city of london

Sigiliul - City of London

Nicio capitală din lume nu are importanţa Londrei în privinţa unor manifestaţii de amploare în care ţinta o reprezintă sistemul bancar. City of London este egalat numai de New York în financial business.

Englezii au sânge în ei, nu sunt vegetali.

London 26 March 2011.

Manifestaţii de amploare împotriva guvernului care a tăiat din drepturile bugetarilor. Peste 400,000 de oameni.

Politica europeană de reducere a deficitelor prin măsuri de austeritate nu va da roade. Am scris anul trecut o serie de articole despre Criza Mondială sub titlul

Criza mondială – Adevăruri nespuse!

Între ele veţi găsi în 28 iunie 2010, articolul Criza mondială. G8-G20 şi supravieţuirea. Când şi cum se pot relua activităţile?
în care arătam că G8 şi G20 nu au soluţii actualei crize pentru că este o criză de sistem iar austeritatea declanşată în ţările europene va duce la înrăutăţirea situaţiei.

Citiţi articolele mele despre Criza Mondială, citiţi cartea Manifest, Va fi revoluţie!, citiţi posturile de pe blogul Manifest Va fi revoluţie, vedeţi documentarele mele pe Youtube sau Slideurile Power Point, citiţi predicţiile mele şi veţi vedea că tot ceea ce am scris din 2008 încoace s-a adeverit! Toate materialele sunt gratuite. Rugămintea mea este să transmiteţi informaţia mai departe.

Se schimbă lumea iar conştiinţa colectivă reprezintă mai mult decât suma conştiinţelor individuale!

Englezii au sânge în ei, nu clorofilă. Probabil că vâna europeană, aceea fundamentală care există în Grecia, a dat roade mai degrabă în London decât în Latinitate. Faptul că oamenii atacă băncile nu este întămplător. Cancerul pe societatea secolului XX a fost inoculat din acest fals sistem, bine ocrotit de sistemul politic.

controlul lumii

Vedeţi ce se-ntâmplă în lume. Londra a fost al treilea semn marcant al Europei în privinţa schimbării:

  1. Grecia. A fost primul semn. Nu uitaţi că totuşi Grecia antică a pus cărămizile civilizaţiei europene.
  2. Războiul. Al doilea semn. Declarat din considerente umanitare, împotriva Libiei,  este o încercare de revigorare economică şi socială (istoria e plină de astfel de exemple).
  3. Protestele. Manifestaţiile din Londra, declarate împotriva reducerilor bugetare, identifică două cancere împotriva societăţii actuale „SISTEMUL FINANCIAR BANCAR”, vinovat de dezastrul actual din lume şi „SISTEMUL POLITIC” care, pentru a proteja sistemul bancar, încearcă o construcţie de tip sclavagist.

Globalizarea

Vor fi tot mai multe manifestaţii de protest în lume în care se va identifica binomul distrugător al omenirii „SISTEM BANCAR – SISTEM POLITIC”.

Până când nu se vor schimba regulile în societate şi nu se va înlocui sistemul financiar bancar, nu va fi linişte pe Pământ!

Comentarii
  1. U R A N U S spune:

    Zicea un francez „Pana ultima caramida a ultimei biserici nu va cadea peste ultimul preot, nu va fi …”, asa suna fraza ta, pana nu va fi distrus sistemul financiar si politic nu va fi justitie sociala, cea ce in principiu este adevarat, insa ca si in primul caz(cu religia) este un drum de sute de ani de urmat, pana se va ajunge la acel punct .Totusi, in primul caz este mai posibil de atins acel deziderat, in al doilea caz, problema trebuie pusa- mai degraba- raportat la o reforma radicala, pentru ca fara sistem politic(deci de guvernare) si bancar(indiferent daca vor dispare complet banii fizici) nu se poate. Chiar in aceste zile media die toate felurile analizeaza trendul non-religios, si declara ca in sub 40 de ani . cel putin 9 tari occidentale for fi puternic, in majoritate, non-religioase. Interesant ca aceste tari sunt in special monarhiile insa si republica Finlanda, si este iarasi extrem de interesant si de subliniat, ca in aceste tari sistemul general este cel mai umanitar, in toate sensurile. In particular, media citeaza Irlanda, care in 1961 avea 0,04% neafiliati religios , adica peste 99,6% afiliati religios, iar acum, are 4,2% neafiliati religios, desigur , inca mult in urma Suediei, Olandei , etc. iar diferentele de prosperitate generala si justitie sociala, sunt , deasemeni, nete in favoarea Suediei si Olandei, Irlanda, pentru supravietuire (la standarde bune, de subliniat) a a vut (ca si grecia) nevoie de interventia FMI.referitor la Anglia insa, trebuie sa intelegem ca s-a ajuns la concluzia(poate) No Highway in the Sky.Sau cel putin Not, anymore!Iar aceasta se refera la 2 lucruri: Prea multi englezi fac o universitate doar pentru a colecta un ajutor de somaj inalt, pentru ca nu pot exista atatea locuri de munca de inalta calificare, adica ne intoarcem la vorba mosului lui creanga” daca toti am fi boieri, nu ar mai avea cine sa ne inoade nojitzele la opinci”, si doi,
    in ultimele 2 decade, Anglia a fost napadita de sute de mii de emigranti care au colmatat sistemul de sanatate(oricum , natural , mare sugativa de fonduri) si asistenta sociala.Cauzele sunt reale, obiective, la fel ca si cele ca bancherii, desi in conditii deosebite chiar de criza, si-au tras aceleasi bonusuri de miliarde(per total) , stiind ca -intr-adevar- sunt sustinuti de sistemul politic, pe care ei, al randul lor, il sustin.Referitor la Romania, problema este ca aceasta tara nu avea cum sa sustina asemenea pretentii, iar masura care se impune este retrocedarea retroactiva (pe minimum 5 ani) a tuturor bonusurilor luate(nu poti zice primite) de maharii din sistemul bancar, si in acelasi timp asanarea politicii romanesti, care stim bine nu mai poate fi facuta prin dezinfectare, si partial, etc. ci prin inlaturarea intregului sistem si inlocuirea acestuia.

    • Pana nu se va sparge binomul asta canceros FINANTE-STAT, nu va fi liniste si nici sansa unei evolutii normale in lume! Am atras atentia ca din ce in ce mai multi oameni identifica raul existent cu acest binom! Regula promovata de ei este: „Datori pe viata!” si cu asta iti controleaza toata viata! Statul trebuie sa fie laic indiferent de forma de guvernamant! Statul trebuie sa se supuna societatii indiferent de tipul statului! Economicul trebuie sa se supuna socialului! Numai asa lumea va intra intr-o era normala!

  2. U R A N U S spune:

    Corect, insa imposibil in sistemele actuale de referinta, exceptii facand monarhiile.Nu exista nici un dubiu ca acest binom (internationalizat) conduce lumea inclusiv prin „cumpararea” oamenilor(prin indatorare) insa este extrem de dificil sa-l demontezi, mai ales sa-l anihilezi, singura sansa este -in general vorbind- preluarea sistemelor care se dovedesc functionale (monarhiile) iar specific pentru Romania, interventia Armatei si terminarea totala a cesui cuib mafiot care conduce (spre adancurile dezastrului) Romania.

    Nu este interesant ca la Londra au participat la demonstratii aprox.250 mii persoane si tot 250 mii persoane au participat la regata Oxford-Cambridge?

  3. U R A N U S spune:

    Nu te-am contrazis despre respectivul binom si nici despre faptul ca britonii au sange in vene, iesitul lor in strada inseamna negociere, se vor linisti, serviciile respective nu vor fi taiate atat de drastic, vor mai iesi in strada,o data, studentii, si cam asta va fi.Englezii au totul pus la punct (ca si Germania , Olanda, etc.) de peste 400 de ani, asa ca aceste ajustari nu vor afecta masele(adica peste 75% din populatie) , pentru ca asta este sistemul, (chiar si Cromwell a avut dreptate cand a zis ca „de acum inainte parlamentului nu-i mai pot fi luate aceste drepturi”), adica esenta sa este de a garanta un minim de trai decent oricui, fara exceptie.
    Problema este in Romania, nici macar studentii nu mqai ies la demonstratii, s-au blazat sau pur si simplu traiesc bine? (sau nu stiu ce inseamna bine?)

    • Nu stiu ce drog a pus mafia lui Basescu peste tara de i-a transformat pe toti in alge marine! De acord cu tot ce spui despre nivelul existent dincolo dar tine cont ca ecuatia asta e globala si nu va ocoli pe nimeni!

  4. U R A N U S spune:

    Nu cred ca Norvegia, Suedia , Olanda, Danemarca ,Luxemburg pot fi puse in aceiasi ecuatie. Iar despre Roamania, cred ca o alta cauza majora pentru aceasta situatie este si plecarea celor tineri (si chiar maturi ) din tara, lasand in urma o populatie batrana care sufera in primul rand de ceausism si apoi fiind batrani sunt si senilizati(intr-o anume proportie) de unde nu mai inteleg bine lucrurile, sau nu-i mai intereseaza in ce directie se deruleaza

  5. U R A N U S spune:

    cred ca se poate face un „remake” cu „Om Bogat , Om Sarac”(de pe vremuri, cu Richard Strauss, Nick Nolte*, si fiorosul „Falconetti”), varianta romaneasca , putin modificat, „Cativa Oameni Foarte Bogati 20 de Milioane Foarte Saraci”.

    * Nick Nolte… , de fapt invers, Florin Piersic, un Nick Nolte al Romaniei !

  6. U R A N U S spune:

    cei mai multi englezi nu au iesit la proteste din cauza ca sunt afectati direct, ci mai degraba din solidaritate cu cei care au avut interesul, iar cea ce vor sa se sesizeze si mai mult, este faptul ca populatia este intotdeauna salutara si solidara la doleantele oricui, cea ce este imposibil de regasit in Romania.

  7. U R A N U S spune:

    Spiritul civic se formeaza in generatii si este urmarea alegerii continuarii traditiilor bune (de ex. Monarhia) si inlaturarea sau minimalizarea celor negative(ca religia) , la noi insa, se fac lucrurile exact si total pe dos, impotriva oricarei minime rariuni si logici, ca si cum nu ar fi trecut si peste noi cel putin 2 mii de ani de civilizatie , ci parca doar ce am fi iesit din grota, sau ne-am coborat din copac

  8. U R A N U S spune:

    de trecut au trecut , este incontestabil, dar se pare ca nu s-a prins prea mult pe noi, existand si cauze obiective cat si subiective.Dintre cele obiective as enumera pozitia geografica, adica primul bastion din Europa, din „spatele” hotarului natural(Dunarea) de unde onoarea fortata de a proteja Europa , sute de ani la rand. Al doilea ar fi instaurarea republicii (si a asa-zisului comunism, in final) care a stopat , sau a redus evolutia naturala a poporului, pana si la nivelul comunicarii , ajungandu-se la asa-numita limba de lemn.
    Dintre cauzele subiective, primul si cel mai constant in istoria romanilor, este religia, un extrem de puternic franator factor,iar dupa „caderea” comunismului, a fost si este evident, ca Romania a intrata din nou sub dictatura religioasa, si cu importurile din occident (cele mai proaste alegeri facute) ca crima de toate felurile, prostitutia etc.(pe care le enumeram in 1994 in „Religia…”), rapid , Romania s-a transformat intr-o tara de semi-fanatici religiosi dublata insa de un narcisism popular(pornit din varful piramidei), iar roadele nu s-au lasat asteptate, a aparut agresivitatea generala si micul monstru cu ochi verzi(gelozia) s-a transformat intr-un gigant cu ochi rosii (invidia), de unde fiecare blameaza pe altul si fiecare cauta sa ajunga la un anumit nivel, mai ales prin tragerea in jos a celor inaintati, de unde regresul acestei societati.
    Am zis ca spiritul civic se formeaza in generatii, si este adevarat, insa mai sunt si alte metode de a-l avea si anume prin impunere sau „tragere” (tarare) a celor multi in acest concept, insa aceasta nu poate fi facut decat de o elita cu adevarat intelectuala si patriotica.Se pare ca in Romania aceasta este pe cale de extintie.

    • 1-Intrebat fiind, cum de tinerii englezi au asa un spirit civic dezvoltat, Winston Churchill a raspuns „batem la ei de vreo doua sute de ani!” (sic!!) Sper sa nu incurc personajele! 2-Romanii nu sunt fanatici religiosi! Aici faci o confuzie; ei nu omoara in numele religiei; e adevarat ca multi cad in genunchi si e roaga si se taraie dar asta e datorita saraciei; isi pun speranta in ajutorul divin! Fanatismul religios e altceva!

  9. U R A N U S spune:

    Iata 2 titluri mai mult decat sugestive, din presa romana
    „Guvernul a alocat inca 25 de milioane de lei pentru biserici

    Bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte a fost suplimentat cu 25 de milioane, bani care provind de la Secretariatul General al Guvernului pentru continuarea contruirii, repararea si reabilitarea unor biserici si pentru unele asezaminte sociale ale cultelor…”

    si, 2)
    „Guvernul isi asuma responsabilitatea proiectului de lege privind plafonarea salariilor profesorilor”
    ––––
    Sa te crucesti , nu alta!
    Adica popimea care face cel putin 3-4 salarii medii pe economie, primeste bani, iar profesorii, care abia se descurca, sunt plafonati la salarii. Am zis undeva, in urma, cu mult timp, ca profesorii vor regreta inr-o zi ca accepta sa imparta cancelaria cu excrocii de popi: multi profesori si-au pierdut slujba, popii au ramas! Dar niciodata nu este prea tarziu, sa-i prinda pe necurati de patrafir si sa-i azvarle pe scarile scolii, afara!

  10. U R A N U S spune:

    Nu am zis fanatism ci semi-fanatism religios, cea ce este revelat prin caderea in genunchi, calcatul in picioare sa atinga sfintele moaste, platirea oricaror dari catre biserica, si alte forme de supunere oarba etc.
    Nu stiu daca W.Churchill a zis ce a zis, insa sunt total de acord, in multe scoli si chiar colegii, din Anglia , loviturile cu bastonul, ca pe deapsa, sunt oficiale.Omul este un animal si are nevoie de aceiasi disciplina , altfel se ajunge la autodistrugere. Sunt si exceptii, copii care pot fi educati fara nuia, insa trebuie o rezerva masiva de timp( si bani) pentru aceasta lucrare.Si apropos de W.Churchill, el este evreu francez, la a sasea sau a saptea generatie de francezi autoexilati din Franta dupa Noaptea hughenotilor, si el este PM care a foast inlaturat de la putere (ca Ministru de razboi, prin anii „30), inclusiv pentru ca critica Germania fascista in ascendenta(insa invizibil pentru multi) si cerea reanarmarea Angliei, si apoi repus in functie, cand s-a dovedit ca a avut dreptate. W.Churcill , luat ca persoana individuala, poate fi numit ca omul care i-a invins pe nazisti.

    • N-am stiut ca Winston Churchill are origini frantuzesti dar voi verifica! Rolul vietii lui a fost in razboi mai ales in Batalia Angliei cand a ramas singur in fata nazistilor; cand ma gandesc ca inainte, toata lumea il felicita pe Chamberlain pentru ca a salvat pacea!

  11. U R A N U S spune:

    Exact!Tipul a fost un „vizionar” (cum se numeste popular) de fapt a fost un tip doar foarte calculat, adica (probabil prin educatie) a tiniut cont de orice amanunt si i-a urmarit efectele in timp, de unde a „prins” mestesugul „profetiilor” si cred ca el a avut idea regimentelor de blindate „gonflabile” , pentru a-i induce in eroare pe germani, cum ca grosul armatei sale ar fi cantonat intr-un alt punct , decat cel real.

  12. U R A N U S spune:

    Asa este, O Doamna cu Pumn de Fier sau un Cancelar de Fier (Otto von Bismark, „parintele” Germaniei) ne lipsesc si noua si multor altor natii, de unde starea de lucruri lamentabila, ajunsa la nivel de extindere mondial .

Lasă un comentariu