În cartea “Manifest-Va fi revoluţie!” am dedicat un capitol special situaţiei din România anului 2008 şi prima jumătate a anului 2009. Voi prezenta aici în două articole „De ce se prăbuşeşte România?” şi „România şi criza!”
De ce se prăbuşeşte România?”
Cum a ajuns statul român să nu mai decidă asupra propriului destin? De ce în douăzeci de ani de libertate, din 1989 până în 2009, statul a înstrăinat aproape toată bogăţia naturală şi construită în ţară? România este vărul sărac al familiei europene.
În douăzeci de ani, din 1989 până în 2009, România a reuşit o performanţă unică:
• În ’89 datoria externă era 0(zero) usd, azi este de 100 miliarde euro (o sută de miliarde) euro. Ceauşescu fusese acuzat la proces ca deturnase 1 miliard usd.
• Nu mai are industrie,
• Nu mai are agricultura
• Nu mai are resurse proprii minerale şi energetice
• Nu mai are flotă
• Nu mai are decât parţial comerţ şi servicii
• Nu mai are bănci
În douăzeci de ani, băieţii ce-au condus ţara au făcut un prăpăd nemaiîntâlnit în istorie. Au vândut tot şi au făcut o datorie externă de o sută de miliarde de euro. Repet, au vândut tot şi au făcut şi o datorie externă de 100 miliarde euro! Răspunde cineva pentru asta?
În douăzeci de ani s-au construit:
• 150km (o sută cincizeci de kilometri) de autostradă,
• 0(zero) km metrou,
• 0 (zero) aeroporturi,
• 0(zero) sisteme irigaţii,
• 0(zero) staţiuni turistice şi de recuperare,
• 0 – 0 – 0- etc… Realizări pentru ţara = 0(zero).
Averile lor, ale celor ce-au condus ţara, număra însă milioane bune de euro. Ce dovadă mai clară vreţi pentru corupţia generalizată în România?
Vă întreb, pe cei ce-aţi condus ţara din ’89 încoace. Jaful ăsta de proporţii l-aţi făcut din ticăloşie, pe spinarea naţiei, sau din prostie, oportunism, servilism şi carierism?
De ce au fost revoluţiile din 1989 din blocul Est-European o mare afacere? Cine le-a determinat şi care a fost scopul? De ce a fost vândută România bucată cu bucată?
De ce nu răspunde nimeni pentru acest jaf fără echivalent în istorie? Au vrut să vândă Canalul Dunăre- Marea Neagră pe cincizeci de milioane de dolari, au vrut să dărâme Casa Poporului (Palatul Parlamentului), au risipit miliarde de dolari îndatorând populaţia!
Slugile lui Ceauşescu au ajuns stăpâni peste România!
Astăzi, Guvernul României nu poate face faţă unei situaţii de criză majoră pentru că am rămas în fundul gol! Ţineţi cont că am prevăzut o catastrofă în Marea Neagră cu peste o jumătate de an înainte de-a avea loc cutremurul din 5 august 2009!
A crescut numărul analfabeţilor în ţară şi nu răspunde nimeni pentru asta iar ei semnează un “Pact pentru educaţie”! Partidele colcăie de oportunişti, societatea declarat civilă nu există, militarii români sunt risipiţi pe fronturile altora prin lume, Biserica Ortodoxă Română s-a transformat într-un SRL turistic.
România n-are un plan de dezvoltare, n-are o strategie. România, spre deosebire de Irak, a fost cucerită paşnic! În 1877 ne-am cucerit Independenţa prin jertfa Armatei! A rămas numai Istoria ca o dovadă a existenţei noastre ca stat independent!
Veţi citi aici toate acestea!
De_ce_se_prăbuşeşte_România.pdf

Comentarii
  1. U R A N U S spune:

    Noul guvernator al statului New York si-a redus salariul

    Noul guvernator al statului New York, Andrew Cuomo, a anuntat luni ca isi va reduce salariul cu 5%.

    De asemenea, el a precizat ca si colaboratorii sai apropiati vor face acelasi lucru, potrivit CNN.
    –––––––-
    Exact din acest motiv „Se prabuseste Romania” , pentru ca salariile regilor neincoronati ai Romaniei (cam 50-60 pe ciclu/votare) absorb chiar pana la 25% din intreg PIB, plus „afacerille ” lor particulare, deobicei oneroase , adica furt si neplata de taxe;
    In Ro, aceste salarii ar trebui reduse pana la maximum de 5 ori salariul minim pe economie, macar pentru cativa ani, sau -daca nu se indreapta situatia- permanent.

  2. […] ++++partea I – De ce se prăbuşeşte România […]

  3. andrei446 spune:

    Parerea mea e ca ar trebui adunati cu toti intrun singur loc ..cum a facut (Vlad Tepes )cu boieri ..poate asa se invata minte

  4. U R A N U S spune:

    ASATA ESTE CEL MAI POTRIVIT LUCRU DE FACUT, INSA SE PARE CA CINE AR TREBUI SA FACA ACEST LUCRU- ARMATA- ESTE DE PARTEA LOR. PANA LA URMA VA FI DIN NOU „REVOLUTIE”…DAR ACUM VA FI TELEVIZATA!

  5. […] avem biserică şi nici armată, nu mai avem Bancă Naţională, nu mai avem justiţie, nu mai avem viitor! Politica oficială în România este minciuna! Uitaţi-vă cine conduce România, priviţi […]

  6. U R A N U S spune:

    Incep sa devin curios dintr-un punct de vedere socio-medica, cat pot rezista romanii la aceasta forma de abrutizare continua…Intrebarea -tragica- este : vor ramane, romanii, impasibili la propria decimare, pana la ‘ultimul om”?

  7. U R A N U S spune:

    Posibil! Problema ramane tot in terenul clasei intelectualilor, care trebuie sa se organizeze , sa demonstreze(prin toate formele posibile) si sa actioneze chiar fizic.Asta este si a fost rolul intelectualitatii in orice tara, in momente de criza majora.

Lasă un comentariu