incalc legea nu pot!”, a declarat Cojocaru.

    Sedinta CCR: Se citeste in plen decizia privind referendumul…

    „Transmiteti-i domnului Predescu sa lupte in continuare singur. Eu nu incalc legea!”, a mai precizat aceasta. Anterior, judecatorul CCR Ion Predescu declarase ca „Am luptat si noi cat am putut”, refererindu-se la votul pentru referendum…”
    _______________________––––––––––––––––––______________________

    Declaratiile astea sunt titrate in toata media romaneasca, daca tu ai alte surse mai fidele, este in regula, eu ma ghidez dupa cele publice.
    Altfel ramane un „mister” faptul ca-i aperi pe cei doi care sunt doar doi cretini, atata timp cat au avut un avantaj colosal si l-au naruit doar in cateva saptamani,prin miscari politice idioate…
    Si in acelasi context si despre agresivitatea ta verbala (scrisa) , care pe mine nu ma incita la „dreptul la replica” si eu as putea sa zic ca tu inghiti mizeriile usl,etc., insa nu o fac, ma consider un om cu ceva civism, totusi, pana la urma am gasit in postarea ta am gasit si ceva amuzant si anume pensia platita de de guvernul Romaniei…

  6. U R A N U S spune:

    Paleologu: „General shooting scene”. Monarhia, mai potrivita

    … Eu nu consider ca monarhia este in sine superioara republicii. Cred, insa, ca orice regim politic este mai potrivit sau mai putin potrivit particularitatilor unei societati si culturi politice. Or, cultura politica romaneasca (cu sau fara ghilimele) se caracterizeaza prin conflictualitate. Ea poate fi limitata sau exacerbata de structura regimului politic…”
    _______________________––––––––––––––––––________________________

    Raportat chiar si istoric, Monarhia este superioara republicii prin caracterul de stabilitate imprimat , iar -referitor- la Monarhiile ultimului secol, este clar ca acest sistem este net superior republicii (cu minimale exceptii), iar raportat la Ro., este total demonstrat ca republica este un dezastru total, in timp ce Monarhia romaneasca antebelica a creat o tara si un stat competitiv, iar Monarhile actuale europene sunt doar diamante in raport cu Romania. Deci Th. Paleologu are dreptate, Monarhia este salvarea tarii, insa el este prea general, Ro. are nevoie de o infuzie, iar aceasta nu poate fi mai potrivita ca cea din Anglia, tinerii casatoriti , ducesa de Cambridge si printul Williams, ca Rege si Regina ai Romaniei.

  7. U R A N U S spune:

    SINISTRU! Asasinul-violator a furat chilotii japonezei

    Intre copertele dosarului mortii brutale a japonezei Yurika Masuno, violata si ucisa acum o saptamana intr-o padure, la margine de Bucuresti, sunt prinse multe amanunte teribile, care ingrozesc orice minte normala…
    Parintii tinerei japoneze ar fi scos din buzunar aproximativ 7.000 de euro (sicriu, pasaport mortuar, transport) pentru a-si duce fata moarta acasa.”
    _____________________–––––––––––––––––-________________________

    Dupa toate stirile se pare ca politia are in custodie persoana vinovata, si -se pare- ca aceiasi persoana este banuita de violuri-ucidere in serie, este clar ca este vorba de un degenereat moral, nicidecum caz patologic, furtul chilotilor face parte din strategia ca odata prins, sa para a avea o afectiune mentala.

    Tipul trebuie exterminat, daca nu exista nici cea mai mica umbra de indoiala asupra vinovatiei sale, iar guvernul romanesc ar trebui urgent sa ofere o asistenta initiala de macar 50 mii dolari familiei victimei, pentru ca aceasta nu a intrat in Ro. ca turista, ci ca parte contractuala.

  8. U R A N U S spune:

    Ministrul Muncii: Riscul de saracie pentru angajatii romani, in crestere

    Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Mariana Campeanu, a declarat, joi, ca riscul saraciei pentru persoanele active este in crestere, din ce in ce mai multe aflandu-se in situatia de a nu putea sa-si asigure subzistenta prin veniturile provenite din munca prestata.

    „Indicatorii trecuti in Carta Sociala Europeana si in Protoculul aditional din 1988, care stau la baza calculului gradului de saracie, plaseaza Romania pe penultimul loc in Uniunea Europeana, iar pentru unii indicatori – suntem chiar pe ultimul loc…”
    _____________________––––––––––––––––_________________________

    Nu este doar o rusine, este chiar o crima de genocid, atata timp cat sub 0,5 % din populatie detin cel putin cateva sute de miliarde de euro, in cash si sub diverse alte forme, iar acesti cateva mii de indivizi nu sunt decat acoliti ai pres.-dintilor si pm-lor Romaniei, de la „89 incoace, mafia creata de ei -inclusiv in justitie- fiind practic imbatabila, chiar daca cu unele arestari rasunatoare (si condamnari ca pentru gainarii), societatea civila este ea insasi corupta si nu se poate implica in lupta sociala, singura speranta si cale este Armata & Comp.care are toate mijloacele sa curme aceasta situatie intr-o singura zi, prin arestarea a tuturor pres.-lor , pm-lor si a cateva mii de fosti si actuali parlamentari si diversi clienti politici, recuperarea a cel putin o suta miliarde de euro de la acestia si -prin crearea Fondului National de Reconstructie (descris cu alte ocazii) se pot strange cateva sute de miliarde de euro, bani care ar scoate instantaneu tara din acest marasm economic, si cu marii banditi pusi la inchisoare, pentru macar 20 de ani, deci cu acesti sabotori ai economiei nationale scosi din joc, absolut intreaga populatie a Romaniei va beneficia de o inaintare rapida in cresterea nivelului de trai.

  9. U R A N U S spune:

    Inca o suspendare?9presa romana)

    Nici nu fusese bine anuntata invalidarea referendumului, ca voci liberale furioase au anuntat ca urmeaza o noua suspendare. Insusi Crin Antonescu a anuntat ca „fara doar si poate”…”
    ____________________––––––––––––––––______________________

    De acord, insa sa fie ca in filmul „The Hanging Tree” (cu Garry Cooper), si -bineinteles-
    „A table for three, please”!

  10. U R A N U S spune:

    O tara din lumea a treia are mai multi kilometri de autostrada decat Romania

    Romania are, la ora actuala, 519 kilometri de autostrada. Pakistanul are patru autostrazi, cu o lungime totala de 679,5 kilometri, dintre care trei sunt cu sase benzi.

    Romania are in constructie 434 km de autostrada, in timp ce Pakistanul are in constructie 278 de kilometri de autostrada si in pregatire inca 1.200 kilometri, scrie Capital.

    Cea mai lunga autostrada din Pakistan, care leaga Lahore de capitala Islamabad, are 335 km si sase benzi. Coreenii de la Daewoo au construit-o pentru 311 milioane de euro. In Romania, numai tronsonul Cernavoda-Constanta din Autostrada Soarelui, in lungime de 52 km, va costa 400 de milioane de euro…”
    _________________________–––––––––––––-__________________________

    Deci in Ro. 1 km. de autostrada costa aprox. de 8 ori mai mult decat in Pakistan…
    In primul rand este de notorietate mondiala ca in Ro. se fura, si hotii sunt guvernantii si doi,
    cum nu este in stare Ro. sa-si construiasca singura aceste drumuri, si are nevoie de tot soiul de firme straine ? Unde sunt inginerii romani?

  11. U R A N U S spune:

    Adrian Radulescu, despre seceta: E ca atunci cand iti arde casa si nu ai apa!

    Daca anul trecut agricultura salva economia, aducand o contributie de 12 miliarde de euro in produsul intern brut, seceta prelungita din acest an a uscat „motorul economiei”, relevand importanta…”
    _______________________–––––––––––––––––_________________________
    Suna exact ca in proverbul cu „vitejii si razboiul”, iar pentru a continua idea, as zice ca
    „A aparut si pompierul, dupa ce casa ars pana in temelii”…
    Culmea insa este , ca pompierul a „intarziat”, pentru ca a trebuit sa se duca acasa sa-si puna uniforma, altfel ar fi fost recunuscut ca arsonistul in cauza, pentru ca focul a fost pus intentionat si nu de un piroman (bolnav, zice-se) ci cu un scop precis…

  12. U R A N U S spune:

    Constantin: Vor fi cresteri importante de pret la grau, porumb si floarea soarelui

    Pretul graului, al porumbului si al florii soarelui a inregistrat deja o crestere importanta din cauza secetei, insa la o crestere de 30 de procente spre exemplu la grau, cumparatorii produselor de pe rafturile magazinelor vor resimti 10 la suta din aceasta scumpire, adica o majorare de pret cu trei procente, a declarat vineri, la Sibiu, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin…”
    ________________________–––––––––––––__________________________Ministrul
    iata insa ce zicea acelasi individ , pe 27 Iulie (vezi postul si comentariul meu-din 27 iulie- mai sus,)

    Ministrul Agriculturii: Nu trebuie sa ne alarmam din cauza cresterii preturilor la alimente

    Romanii nu trebuie sa se ingrijoreze din cauza secetei, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, vineri, in cadrul unei conferinte de presa.

    Potrivit acestuia, recolta pe cultura graului este la 98 la suta. In schimb, pana la 80 la suta din culturile de porumb ar fi fost distruse din cauza secetei, a precizat ministrul.
    “Nu trebuie alarmata populatia ca nu vom avea ce manca in acest an sau ca vom avea o crestere exploziva a preturilor”, a subliniat Constantin…”
    ______________________––––––––––––––––––____________________

    Cred ca trebuie sa mai cerem inca un „loc” la umbra deasa a copacului mai sus amintit !

  13. U R A N U S spune:

    Romania vrea sa emita din nou obligatiuni pe piata externa – Bloomberg

    Romania vrea sa emita obligatiuni pe piata externa, in urmatoarele doua luni, pentru a-si finanta deficitul, dupa ce trei incercari de a vinde din datorie pe piata locala au esuat, din cauza tensiunilor politice, care au determinat cresterea costurilor de finantare.

    Ministerul Finantelor Publice (MFP) urmareste saptamanal evolutiile de pe pietele externe, pentru a determina momentul potrivit pentru a vinde obligatiuni denominate in euro, a declarat secretarul de stat Enache Jiru, intr-un interviu pentru Bloomberg…”
    ________________________––––––––––––––-__________________________

    Avand in vedere prognoza economica (dar si politica si sociala) a Romaniei, a vinde obligatiuni pe piata externa (daca se vor gasi cumparatori) inseamna a amaneta intreaga tara pe nimic…
    Solutia este autofinantarea, iar sutele de miliarde de euro se gasesc dosite de cateva mii de indivizi cu cetatenie romana, politicieni si clientela lor.
    Acestia trebui „scuturati” si in mai putin de o saptamana se vor colecta cel putin o suta miliarde euro…

  14. U R A N U S spune:

    Pop: Nu mi se pare normal ca un judecator CCR sa aiba salariul crescut la 12.000 lei

    Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, sustine ca este inadmisibil ca un judecator de la Curtea Constitutionala sa aiba salariul majorat de la 5.000 de lei la 12.000 de lei si sa nu intre sub incidenta Legii salarizarii unitare…

    … Refefindu-se la posibilitatea de a se schimba raportul dintre salariul minim si salariul maxim, de la 1 la 15, la 1 la 8, asa cum este in celelalte tari europene, Liviu Pop a precizat ca nu se poate pune aceasta problema la momentul actual…”
    _______________________–––––––––––––––__________________________
    Aici este vorba de un judecator de la CCR, insa problema este generala, adica tocmai in Romania acest raport este dublu (in favoarea celor din varf) fata de restul tarilor europene, desi la acesasta economie -asa cum am mai spus- raportul trebuie sa fie de max. 1 la 5 , urmand ca dupa cativa ani de stabilizare a economiei si a formarii unei clase de mijloc (bogati) masive , se poate admite ajungerea din urma a celorlalte tari europene si la acest aspect, altfel ce se intampla in Romania este doar batjocura fatisha la adresa populatiei, guvernul practic scuipa, urineaza si defeca pe masele de oameni care muncesc, si le si rad in nas, sau spunandu-le -in parabole- „asta meritati, pentru ca sunteti idiotzi”

  15. U R A N U S spune:

    Pleasca Basescu a ajuns blestemul PDL

    Oricat de previzibil a ajuns sa fie Traian Basescu, este greu de spus daca dupa revenirea sa la Cotroceni va continua sa se comporte exact ca si pana acum sau va incerca sa invete ceva din lectia pe care cei 7,4 milioane de romani i-au administrat-o pe 29 iulie.

    Un om normal si un politician intelept ar trebui sa stie ca a pierdut aproape totul. Legitimitate, incredere si, cel mai rau lucru, libertatea de a vorbi in numele romanilor. Deci, macar de la asta ar trebui sa se abtina – sa nu il mai auzim predicand reforme aberante si politici de austeritate falimentare in numele „romanilor” sai imaginari…”
    _________________________––––––––––––––__________________________
    Cred ca este evident ca cei „7,5 milioane”, de pro usl, au fost de fapt-in marea majoritate- doar antibasescu, asa cum cei care nu au votat nu au fost neapart probasescu ci mai mult anti usl, rezulta -am mai spus- ca nici o parte nu are o acceptie clara de la mai mult de 25-30 % din total votanti, votand pentru unul sau celalalt, o face doar din dorinta de a-l pedepsi pe oponent.
    De aici deriva riscul real, ca la o noua iesire idioata in public, a acestuia, mania populara sa explodeze si individul chiar sa sfarseasca -biologic- calcat in picioare, de mase.
    Singura sa sansa este sa dea o reala lovitura de stat, sa convinga Armata & Comp. ca nu exista nici o alta sansa pentru Ro.*, sa dizolve parlamentul si guvernul si sa formeze un guvern de tranzitie din militari si cei mai onesti reprezentanti ai societatii civile, timp in care, trebuiesc -in primul rand- recuperate macar o suta miliarde de euro, si inceperea consecutiva a unor reale reforme, in care oamenii sa se poata imbogati prin munca eficienta si rasplata corecta, adica parte echitabila din profit.

    *Armata &Comp. stiu acest lucru, asteapta un ordin legitim, fie de la presedintie (sau guvern) fie direct de la UE, cainele basset isi poate salva pielea daca este primul care apasa pe acel buton

Lasă un comentariu