Posts Tagged ‘Guatemala’

O serie de evenimente, cu totul speciale, au marcat anul 2010 în lume. Blocajul datorat crizei mondiale s-a înfipt bine de tot în Europa şi se va extinde spre est, spre Rusia şi China. Mi-a fost greu să stabilesc o ordine a celor mai importante zece evenimente din lume.

Aş fi numit anul 2010 ANUL GRECIEI dacă ar fi schimbat conceptul şi structurile Europei Unite! Dar lucrurile nu s-au desfăşurat atât de rapid cum am dorit! Am ales totuşi pe primele două locuri, două evenimente legate de speranţă! Speranţa în renaştere, speranţa în salvare, speranţa într-o viaţă mai bună.

  1. Salvarea minerilor din Chile
    O operaţiune de salvare cu adevărat excepţională. 33 de mineri chilieni au rămas blocaţi din 5 august până în 12-14 octombrie 2010. S-a vorbit mai puţin despre oamenii cheie, primii care au făcut posibilă salvarea minerilor. 

    salvarea minerilor din chile

    Mă refer la proiectanţii exploatării miniere, cei care au prevăzut galeriile de salvare cu tot ce era nevoie. Apoi alţi proiectanţi au „regizat” salvarea, tehnologi de mare valoare în colaborare cu NASA au realizat „capsula salvatoare” iar salvatorii au acţionat ca la carte. Un succes excepţional, posibil datorită inteligenţei, disciplinei şi responsabilităţii celor angrenaţi!
    Am preluat şi transmis în direct întreaga operaţiune de salvare în 12-14 octombrie!

    Vezi art.
    Cu ochii pe Chile! Salvarea minerilor blocati în subteran!
    Salvarea minerilor in Chile – LIVE

  2. Grecia, renaşterea demnităţii!
    Grecii au ieşit în stradă şi au protestat împotriva austerităţii impuse de guvern. Li s-au risipit averile, siguranţa traiului de zi cu zi şi speranţa într-un viitor mai bun pentru copiii lor. Grecii se revoltă! E un gest de demnitate pornit dintr-o criză masivă de identitate. Ei sunt primii care-şi revendică propria ţară, ajunsă datoare străinătăţii. Mesajul grecilor se răspândeşte în Europa.
    Vezi art.
    Frontul balcanic e o necesitate. Va fi revoluţie!
  3. Criza mondială se amplifică
    Criza mondială este o criză de sistem, este criza capitalismului şi va duce la prabuşirea lui. Omenirea se îndreaptă spre o nouă eră, Comunionismul. Asta am prezentat din 2008 încoace în toate materialele prezentate. Iată că reuniunea G8+G20 din Canada (de la Muskoka şi Toronto) a arătat acelaşi lucru „Marile puteri reunite în G8 şi G20 nu au soluţii pentru rezolvarea crizei. Criza nu poate fi rezolvată!”. Iar reforma americană începe să se împotmolească.
    Vezi art:
    Criza mondială. G8-G20 şi supravieţuirea. Când şi cum se pot relua activităţile?
  4. Criza euro
    euroMoneda EURO, neavând o trezorerie şi o politică centrală a unei unice bănci europene, a fost în centrul blocajelor statelor membre euro! Europa a instituit un Mecanism European de Stabilizare Financiară! Nu este destinat salvării situaţiei ţărilor membre ale UE ci salvării monedei unice, EURO! Acum începe circul pe piaţa europeană! Se cunoaşte situaţia “delicată” sau chiar “gravă” a unor ţări! Dar ce va urma? Irlanda, Portugalia, Spania, Grecia, Slovacia, Ungaria şi chiar Italia, din zona Euro, trebuie susţinute!
    Asta am scris în 17 mai 2010, vezi tot articolul:
    Prabusirea EURO! Revine Germania la marca?
  5. Gaura din Guatemala
    Anul 2010 ne-a adus un fenomen despre care s-a vorbit foarte mult ca eveniment dar prea puţin ca explicaţie ştiinţifică. Este vorba despre găurile din Pământ, gaura din Guatemala şi cea din Germania, de la Schmalkalden! Vom începe să reconsiderăm Pământul şi Dreptul Pământului. 

    From futurism – futurology – neofuturismGaura din Guatemala
    From futurism – futurology – neofuturismGaura din Schmalkalden, Germanyby Jinkinpark from AllVoices

    Vezi şi articolele:
    Dreptul Pamantului. Gaura din Schmalkalden, Germany
    Marea gaură din Guatemala e semnul Pământului

  6. Catastrofa aeriană de la Smolensk
    În 10 aprilie 2010, avionul prezidenţial polonez, un Tupolev-154M, s-a prăbuşit în apropierea Aeroportului din Smolensk, Rusia! Delegaţia oficială a Poloniei trebuia să participe la Comemorarea a 70 de ani de la masacrarea, de către forţele sovietice, a peste 20000 de ofiţeri polonezi, în pădurea Katyn în primăvara lui 1940.  Toţi cei 88 oficiali şi 8 membri ai echipajului au murit! Printre ei şi preşedintele Poloniei Lech Kaczynski. Acest eveniment a marcat întreaga lume politică.
    Vedeţi articolele:
    Nu trageti in turnul de control!
    Lech Kaczynski, n-a aplaudat nimeni!
  7. Cutremurele din Chile şi Haiti
    Două cutremure de foarte mare magnitudine au zguduit lumea în 2010 şi ne-au arătat diferenţa masivă dintre administraţii de stat, care au reponsabilitate si care nu au! 

    harta haiti cutremur harta cutremur chile

    Cutremurul din Haiti a avut loc în 12 ianuarie şi a avut magnitudinea 7 pe scara Richter! Într-o ţară subdezvoltată, fără diciplină în construcţii, fără servicii medicalede intervenţii, fără un control şi-o decizie a statului, pagubele şi dezastrul uman care au urmat au fost dintre cele mai mari ale ultimilor cincizeci de ani! Guvernul a anunţat 230,000 morţi, 300,000 răniţi şi peste 1,000,000 oameni rămaşi fără case. Drama haitiană continuă cu epidemii de holeră şi foamete.

    haiti earthquake chile earthquake

    Cutremurul din Chile, cu magnitudinea 8,8 grade Richter din 27 februarie 2010, a provocat 800 morti, pagube materiale mari, clădiri distruse şi şosele rupte şi un val tsunami.
    Chilienii au respectat disciplina în contrucţii şi astfel s-au înregistrat pierderi umane minime!
    Nota bene: Oamenii care răspundeau de disciplina în construcţii şi-au făcut datoria!

  8. Dezastrul de la Kolontar
    In 4 octombrie 2010 in Ungaria a avut loc una din marile catastrofe ecologice ale Europei! Batardoul de vest al iazului de steril al Magyar Aluminium Company ZRt s-a rupt şi a deversat peste 600,000 mc nămol peste satele din zonă Kolontar, Devecser şi Somlovasarhely!
    Vezi articolele:
    Viktor Orban, de la victoria cu FMI la înfrângerea de la Kolontar!
    Catastrofa ecologica din Ungaria si Rosia Montana! Ce ascund vinovaţii?
  9. Incendiile din Rusia
    MOSKVA 2010 –  În Rusia în apropierea Moskovei ard peste 190,000 hectare de pădure (Ministerul Situaţiilor de Urgenţă). Este o suprafaţă mai mare decât a judeţului Ilfov (1583kmp). Canicula, cea mai gravă din istoria Rusiei, cu temperaturi zilnice de aproape 40 gr C, precum şi incendiile de pădure, provoacă un smog fotochimic deasupra Moskovei. Se respiră din ce în ce mai greu iar efectul devine dramatic. Datele dezastrului nu se cunosc dar multă lume a fost evacuată iar primarul Moskovei, Yury Luzhkov a fost demis în 28 septembrie!
    Vezi articolul
    Dezastrul din Moscova il va depasi pe cel din 1952 din Londra
  10. Rolul NASA
    NASA a testat impactul comunicatelor sale asupra massmediei mondiale si asupra populaţiei. Da, a fost testul pentru vremurile ce vin şi care vor aduce în primplanul atenţiei noastre ceea ce va urma.
    NASA, gaura neagra si testul media

2010 a fost un an care a mişcat şi oamenii (criza mondială, Grecia) şi Pământul (Guatemala, Germania) spre o nouă lume! Vom merge spre ea trecând prin mari convulsii sociale (sărăcie, proteste, războaie, revoluţie) şi descoperind dreptul Pământului şi dreptul Omului!

mircea batranu

11 jan 2011